Call of Duty vine și pe smartphone-uri. Când îl vei putea juca

Call of Duty vine și pe smartphone-uri. Când îl vei putea juca
12:30 19.03.2019

După Diablo, încă o franciză celebră din portofoliul Activision Blizzard face trecerea la mobile. Call of Duty va fi disponibil și pe telefoane.

Activision a anuntat în cadrul Game Developers Conference că următorul joc Call of Duty va fi disponibil pe smartphone-uri.

Call of Duty: Mobile va fi disponibil pentru Android si iOS și a fost dezvoltat in colaborare cu Tencent si folosind platforma Unity. Studioul Tencent a mai dezvoltat înainte Honor of Kings și CrossFire.

Zilele trecute am revăzut reclama la Samsung Galaxy S10 și era scris pe un banner să „vezi cum arată viitorul jocurilor video”. Am râs și m-am gândit că este doar marketing. Gamingul adevărat se face pe PC sau consolă, nu pe telefon, m-am gândit.

Totuși, producătorii de jocuri video se pare că gândesc altfel. După controversatul Diablo Immortal, Activision Blizzard va adapta o altă franciză celebră pentru smartphone-uri.

Când vei putea juca noul titlu Call of Duty

Call of Duty: Mobile este un joc free to play ce va conține personaje, hărți și moduri de joc din mai multe titluri din serie, inclusiv Black Ops și Modern Warfare.

Astfel, fanii seriei vor putea juca pe hărți cunoscute ca Nuketown, Crash sau Hijacked. Printre modurile de joc menționate în anunț se numără Team Deathmatch, Search and Destroy, Free-for-All, iar alte moduri de joc vor fi anunțate în viitor.

Pe măsură ce vei avansa în nivel, vei putea debloca personaje cunoscute ale seriei, unelte, abilităţi de tip scorestreaks şi echipamente.

La fel ca și în cazul Black Ops 4, se pare că nici acest joc nu va avea elemente de single player sau o campanie, ci va fi doar multiplayer.

Jocul va intra în beta în acestă vară, fără a avea o dată precisă de lansare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI