Telekom, amendă uriașă: cât trebuie să plătească și de ce

Telekom, amendă uriașă: cât trebuie să plătească și de ce
19:30 23.05.2018

Telekom România a primit o amendă imensă din cauza incidentelor din martie. Analiza ANCOM prezintă și detalii despre acel moment.

În martie, Telekom a avut probleme tehnice cu rețeaua. Potrivit analizei ANCOM, întrucât utilizatorii nu au mai avut posibilitatea de a realiza convorbiri, de-a folosi internetul sau de a accesa serviciile de supraveghere de la distanță a persoanelor ori de a telecomanda dispozitive de siguranță și protecție, operatorul a fost amendat cu peste un milion de lei.

Telekom a primit două amenzi de la ANCOM în valoare totală de 1.100.000 de lei (aproximativ 237.000 euro). Acestea sunt urmare a nerespectării obligației prevăzute în licența de utilizare a frecvențelor radio deținută de a se asigura ca indisponibilitatea rețelei este mai mică de 35 de minute pe o perioadă de șase luni. Apoi, e vorba de nerespectarea obligației de a păstra înregistrări de rețea la nivelul de granularitate din licență, potrivit explicațiilor Autorității.

Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a catalogat defecțiunile Telekom din luna martie drept „cel mai grav incident” înregistrat pe piața de comunicații din România.

De ce sunt amendați operatori ca Telekom când nu funcționează rețeaua

Conform obligațiilor asumate prin licența de utilizare a frecvențelor radio, furnizorul trebuie să se asigure că indisponibilitatea rețelei nu depășește 35 de minute pe o perioadă de șase luni. În mod evident, Telekom a picat acest test, ceea ce a dus la o amendă de 600.000 de lei. ANCOM susține că al doilea punct este păstrarea log-urile de rețea înregistrate pentru o perioadă de șase luni.

Operatorul nu a putut îndeplini cererea ANCOM de a transmite log-urile de rețea înregistrate pentru ultimele șase luni la nivelul de granularitate din licență. A îngreunat astfel analiza efectuată pentru a determina gradul real de indisponibilitate a rețelei Telekom în data de 5 martie 2018. Pentru această abatere, Autoritatea a aplicat o amendă în valoare de 500.000 de lei.

Ce trebuie să facă operatorii, și ce trebuia să facă Telekom, în privința raportărilor incidentelor de securitate

Conform reglementărilor în vigoare, furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a lua măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru a gestiona în mod corespunzător riscurile privind securitatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice. Totodată, trebuie să prevină și să limiteze impactul incidentelor de securitate asupra utilizatorilor şi asupra reţelelor interconectate.

De asemenea, aceştia au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a garanta integritatea reţelelor proprii, astfel încât să asigure continuitatea furnizării serviciilor prin intermediul acestor reţele.

Incidentele care afectează un număr mai mare de 5.000 de conexiuni, timp de cel puţin 60 de minute, sunt incidente cu impact semnificativ care pot afecta sau ameninţa, direct sau indirect, securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice la nivel naţional sau european.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: ANCOM