Scannerul futurist de pe Samsung Galaxy S10 e confirmat de acest brevet

Scannerul futurist de pe Samsung Galaxy S10 e confirmat de acest brevet
12:15 30.07.2018

Samsung Galaxy S10, un telefon care aniversează zece ani de existență a seriei S, va fi un smartphone special, iar senzorul de amprentă contribuie la asta.

Acum câteva luni, în mai, cei de la Apple primeau aprobarea pentru un brevet care descria un senzor de amprentă cu un sistem biometric ultrasonic, destinat spatelui telefonului. Cei de la Samsung preferă să păstreze un asemenea senzor pe partea din față, cel mai probabil integrat în ecran. Recent, cei de la US Patent Office au publicat un brevet Samsung care descrie folosirea unui senzor biometric cu tehnologie ultrasonică.

Samsung crede că metodele actuale de scanare a amprentelor sunt predispuse la erori, iar brevetul acestora se concentrează pe folosirea tehnologiei ultrasonice pentru autentificare.

În imaginea de mai jos, în figura 4, apare o diagramă care ilustrează configurația unui dispozitiv electronic: #410 ar putea fi un senzor cu lumină infraroșie. Senzorii biometrici ar putea include un senzor de imagine optic, un modul ultrasonic de transmisie/ recepție sau un strat de electrozi electrostatici.

samsung galaxy s10 senzor de amprentă

Samsung prezintă două tipuri de smartphone-uri care folosesc acest tip de senzor: unul cu ecran clasic și unul cu ecran fără margini. Interesant e că în ambele cazuri, este ilustrată o zonă considerabilă de pe ecrane care poate servi ca senzor de amprentă.

Compania menționează și că, deși senzorul este prezentat ca parte din display, tehnologia poate fi folosită și pentru un senzor de amprentă integrat pe spatele telefonului sau chiar pe lateral. Totuși, Samsung Galaxy S10, dacă vrea să fie un smartphone special, trebuie să folosească un astfel de senzor pe ecran și nu unul pe spate, așa cum s-a întâmplat cu ultimele generații de telefoane de top ale producătorului.

loading...