24 iul. 2018 | 16:30

Cum să te bucuri de vacanța asta fără să stai lipit de telefon

ACTUALITATE
Cum să te bucuri de vacanța asta fără să stai lipit de telefon

În România, 40% din Români preferă să lucreze și în zilele libere. Cei care merg, totuși, în vacanță, petrec mult timp pe telefon, în speranța că atunci când se vor întoarce acasă nu vor mai fi nevoiți să se confrunte cu o cascadă de mesaje și mail-uri.

Cumva, puțini români se mai bucură de vacanțe în adevăratul sens al cuvântului. Perioadele în care ar fi putut să se relaxeze și să lase în urmă stresul de la muncă devin o glumă. În mod normal, vacanțele sunt benefice și pentru angajați, și pentru angajatori, pentru că ele oferă oamenilor perspective și idei noi, dar îi și încarcă cu energie.

Scriitoarea Anne Lamott a explicat foarte bine acest lucru în câteva cuvinte: „Aproape totul va merge din nou dacă îl scoți din priză câteva minute, inclusiv tu”.

Soluții pentru a te concentra pe vacanță există – să pornești modul Do Not Disturb sau să îți personalizezi notificările, astfel încât cele de pe social media să nu ajungă la tine. Totuși, nimeni nu face aceste lucruri, așa că ce soluții rămân?

Anunță-ți intențiile

Înainte ssă pleci, anunță-ți familia, prietenii și colegii de muncă despre ce intenții ai cu privire la prezența ta în mediul online. Explică-le, de exemplu, că ești dispus să verifici știrile dimineața, dar nimic mai mult. Astfel, nu te vei mai simți vinovat că te bucuri de vacanță în loc să asculți ce au de spus – lucru pe care oricum îl faci tot timpul acasă.

Oprește datele mobile

Dacă nu ești pregătit să activezi modul Do Not Disturb, poți totuși să îți dezactivezi datele mobile și să lași doar Wi-Fi-ul pornit. Astfel, când nu ești la hotel, nu vei mai avea motive să verifici notificările, pentru că acestea nu vor exista. Mai mult, asta te va scuti de taxele de roaming, dacă te afli în altă țară.

Șterge din aplicații

O variantă este să ștergi din aplicații. Este dificil, pentru că de fiecare dată când deschizi Facebook sau Instagram, un mic val de dopamine îți dă senzația că ești mai fericit. Pentru a elimina orice tentație, le poți șterge atunci când pleci în vacanță. Când te întorci le poți reinstala, iar toate datele tale vor fi acolo în continuare.

[readmore]

Stinge focul cu foc

Anumite aplicații te pot ajuta să scapi de dependența de telefon în vacanță. Spre exemplu, Offtime blochează toate mesajele, telefoanele și mail-urile, cu excepția celor importante pe care le selectezi tu în prealabil, pentru a le primi. Ele te vor aștepta atunci când te întorci acasă.

Folosește o cameră foto clasică

Desigur, este mai comod să ne folosim telefoanele drept camere foto. Dar asta ne oferă și o scuză să le verifica. Dacă ai o cameră foto, încearcă să o folosești în locul telefonului – pe acesta din urmă poți chiar să îl lași la hotel.