Noul design al Samsung Galaxy S10 este confirmat în fotografii

Noul design al Samsung Galaxy S10 este confirmat în fotografii
13:30 13.12.2018

Samsung Galaxy S10 se apropie cu pași repezi și, ușor-ușor, misterul din jurul noului flagship al Samsung se disipează cu fiecare scurgere de informații pe internet.

Așadar, cea mai recentă informație legată de Samsung Galaxy S10 care a fost „scăpată” pe internet este o fotografie cu produsul. Nu avem de-a face cu o randare grafică, ci chiar cu o imagine a telefonului. Așadar, vedem că Samsung pregătește trei modele: Galaxy S10 Lite de 5,8 inci, Galaxy S10 de 6,1 inci și Samsung Galaxy S10 Plus de 6,4 inci.

După cum se poate observa în imagine, noul telefon Samsung nu are ecranul crestat în partea de sus, iar marginile negre din jurul display-ului sunt extrem de mici. Așadar, ne apropiem de acel vis cu ecranul întins din margine în margine.

De asemenea, au apărut fotografii și cu carcasele pentru telefoane Samsung Galaxy S10 și S10 Plus. Acestea sugerează că mufa de căști a supraviețuit și pe această generație de telefoane. După cum se poate observa din imagini.

Ecranul noului telefon va fi perforat în partea dreaptă pentru a face loc camerei frontale. Pe varianta Samsung Galaxy S10 Lite și S10 avem o singură cameră frontală, pe când pe S10 Plus avem un sistem dual de cameră frontală.

Telefonul va avea și senzor de amprentă integrat în ecran. La interior, smartphone-ul va beneficia de procesor Snapdragon 855 sau Exynos 9820. Pe piața din România, telefonul va fi echipat cu procesorul Exynos, de producție proprie a sud-coreenilor.

Snapdragon 855 și Exynos 9820 trebuie să aibă performanțe similare, ca să nu existe discriminare între clienții Samsung care vor cumpăra Galaxy S10 dintr-o regiune sau alta. Ambele au opt nuclee, dispuse astfel: 9820 vine cu două nuclee proprii, alături de două Cortex-A75 și alături de alte patru Cortex-A55.

Snapdragon 855 are un procesor Cortex A76 la 2,84 GHz, alături de alte trei A76, la 2,42 GHz, dar și alături de patru Cortex-A55 la 1,8 GHz.

Pe lângă datele tehnice, acum știm care ar fi și prețul telefoanelor. Cel mai ieftin model, S10 Lite, ar avea un preț de 881 de dolari, S10 normal ar fi undeva la peste 1000 de dolari, în timp ce S10 Plus ar putea ajunge și până la 1765 de dolari pentru varianta cu 1 TB spațiu de stocare.

Sursa: PocketNow