Serialul Chernobyl a lovit unde trebuie și dovada e replica Rusiei

Serialul Chernobyl a lovit unde trebuie și dovada e replica Rusiei
10:02 12.06.2019

Chernobyl este acum serialul momentului, după ce a întrecut chiar și celebrul Game of Thrones. Totuși, rușii nu sunt chiar mulțumiți de ecranizarea HBO.

Producția HBO a avut un succes extrem de mare și, cu ocazia asta, am aflat și noi cum s-a întâmplat totul în cazul exploziei de la Chernobyl. Într-adevăr, serialul nu e 100% veridic, dar sunt destul de puține discrepanțe cu evenimentele reale de acum mai bine de 30 de ani.

Ei bine, Rusia nu e tocmai de acord cu evenimentele prezentate de cei de la HBO. În acest sens, rușii plănuiesc să lanseze și ei un serial, în care să spună povestea „pe bune” a catastrofei din 1986, în care ar fi fost implicată agenția americană CIA. Astfel, versiunea rusească a serialului ar avea un personaj în plus, pe care producția HBO nu-l are: un spion american. Așadar, serialul Chernobyl rusesc va prezenta povestea unui agent CIA trimis să obțină informații despre centrala de la Cernobîl.

De ce vrea Rusia propriul Chernobyl

Alexey Muradov, regizorul producției rusești, susține că aceasta este o teorie pe care unii istorici nu o neagă. Aparent, americanii s-ar fi infiltrat în centrala nucleară de la Cernobîl. În ziua exploziei, un agent CIA s-ar fi aflat la fața locului, susține regizorul. Astfel, rușii plănuiesc să ofere o perspectivă alternativă, în care vinovatul pentru explozie ar fi acest spion.

În versiunea rusească care ne arată teoria conspirației, vom vedea și încercările agenților KGB de a dejuca planurile spionilor americani, noile personaje negative din poveste.

Serialul Chernobyl a fost aspru criticat de media rusească, unde s-a cerut o repovestire mai patriotică a evenimentelor. Totuși, în ciuda acestui fapt, Chernobyl a fost destul de bine primit de public. Pe KinoPoisk, versiunea locală a IMDb, serialul are o notă de 9.1.

Nu avem încă o dată oficială pentru lansarea noului serial.

Sursa: The Guardian
loading...