22 oct. 2018 | 15:04

De ce crede Trump că încălzirea globală nu e reală (și de ce greșește)

ACTUALITATE
De ce crede Trump că încălzirea globală nu e reală (și de ce greșește)

Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, este cunoscut pentru că nu crede în încălzirea globală. Mai nou, a spus că el are un instinct natural pentru știință.

În cadrul UN Intergovernmental Panel on Climate Change, Trump a ținut să îi asigure pe oameni că el are un instinct natural când vine vorba de climă. Când a fost întrebat despre ireversibilitatea schimbării climatice, răspunsul lui a fost acesta: „Vreau să spun, există oameni de știință de ambele părți ale problemei. Unchiul meu a fost un profesor excelent la MIT pentru mulți ani. Și nu am vorbit cu el despre acest subiect în particular, dar am un instinct natural pentru știință, și voi spune că există oameni de știință de ambele părți ale problemei”.

Cu puțin timp înainte să dea aceste declarații, Trump a recunoscut într-un interviu cu CBS că „ceva se întâmplă”, că „ceva se schimbă și se va schimba la loc”. „Nu cred că este o păcăleală, cred că este probabil o diferență”, a zis el. „Dar nu știu dacă [schimbarea climatică] este făcută de om”. Mai mult, a subliniat că oamenii de știință au o „agendă politică foarte mare”.

Mai mult, Trump crede că nu e nevoie de vreo măsură de protecție a mediului. „Vreau cel mai curat aer de pe planetă, iar aerul nostru este acum mai curat decât a fost vreodată”, a mai zis Trump. „Adică, știi, sunt o persoană care crede foarte, foarte mult în mediu. Sunt cu adevărat un protector al mediului. Știu că unii oameni nu s-ar gândi la mine astfel, dar sunt un protector al mediului. Tot ceea ce vreau și tot ceea ce am este curat. Curățenia este foarte importantă”.

Realitatea stă, desigur, altfel. Poluarea e în floare, iar schimbarea climatică își arată fațetele urâte sub ochii noștri. Dar cine știe? Poate că Trump, cel care – cu tot cu instinctele sale naturale pentru știință – s-a uitat le eclipsa de soare din 2017 fără ochelari speciali, în pofida tuturor avertizărilor, este cel care are dreptate.