Huawei Mate X – Am îndoit telefonul pliabil care te face să te simți bogat

Huawei Mate X a fost prezentat oficial în februarie. Câteva luni mai târziu am ajuns și să-l folosesc. E scump, e inovator, dar, mai ales, e pliabil.

Am pus mâna pe telefonul pliabil al Huawei și am fost impresionat de ceea ce am văzut. Dar este și un lucru care nu mi-a plăcut (modelul de Mate X pe care l-am testat este cel prezentat în februarie, iar de atunci au mai fost aduse îmbunătățiri atât la nivel hardware, cât și software).

Telefonul pliabil reprezintă cel mai îndrăzneț proiect al producătorilor de smartphone-uri. Miza este mare, deoarece astfel de telefoane ar putea ajuta la revigorarea pieței de telefoane, care se află în scădere. Samsung Galaxy Fold, pliabilul Samsung, a avut probleme grave și a fost retras de pe piață..

Huawei Mate X. Cum arată și cum se folosește

Huawei Mate X telefonul pliabil PLAYTECH-3
Telefonul când e pliat

Pliat, Huawei Mate X arată ca un telefon normal, puțin mai mare decât P30 Pro și ceva mai gros, însă nu cu mult. Dacă nu ai fi familiar cu astfel de dispozitive, nici nu ai știi că este un telefon pliabil. Când este deschis este foarte subțire și are o grosime de doar 5,4 mm, iar când este pliat ajunge la o grosime de peste 11 mm.

Spre deosebire de Galaxy Fold, care se pliază spre interior, Huawei Mate X o face spre exterior. Procesul de pliere și de deschidere este mai plăcut și mai intuitiv decât mă așteptam.

Dacă Fold este ținut închis de mai mulți magneți, ecranul lui Mate X este ținut pliat de un sistem de prindere. Ca să deschizi telefonul trebuie să apeși un buton și astfel se desprinde ecranul din balama. Apoi tragi de ecran și gata: telefonul de 6,6 inci s-a transformat într-o tabletă de 8 inci.  Toate aceste lucruri trebuie să le faci cu două mâini, deoarece operațiunea este aproape imposibil de realizat cu o singură mână.

Telefonul se poate îndoi datorită ecranului flexibil și sistemului numit Falcon Wing, iar când il deschizi și îl închizi se aude ca și cum ai distruge oasele unui roboțel mic. Nu este un sunet deranjat, dar nici unul plăcut. Totuși, nu cred că va fi o problemă pentru cei care vor un asemenea telefon.

Ecranul, da, e mare și este spectaculos. O plăcere să-l folosești. Nu am putut să nu rămân uimit de fiecare dată când am pliat și când am deschis telefonul. E pur și simplu incredibil.

Huawei Mate X telefonul pliabil PLAYTECH-7
O mini-tabletă de buzunar

Datorită abilității de pliere, ai putea spune că Huawei Mate X are trei ecrane: cel mai mic este de 6,1 inci, apoi pe partea cealaltă ecranul este de 6,6 inci și când îl deschidem telefonul devine o tabletă cu o diagonală de 8 inci.

Spațiul extins de joacă este binevenit și te-ar ajuta să lucrezi mai bine și să faci multitasking. În acest moment, poți împărți ecranul în două și poți face tot felul de lucruri. Galaxy Fold își împarte ecranul în trei, dar și Mate X ar putea să facă asta. Nu știm sigur pentru că software-ul nu a fost definitivat încă.  De exemplu, poți citi un articol pe jumătate de ecran și poți lua notițe în cealaltă parte.

Butonul de pornire și de oprire se află pe lateral și funcționează drept scanner de amprentă. Este foarte convenabil de utilizat și ar trebui să fie destul de rapid și de precis. Bateria este de 4500 mAh și ar trebui să fie suficient de mare pentru o zi de funcționare, iar procesul de încărcare ar fi unul ultra rapid de 55 de wați, adică în 30 de minute ai o încărcare de 70-80% a bateriei.

Cea mai mare problemă a telefonului pliabil al Huawei

Huawei Mate X telefonul pliabil PLAYTECH-4
Ecranul mai mic de pe spate

Punctul forte al lui Mate X ar putea fi și veriga slabă. Spre deosebire de alte telefoane premium, aici nu avem sticlă și nici metal, ci un policarbonat pe spate și un ecran OLED cu un strat protector de plastic.  Construcția telefonului este una solidă și nu mi-a fost teamă că s-ar strica, dar ecranul nu este la același nivel cu cel regăsit pe flagship-urile din prezent.

Este plasticos, în lipsa unei exprimări mai bune. Nu are o cută, la fel ca Galaxy Fold, însă se vede locul unde se face plierea (totuși, de notat că arată mai rău pe cameră decât în realitate). De asemenea, locul plierii se simte la atingere.

Per total, construcția ecranului nu mi se pare că se ridică la nivelul unui telefon de top, care, implicit, să ceară un preț de mii de euro. Acum avem protecție de sticlă Gorilla Glass și pe telefoane de câteva sute de euro și să treci la plastic este un pas înapoi.

Un telefon ce se transformă într-o tabletă ar putea fi excelent și pentru desenatori. Ar putea renunța la tablete și ar putea lucra și desena oriunde cu un telefon pliabil, însă Huawei Mate X nu va fi acel produs din cauza faptului că ecranul nu este 100% plat. Poate următoarea generație.

Din fericire, Huawei Mate X nu are o folie de care să tragi și să strici ecranul și nici nu există un spațiu pe unde ar putea intra praf, ca la Galaxy Fold. Totuși, Mate X se îndoaie spre exterior și lasă ecranul vulnerabil la zgârieturi. Așa că e imperativ să cumperi o husă deoarece nu vrei să-ți pui telefonul în buzunarul unde ții și cheile.

Huawei Mate X are un sistem ingenios de camere

Huawei Mate X telefonul pliabil PLAYTECH-6
Camerele foto sunt lăudabile pe Huawei Mate X

Telefonul Huawei nu are camere peste tot  (ca Galaxy Fold), ci doar trei senzori foto, similar cu ceea ce e pe Huawei Mate 20 Pro. Așa că avem un senzor principal de 40 de megapixeli, unul ultra wide de 16 megapixeli și al treilea este telefoto de 8 MP capabil de un zoom optic 3x.

Poți face fotografii în modul “tabletă” și poți vedea ce fotografiezi pe tot displayul de 8 inci, poți face poze în modul normal pe ecranul de 6,6 inci, sau poți să întorci telefonul spre tine ca să-ți faci selfie-uri, tot cu camera principală.

De asemenea, atunci când îi faci cuiva o fotografie poți activa al doilea ecran pentru ca și subiectul să vadă cum va fi încadrat. Astfel, acesta își va putea modifica postura înainte ca fotografia să fie realizată. Destul de tare.

Cei de la Huawei au spus că modulul foto încă nu este gata și că se vor mai face modificări. Așa că nu mă pot pronunța legat de calitatea fotografiilor, dar ar fi de așteptat să se descurce la fel de bine ca Mate 20 Pro.

Huawei Mate X. Succesul va fi dat de software

Huawei Mate X telefonul pliabil PLAYTECH-2
În modul cât de cât pliat

Creierul telefonului este procesorul Kirin 980, cel regăsit și pe Mate 20 Pro sau P30 Pro, ce este ajutat 8 GB RAM și are 512 GB spațiu de stocare (extensibil printr-un card microSD). În plus, telefonul are conectivitate 5G, însă asta ți-ar fi util în România abia din 2020 încolo.

Asta înseamnă că e suficient de puternic să ruleze aplicații și jocuri atât în modul telefon, cât și în modul tabletă.

Sistemul de operare se schimbă în funcție de ecran aproape instantaneu și poți să folosești o aplicație în modul telefon apoi să treci în modul tabletă și să continui de unde ai rămas. Experiența de tastare în modul tabletă este una destul de bună, însă ar putea fi ceva mai bună dacă se fac anumite modificări în software.

Unele aplicații sunt optimizate pentru un astfel de conținut, dar altele nu prea. De exemplu, în acest moment, aplicația de calendar a Huawei nu merge în modul split-screen. În timpul hands-on-ului, am mai întâlnit bug-uri, au apărut apăsări accidentale pe ecran care deschid aplicații, fără să vrei, atunci când îndoi telefonul.

Deocamdată este prea devreme pentru a mă pronunța cum este adaptat Android la un astfel de produs. Însă va trebui ca software-ul să meargă excelent pe un astfel de dispozitiv pentru ca acesta să aibă succes. Nimeni nu vrea să dea o „poală” de bani pe un telefon al cărui software nu merge bine.

Huawei Mate X telefonul pliabil PLAYTECH-1
Măcar poți citi mai bine pe mini-tabletă

Huawei Mate X se anunță drept un telefon hibrid bun. Însă mai rămâne de trecut obstacolul prețului ridicat: 2.400 de euro.

Ca să justifici această achiziție trebuie să răspunzi la două întrebari: care este scopul unui astfel de dispozitiv și dacă merită investiția.

Scopul este mai greu de identificat și ar putea fi diferit în funcție de nevoile ficăruia. Ce pot să zic în acest moment este că Huawei Mate X poate face tot ceea ce face un smartphone, dar și ce face o tabletă. Într-un viitor apropiat aș putea vedea un astfel de produs înlocuit trioul de de smartphone, tabletă și laptop.

E justificat? Din nou, un răspuns care diferă în funcție de perspective și de ce bani dispui. Huawei Mate X, ca orice produs de prima generație, promite multe, dar nu este perfect. Înainte să mă pronunț definitiv, aștept lansarea oficială din septembrie.

Florin Cașotă
Articol scris de
Florin Cașotă
Comentarii
09:14 / 08.05.2019