ZTE Iceberg e telefonul chinezesc care a dus designul iPhone X la extrem

ZTE Iceberg e telefonul chinezesc care a dus designul iPhone X la extrem

ZTE Iceberg este telefonul care duce designul iPhone X la extrem. ZTE Iceberg are două crestături pe ecran și i-au fost eliminate colțurile.

Cei de la ZTE vin anual cu idei trăznite în materie de design. De această dată, nu vin cu nimic inovator, dimpotrivă. Încearcă să-ți imaginezi un iPhone X cu două crestături, una sus și una jos. Iar tocmai când credeai că nu poate fi mai ciudat de-atât, mai observi că-i lipsesc și colțurile.

Cam astea ar fi primele caracteristici pe care le observi de prima dată. Pentru cei care nu suportă acea crestătură de la iPhone X, ZTE Iceberg o să fie un chin. Pe cea de sus se află camera frontală, senzorul de lumină ambientală și difuzorul pentru apeluri, iar pe crestătura de jos se află microfonul.

Îți mai amintești de telefoanele mobile de la începutul anilor 2000 care în partea de jos pe partea frontală aveau câteva orificii pentru că acolo se afla microfonul? Același design a revenit în actualitate, dar după unul copiat de la Apple, sub forma unei foarte vizibile crestături, nimic discret.

După cum poate știi, ZTE adoră experimentele, așa că a venit cu ceva nou și la colțuri, pe care le-a făcut din sticlă și i-au dat astefel telefonului un aspect mai unghiular. Chiar ai impresia că ții în mână un dispozitiv electronic integrat într-un cub de gheață, după cum îi sugerează și numele.

ZTE Iceberg este dotat, de asemenea, cu două camere pe spate și un senzor de amprentă. Noul model de ZTE este o combinație bizară de elemente moderne de design cu cele clasice. Iceberg mai este prevăzut și cu un slot prin care îl vei putea conecta la un boombox. ZTE Iceberg ar putea fi lansat pe piață anul viitor, dar promite mai mult decât pare la prima vedere. Rămâne de văzut cât va fi de popular.

Compania e destul de perseverentă, nu vrea să rămână în urmă. Iar dacă nu poate veni cu vreo idee inovatoare, măcar să le copieze pe cele deja existente. Chiar și așa, ZTE a atras atenția atunci când a lansat modelul Axon M, primul smartphone cu ecran pliabil.

Chiar dacă nu s-au dus mai departe cu această tehnologie, ZTE Axon M a fost un model inedit, iar balamaua care face legătura dintre cele două ecrane nu e deloc rea, chiar se descurcă mai bine decât una de la laptop.

Citește și:
Sursa: The Verge