Cât costă să-ți faci sistem pentru minat monede virtuale

Cât costă să-ți faci sistem pentru minat monede virtuale
Alexandru Ghinea
13:58 05.02.2018

Bitcoin nu e în cea mai bună fază, dar nu e singura criptomonedă. Dacă ai nevoie de un sistem, am câteva sfaturi care te vor ajuta.

În acest articol încerc să-ți explic ce posibile configurații poți avea pentru un sistem care are ca destinație minatul de monede virtuale. În acelasi timp o să-ți arăt și și cât de profitabil poate fi minatul în functie de fiecare configurație și la cursul criptomonedelor actuale.

De la început aș vrea să menționez că scopul acestui articol nu este să îndemne oamenii să cumpere și mai multe plăci video care și asa nu sunt disponibile pe piață. Dimpotrivă, să prezinte unele estimări, astfel încât să poți vedea cât timp îți va lua să îți recuperezi investiția și când vei putea face și profit, dacă visezi la averi din Bitcoin.

Calculele de mai jos le-am făcut pe altă monedă decât Bitcoin, pentru că e cea care înregistrează acum cele mai mari scăderi. Totodată, minatul de Bitcoin nu mai e avantajos, dar poți raporta valorile lui la alte monede.

Cel mai ieftin sistem de minat monede virtuale

Prima configurație, low-end sau o investiție mică, este sistemul „minerului“ sărac.

Sistemul va avea nevoie de o placă de bază cu două porturi PCI Express x1 pentru a lega cele două plăci video Nvidia GTX 1060 cu 6GB VRAM. Nu recomand achiziționarea variantei cu 3GB VRAM, deoarece poate fi limitată de unii algoritmi de minare. Cu dificultatea care crește exponențial probabil că în viitor nici nu va mai exista posibilitatea de a mina cu astfel de plăci video.

Restul sistemul constă dintr-un procesor low-end Intel Celeron G3930, 4GB RAM DDR4 și o sursă Sirtec certificată 80+Bronze care ar trebui să ofere un curent constant și în siguranță dat fiind că sistemul va rula 24/7. Sistemul de operare poate fi rulat și de pe un stick USB, astfel că am decis să elimin unitatea de stocare.

Costul total e de aproximativ 5.000 lei, la care mai adaugi două adaptoare pentru PCI Express x1 pentru a monta plăcile video.

Totalul este undeva la 5.100 lei.

Poți mina Zcash cu acest sistem, deoarece oferă o performanță destul de bună. Nvidia GTX 1060 6GB VRAM ar trebui să ofere un hashrate de 320/s (de notat că acesta se va diminua cu trecerea timpului deoarece dificultatea va crește).

Astfel că avem o putere de hash de aproximativ 640 h/s și un consum de aproximativ 250 wați cu cele două plăci video Nvidia GTX 1060. Cursul Zcash este de aproximativ 375 de dolari și am pus un cost per Kwh de aproximativ 0,5 bani (acesta variază în funcție de zonă și contract). Găsești sistemul aici.

În final, avem un profit săptămânal de aproximativ 21 de dolari, un profit lunar de 90 de dolari și unul anual 1.095 de dolari, adică aproximativ 4.000 lei după ce scădem curentul. După un an de zile generezi aproximativ 3,7 Zcash. În acest context, cu un curs destul de scăzut pentru Zcash, nu ai avea profit nici după 12 luni de minat.

„Minerul“ mediu de monede virtuale e pentru un antreprenor sau cineva care se visează așa ceva

De această dată vom avea un sistem cu șapte plăci video dedicate și vom alege cea mai bună placă video pentru minat și anume Nvidia GTX 1070. Din păcate, n-o pot găsi pe stocul unui magazin online acum, dar voi presupune un preț de 3.000 lei per placă video.

Placa de bază nu este disponibilă momentan, dar, din nou, sper să fie în stoc cât de curând. Modelul e Biostar TB250-BTC+ care vine cu șapte porturi PCI Express x1. Procesorul rămâne același, adică un Intel Celeron G3930 cu 4GB RAM DDR4.  

Un Nvidia GTX 1070 are un consum de aproximativ 150-160 W în full load, deci voi presupune un consum de aproximativ 1.100 wați pentru acest sistem și recomand o sursă pe măsură, adică Seasonic Prime 1300W cu certificare 80+Gold.

Mai ai nevoie de o carcasă pentru mining și aici aleg una custom care se vinde în general cu 100 euro din Germania. Mai adaugi și șapte risere PCI Express x1 cu un pret de 40-50 lei aproximativ per riser și avem un total de aproximativ 24.000 lei. O sumă destul de mare aș putea spune. Dar presupunem că vom avea și un profit de această dată.

Dacă minezi Zcash, obții anual profit aproximativ 7.000 de dolari la cursul actual, adică aproximativ 22 ZEC, ceea ce în lei înseamnă 26.000. Nu e rău, deja există ceva profit și rămâi și cu aceste componente (uzate foarte puternic, dar cu o valoare pe care ai putea s-o mai recuperezi).

Sistemul high-end pentru minerit monede virtuale

Sistemul de top e un fel de mining expert (de unde și numele plăcii de bază). Deja e vorba de o persoană care probabil și-a ipotecat casa doar în febra criptomonedelor și cu gândul că se va îmbogăți.

Placa de baza e o Asus B250 Mining Expert cu 18 porturi PCI Express x1. Nu te speria, nu vei folosi toate porturile, pentru că devin instabile, în general, după 12 plăci video. Mai adaugă un procesor Intel Celeron G3930 și 4GB RAM, dar de această dată trebuie și un SSD pentru OS.

Ce placă video ți-ar trebui pentru un astfel de sistem? Nvidia GTX 1080 Ti, în acest moment, oferă una dintre cele mai bune performanțe de minare. Nu-i de mirare, dat fiind că pe categoria consumer rămâne cea mai puternică placă video.

Recomand implementarea Zotac, deoarece vine cu cinci ani garanție. Din păcate este foarte greu de găsit pe undeva. De fapt, majoritatea plăcilor video menționate în acest articol sunt relativ greu de găsit, iar de plăci video ca ATI RX 580 sau ATI RX Vega nici nu le-am inclus, deoarece în retail rareori le-am văzut la un preț rezonabil în stoc.

În orice caz, pentru un Nvidia GTX 1080 Ti prețul estimat pe piața second hand și, ocazional, retail ar fi de 4.200 lei.

Costul final? Aproximativ 60.000 lei pentru o configurație de minare în care folosești 12 plăci video GTX 1080 Ti, o placă de bază Asus Mining B250 Mining Expert, trei surse Seasonic certificare 80+Gold și o carcasă suficient de mare care să suporte acest sistem.

Profitul sau, mai bine zis, suma generată ar fi undeva la 52 Zcash anual cu această dificultate, adică un profit de aproximativ 16.000 de dolari (cu un consum de 3000 Kwh). În lei, faci cam 60.000. Repet, aceste statistice sunt bazate pe prețul actual al monedelor care au ajuns să aibă o valoare simțitor mai mică în comparație cu cea de acum o lună.

Este profitabil un astfel de sistem?

Greu de spus pe viitor, dar, în acest moment, la prețul actual al acestor criptomonede, nu aș recomanda. Suma generată după 12 luni de minat ar acoperi doar investiția inițială, iar profitul practic ar fi doar sistemul pe care l-ai putea vinde.

În final, este un risc simțitor cu rezultate nu tocmai optimiste. Desigur, dacă presupun că Zcash ar ajunge la valoarea din decembrie de aproximativ 700 de dolari, atunci ar fi o altă discuție. Dar, până la urmă, nu ar fi mai rezonabil să cumperi direct moneda în care crezi?

Comentarii
loading...