Când și de ce poți debloca un Samsung Galaxy S10 cu orice amprentă

Când și de ce poți debloca un Samsung Galaxy S10 cu orice amprentă
Sursa foto: Răzvan Băltărețu / PLAYTECH
16:47 17.10.2019

Când a lansat modelele Galaxy S10, Samsung a spus că folosește un scanner inovator. Acesta s-a dovedit acum și predispus unei probleme imense: funcționează cu orice amprentă. Totuși, nu în orice condiții.

Există două tipuri de cititoare de amprentă: optic și ultrasonic. Cel dintâi folosește un senzor foto care face, propriu-zis, o poză amprentei și-o compară cu cea înregistrată. Cel din urmă folosește vibrații ca să identifice tiparul amprentei cu cel din telefon. Samsung l-a ales pe cel din urmă pe Galaxy S10 și Galaxy Note 10.

Problema a fost descoperită acum de-o femeie din Marea Britanie care a aplicat pe ecran un gel protector. A descoperit apoi că poate debloca telefonul cu altă amprentă decât cea înregistrată. Și, mai mult, că funcționează orice amprentă.

Samsung a spus că știe problema și că o va rezolva cu o actualizare software.

De ce Samsung Galaxy S10 (și poate și celelalte modele) pot fi deblocate astfel

Spre deosebire de un cititor optic, cel ultrasonic se bazează pe modelul 3D pe care îl generează vibrațiile. Astfel, nu folosește lumină, ca celălalt, și funcționează chiar și când ești ud pe mâini. Nu e însă la fel de rapid și, cum e acest caz, nu poate fi folosit cu orice folie sau gel de protecție.

Dat fiind că Samsung susține că poate rezolva problema prin software, înseamnă că la nivel hardware e în regulă. Chiar și așa, evident că există metode de-a păcăli un astfel de sistem. Cea mai complicată e să creezi un mulaj 3D.

Ce se întâmplă acum e că vedem, încă o dată, cât de ușor de păcălit sunt astfel de cititoare. Sigur, și soluțiile de autentificare facială au probleme, dar e mai greu de replicat fața cuiva.

Totodată, e foarte probabil că pe Galaxy S11 Samsung va folosi un sistem similar celui de la Google și Apple. Motion Sense, respectiv Face ID, sunt, deocamdată, cele mai utile, rapide și intuitive moduri de deblocare.

În trecut, Samsung a încercat ceva similar cu scanarea irisului, dar a renunțat la idee pe ultimele telefoane.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: MacRumors