Amendă pentru RCS-RDS după ce a abuzat de datele clienților

Amendă pentru RCS-RDS după ce a abuzat de datele clienților

RCS-RDS a fost amendată după ce ar fi prelucrat în mod excesiv datele personale ale anumitor clienți, fără acordul acestora.

Operatorul RCS-RDS a primit o amendă de 7.000 de lei pentru că a colectat și a stocat copii ale actelor de identitate. Totodată, ar fi prelucrat date cu caracter personal fără consimțământul persoanelor în cauză.

Sancțiunea a venit din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), în urma unei investigații din oficiu. Amenda a fost, bineînțeles, contestată de companie.

RCS-RDS nu este singurul mare operator de telecomunicații de la noi care a fost amendat pe baza aceleiași probleme. Orange România, care e liderul pe piața locală de telecomunicații, a primit o decizie similară din partea ANSPDCP, pe care, de asemenea, a contestat-o în instanță.

Telekom România Communications (fosta Romtelecom), precum și Telekom România Mobile Communications (fosta Cosmote) au fost și ele amendate din cauza utilizării inadecvate a datelor personale, dar și ele au contestat decizia în instanță.

Nu în ultimul rând, Vodafone România, a avut, la rândul ei, probleme cu ANSPDCP. A contestat, de asemenea, decizia amenzii.

Cea mai mare amendă de anul acesta a fost însă pentru Telekom. În martie, Telekom a avut probleme tehnice cu rețeaua. Potrivit analizei ANCOM, întrucât utilizatorii nu au mai avut posibilitatea de a realiza convorbiri, de-a folosi internetul sau de a accesa serviciile de supraveghere de la distanță a persoanelor ori de a telecomanda dispozitive de siguranță și protecție, operatorul a fost amendat cu peste un milion de lei.

Tot de la ANCOM a venit și o amendă recentă pentru Vodafone. Motivația a fost că Vodafone nu și-a îndeplinit obligația de a acoperi cu rețeaua mobilă 72 de localități, în conformitate cu o licență obținută la licitație în 2012. Vodafone și-a argumentat neîndeplinirea obligațiilor din cauza „numeroaselor piedici pe care le-a avut la obținerea autorizațiior de construire” a viitoarelor amplasamentelor pentru antene.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Profit.ro