O altă imagine confirmă designul plictisitor al iPhone 11

O altă imagine confirmă designul plictisitor al iPhone 11
Sursa foto: Concept Creator / YouTube

O altă imagine cu iPhone 11 a apărut pe internet și confirmă designul plictisitor al următorului telefon Apple.

În ultimii ani, Apple și-a dezvoltat un obicei de a dezvălui informații despre viitoarele produse neoficial pe internet. De data acesta, avem o nouă imagine care s-a scurs pe internet pe care mă îndoiesc că Apple ar vrea să o vezi.

Un insider al industriei cunoscut sub numele de „Mr. White” ne-a arătat mai multe produse Apple de-a lungul anilor dezvăluind schemele produselor. Acum ne furnizează o nouă imagine cu „scheletul” următorului iPhone.

În imagine vedem că iPhone 11 va avea cam același design ca și iPhone-urile de anul trecut. Ceea ce se schimbă este sistemul de camere. Pe iPhone 11 vom avea trei senzori foto (cele trei găuri din stânga sus). Alături de ele se mai văd ale două găuri pătrate, adică locurile unde vor fi încorporate microfonul și flash-ul.

iPhone 11 nu va fi foarte diferit de iPhone XS

Imaginea este una credibilă mai ales că se potrivește cu dezvăluirile făcute de Steve Hemmerstoffer (@oneleaks), insider ce are tendința să aibă informații corecte despre produsele Apple. În plus, informațiile se aliniază și cu ceea ce a dezvăluit publicația japoneză Macotakara despre iPhone 11.

Ciudat este că Mr White consideră că acestă imagine ne arată design-ul viitorului iPhone 11R, însă informațiile precedente sugerează că iPhone 11R din 2019 va avea un sistem de două camere, cel regăsit în prezent pe iPhone XS. Iar cele trei camere vor ajunge pe modelele iPhone 11 și iPhone 11 Max.

Astfel, Apple intră în rândul companiilor ca Huawei sau Samsung și următorul iPhone va avea, mai mult ca sigur, trei senzori foto: unul zoom, altul ultra wide și unul standard.

iPhone 11 Max ar avea o diagonală de 6,4 inci, iar spațiul de stocare ar putea crește până la 1 TB. În cazul lui iPhone 11, Apple nu va face schimbări dramatice și va păstra aceeași diagonală, același design cu ecranul crestat. Singura schimbare vizibilă ar fi aranjamentul celor trei camere de pe spatele telefonului,

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Forbes