26 aug. 2018 | 12:16

Jaguar a convertit o mașină clasică într-una electrică, iar rezultatul e superb

ACTUALITATE
Jaguar a convertit o mașină clasică într-una electrică, iar rezultatul e superb

Jaguar va începe producția în serie a unui model clasic convertit într-o mașină sport pur electrică, dar nu va produce decât un număr limitat de modele.

Jaguar E-Type Zero va fi un model distinct al producătorului britanic, care va fi realizat sub egida Jaguar Classics, echipa care a reușit “renașterea” modelelor D-Type și XKSS.

E-Type Zero a fost dezvăluit pentru prima dată publicului anul trecut, când era doar un prototip cu volan pe stânga, restaurat după vechea serie E-Type din 1968.

jaguar masina electrica e-type zero

Mașina a mai făcut o impresie bună și în timpul nunții regale a Prințului Harry cu Meghan Markle, iar reprezentanții companiei au promis că vor oferi clienților săi și o versiune pur electrică a lui E-Type Zero. În plus, Jaguar Classics ține să precizeze că această conversie este reversibilă, ca să păstreze autenticitatea vehiculului de bază.

Producția va începe anul viitor, dar primii clienți vor avea mașina abia prin 2020. Deocamdată, nu se știe câte modele vor produce (știm că va fi un număr limitat) și nici care va fi prețul, dar, cu siguranță te poți aștepta la unul cu multe zerouri.

Jaguar Classics a reușit să creeze un sistem de propulsie care se integrează perfect în spațiul deja existent al șasiului vechiului model. Acesta este format din diverse componente așezate în așa măsură încât să “mimeze” perfect clasicul tren de rulare cu 6 cilindri.

jaguar masina electrica e-type zero

Inginerii de la Jaguar spun că pentru a integra trenul de rulare electric, este necesar ca distribuția greutății de pe puntea față să rămână neschimbată. În acest fel, E-Type Zero își va păstra aceleași caracteristici de rulare, manevrabilitate și frânare ca ale modelului din 1968.

jaguar masina electrica e-type zero

Întregul tren de rulare electric dezvoltă 295 de cai-putere, împrumută puțină tehnologie de la actualul i-Pace și, în ciuda bateriei imense care alimentează întregul sistem, E-Type Zero este chiar mai ușoară cu 80 de kilograme decât cea din anii ‘60.