REVIEW Altered Carbon – Serialul SF cu bogați nemuritori și polițiști proști

REVIEW Altered Carbon – Serialul SF cu bogați nemuritori și polițiști proști

Altered Carbon e tipul acela de serial căruia i-ar sta bine ca film sau i-ar fi mai bine de la sezonul trei încolo. Umblă vorba că Netflix a băgat mulți bani în el și sigur pregătește sezonul doi. E nițel Blade Runner, Matrix și Mad Max și e de văzut în măsura în care-ți plac producțiile SF.

Altered Carbon poate fi rezumat într-un SMS mai lung plus un GIF. E în viitor, bogații sunt super bogați, nemurirea există și sunt mai nemuritori bogații, iar poliția patinează într-un clișeu de care te-ai plictisit până acum. Cele mai mari probleme nu sunt cu execuția la Altered Carbon, ci cu stereotipurile.

Polițistul șpăgar sau criminal e, de fapt, un țap ispășitor, femeia personaj principal care arată bine va ajunge să facă sex sau să aibă ceva iubire cu personajul principal și Omul Rău – Reileen Kawahara (Dichen Lachman) – e ăla la care nu te-ai gândit până atunci, că nici nu știai că trăiește. Odată ce treci peste stereotipuri și poleiri de Hollywood – tipul negru care nu-i chiar principal, dar absolut relevant, bogații sunt oribili etc. – e un produs digerabil de divertisment.

Cel mai bun lucru la Altered Carbon e universul SF

Dacă asta nu-ți aduce aminte de Al Cincilea Element, atunci n-ai prins filmele bune cu Bruce Willis.

Totul e într-un an incert, undeva între “am pus prima colonie pe Marte” și “mai avem puțin și colonizăm o galaxie vecină”. Sunt momente în care totul seamănă cu Al Cincilea Element și cu distopia din Mad Max, apoi își revine la Minunata lume nouă și un New York din 2020.

În universul acesta SF foarte frumos făcut există o tehnologie extraterestră exploatată de oameni câteva secole. E redusă la dimensiunea unui gălbenuș de ou și depozitată în ceafă, ca să rețină tot ceea ce ești tu ca om. Cipul acesta, denumit stack, poate fi mutat din corp în corp sau pus în realitate virtuală ca să trăiești o mie de ani. Firesc, super bogații au super corpuri. Nu trag la sală, nu mănâncă sănătos, doar dau comandă de un corp nou îmbunătățit cu lejeritatea pe care o ai tu când iei shaorma.

Banii cumpără totul și așa ajunge un militar, fost rebel – Takeshi Kovacs (Joel Kinnaman și, uneori, interpretat de Will Yun Lee) -, să investigheze o crimă a unui super bogat – Laurens Bancroft (James Purefoy). La început nu vrea, că se mai gândește, că mai vedem, apoi spune da, că mai sunt nouă episoade din sezon pe care să le tragă.

Universul este superb și ar merge făcut un film doar cu tehnologiile de-acolo. Un lungmetraj de vreo trei ore în care să te uiți la palate deasupra norilor, mașini zburătoare și tehnologii futuriste care pot, foarte bine, să-ți pară extraterestre.

Problema cu tehnologia asta e una personală: ecranele sunt transparente. Așa sunt și în Black Mirror, și în sute de alte filme mediocre sau excelente. Niciun ecran transparent nu e util, niciodată, dar Hollywood și, mai nou, Netflix nu înțeleg asta. Se pare că de bani buni nu iei chiar scenariști excelenți.

Nimic bun de zis despre actorii (sau personajele) din Altered Carbon

Un robot care și-a luat numele după un poet. Zi că nu-i de-o mare sensibilitate.

Femeile arată bine, bărbații sunt niște Adoniși (bine, poate doar cel principal în ambele lui forme) și minoritățile sunt încărcate cu câteva clișee și niște discriminare pozitivă. Singurul personaj cuceritor e, de fapt, un robot, o inteligență artificială – Poe (Chris Conner) – care controlează un hotel și-și spune Poe (după Edgar Allan Poe, că e un AI cu suflet sensibil la poezie).

Actorul principal are la fel de multă charismă ca un bouncer de club, partenerul lui e un Samuel L. Jackson la reducere, iar ceilalți umplu timpul cu prezența lor până la o bătaie sau ceva acțiune și grimase de ură, sex, flirt, mangleli și bătăi.

Când devin personaje, Takeshi este un fost rebel devenit câine de zgardă pentru super bogat, partenera lui e o polițistă care n-are de muncă, ci de certat cu șeful ei, ignorat mama și urmărit rebelul, iar partenerul lui e un tată posesiv și un fost militar ușor dereglat de la PTSD (post traumatic dissorder). Mă rog, sunt mai mulți, între ăștia te învârți mare parte din timp și trebuie să-i suporți.

Poveștile remixate din Altered Carbon sunt la fel de grețoase ca la Hollywood

Altered Carbon
Ce ar fi un bărbat frumos fără o femeie de care să se îndrăgostească și s-o țină minte secole?

Finalul e cu happy end. Trăiește cine trebuie, justiția își face treaba și super bogatul primește o riglă peste degete. Viața continuă cu alte crime, sex sălbatic până la moarte, droguri tari și săracii care încă mai trăiesc pe pământ rămân săraci.

Takeshi însă e ca un adolescent. Se reîndrăgostește, îi pasă de oameni despre care nici nu știa că s-au născut și e un om liber să schimbe lumea. Mă rog, asta după ce află că e în plus, că el folosește corpul iubitului polițistei – Kristin Ortega (Martha Higareda). Oricum, toți își găsesc pe lângă stack o vertebră morală și nu mai încetează cu bucuria și impactul pozitiv asupra altor oameni.

Credincioșii rămân la fel de nașpa și în viitor. Au trecut peste ei câteva secole, dar dau înainte cu Dumnezeu, suflet, Rai și Iad ca și cum abia a trecut Evul Mediu. Sunt enervanți, dar ignorabili, iar câțiva dintre ei sunt omorâți în mod barbar (un fel de martiri, poate? sper că nu). Credincioșii aceștia au făcut și o învârteală cu nemurirea. Stack-urile lor sunt criptate Neo-C (neo-catolici) ca să nu mai fie întrupați în corpuri noi.

Ce te învață Altered Carbon

Săracii săraci fac pancarte poznașe și în viitor.

Viitorul e superb, dar e cam cum e la noi: bogații fac ce vor, poliția e incompetentă și coruptă, orice mercenar criminal poate fi adus pe calea cea bună și roboții AI sunt chiar extrem de utili, dacă le dai ui hotel pe mână.

Serios, trebuie să vezi universul în care toate astea se întâmplă. Directorul de imagine și-a făcut treaba, echipa de efecte vizuale a tras tare, iar ce mai vezi prin seriale e mai bine decât ți-ai imagina din cărți.

Ar mai fi loc de-o categorie aici: ce nu e Altered Carbon? Nu-i nici Blade Runner, nici Mad Max (chiar dacă sărăcia e cam peste tot), nu-i nici Handmaid’s Tale, nici Black Mirror (deși aș fi vrut niște sad end). E un serial nou, cu un prim sezon bun, dar mai târziu poate se face și mai bun, și te face să-ți pui niște întrebări: câtă și ce nemurire iei de banii tăi, care mai e hazul când orice corp poate fi schimbat și de ce mai folosesc oamenii reclame neon în viitor.

E și mult sex, și multă nuditate în Altered Carbon. Unele sunt chiar naturale, altele – cum ar fi sexul – a rămas la fel de poetic și steril cum doar un scenarist virgin putea să scrie. Nițel mai antrenant e deasupra norilor. Acolo oamenii abuzează grav de corpurile lor, că-și dau seama că sunt doar niște carcase pe care le pot schimba, dacă își permit.

O scurtă observație despre viitor

Omul Bun și Omul Rău pe când erau amândoi răi sau buni, în funcție de interesele lor.

Altered Carbon propune o trecere, cu amintiri, între prezent și trecutul de acum 250 de ani. Între cele două momente, tehnologia nu s-a schimbat cu nimic. E ca și cum omenirea și-a spus: nimic nu poate fi făcut mai bine decât e acum, rămâne așa. De la stack-uri la realitatea virtuală, de la arme la computere, totul e ca în timpul în care Takeshi a trăit și a omorât cel mai mult.

Sunt două secole jumate în care omenirea pare c-a stat pe loc ca să facă sex, să schimbe corpuri și. în zone sărace din lume, să mai moară niște oameni de la virusuri letale. E liniștitor și, în același timp, inutil să crezi că progresul se oprește pe-o bancă și ia o pauză.

Răzvan Băltărețu
Articol scris de
Răzvan Băltărețu
Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși.
Comentarii
Răzvan Băltărețu
10:36 / 06.02.2018