Cum o să arate Samsung Galaxy S10: trei camere și ecran imens perforat

Cum o să arate Samsung Galaxy S10: trei camere și ecran imens perforat
Sursa foto: PhoneArena
14:05 18.12.2018

Samsung Galaxy S10 va fi lansat abia în primăvara lui 2019, dar până atunci s-au adunat suficiente informații ca să ne facem o idee despre cum va arăta. Acestea sunt, deocamdată, cele mai bune imagini neoficiale.

Foarte probabil Samsung va avea un Galaxy S10 compatibil cu standardul 5G, dar acel model va avea un preț prohibitiv. Totuși, cele două modele care cu siguranță vor ajunge pe piață sunt cel normal și cel Plus.

Pe baza informațiilor de până acum au fost realizate niște imagini ca să-ți faci o idee despre cum va fi telefonul. Astfel, Samsung Galaxy S10, versiunea mică, ar avea ecran de 6,1 inci, rezoluție 2K+ și tehnologie AMOLED. Camera de selfie va fi integrată în ecran, iar senzorii vor fi mutați pe marginea superioară. Astfel, ai un ecran imens la dispoziție.

Samsung Galaxy S10 Plus ar fi un model cu ecran de 6,4 inci, 2K+ și AMOLED, iar diferența pe față ar fi că ar avea două camere foto. Poate nu-i cea mai inspirată alegere și poate că versiunea finală nu va fi chiar așa, dar dacă Samsung va folosi acest design, atunci colțul din stânga sau dreapta va fi ocupată destul de mult de camere.

Samsung Galaxy S10 camera tripla

Samsung Galaxy S10 si S10 Plus

Ce se mai vehiculează despre Samsung Galaxy S10 e că ar fi anunțat pe 24 februarie, iar în magazine ar ajunge în prima săptămână din martie. Nu-i chiar o surpriză lansarea în februarie, dat fiind că, până acum, Samsung a folosit MWC ca un motor de promovare.

Altfel, mai sunt așteptate informații despre versiunea Lite, dar și o versiune „ultra premium”, adică acel model 5G despre care se zvonește că are numele de cod Beyond X (eventual, poate fi tradus ca: „dincolo de 10”, adică ceva mai bun decât Galaxy S10). Mă rog, deocamdată e pură speculație.

Samsung Galaxy S10 leaks

Altă certitudine e că atât Samsung Galaxy S10 Plus, cât și versiunea mai mică vor folosi Qualcomm Snapdragon 855 sau Exynos 9820 ca procesoare. O altă curiozitate e numărul camerelor foto. Dacă S10 Plus va „respecta” zvonurile, atunci va avea cinci camere: patru pe spate, două pe față. Sigur, se zvonește că ar avea chiar patru camere pe spate, cum are Samsung Galaxy A9.

Se mai știe despre Samsung Galaxy S10 că va avea un scanner nou de amprentă, integrat în ecran. Va fi, totodată, primul smartphone al sud-coreenilor care să fie livrat atât cu Android Pie, cât și cu interfața One UI (va fi lansată abia în ianuarie pentru Galaxy S9 și Note 9).

Sursa: Phonearena