Acesta e telefonul cu cea mai rapidă încărcare rapidă de pe piață

Acesta e telefonul cu cea mai rapidă încărcare rapidă de pe piață
14:40 10.10.2018

Încărcarea rapidă e una dintre marile binecuvântări ale unui smartphone, iar producătorii se străduiesc să micșoreze cât mai mult timpul necesar pentru o încărcare completă.

Încărcarea rapidă a devenit un standard, mai ales pentru telefoanele de top, iar producătorii încearcă, fiecare cum poate, să-ți ofere un timp cât mai bun de încărcare. Quick Charge de la Qualcomm este o tehnologie de acest fel destul de răspândită, dar există și alternative; iPhone are propria tehnologie, iar OnePlus e în aceeași situație.

Dash Charge, al celor de la OnePlus, este folosit și de către compania-mamă sub numele de VOOC (Voltage Open Loop Multi-step Constant-Current Charging). Acum, compania a realizat și o versiune îmbunătățită, Super VOOC, iar rezultatele sunt de invidiat.

Oppo Find X Lamborghini Edition are nevoie de doar 35 de minute pentru o încărcare completă. În zece minute, ai o treime de baterie încărcată, după 15 minute ai deja 50% pe indicator, în douăzeci de minute ajungi la 66%, iar într-o jumătate de oră ai o baterie încărcată până la 92%. E chiar la fel de rapidă pe cât se laudă Oppo că ar fi. Bateria telefonului nu e nici ea cea mai mică, are 3.400 mAh.

În același timp în care Oppo Find X Lamborghini se încarcă complet, OnePlus 6 reușește să ajungă la 60% din capacitate. Poate că ți se pare lent, dar până la Super VOOC, aceea era cea mai rapidă încărcare disponibilă pe piață.

Super VOOC este o soluție end-to-end care are nevoie de o baterie specială pentru a funcționa. Bateria lui Find X Lamborghini e împărțită în două celule de câte 1.700 mAh, astfel că poate beneficia de o capacitate de încărcare dublă. În paralel, încărcătorul e capabil să ofere 10 volți la un amperaj de 5 A. Nici telefonul și nici încărcătorul nu se încălzesc foarte tare în timpul folosirii, astfel că ai parte de un avantaj suplimentar.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: theverge.com