Oscar 2018: Coco, animația care colorează premiile Academiei

Oscar 2018: Coco, animația care colorează premiile Academiei
09:23 05.03.2018

Coco este cea mai bună animație de la Oscar, după cum ai aflat deja. Animația 3D, produsă de Pixar Animation Sudios, a fost apreciată și pentru cea mai bună melodie originală, Remember Me.

Oscar 2018 pentru cel mai bun film de animație a mers către Coco. Dacă ai urmărit-o deja îți dai seama și de ce, iar dacă nu ai făcut-o până acum nu e timp pierdut. Originalitatea regizorului Lee Unkrich și a coregizorului Adrian Molina a fost recunoscută la nivel mondial.

Coco tratează teme „mature”, sub forma unui „joc” al copilăriei, tema centrală fiind mortalitatea. Povestea animației Coco este una cu care nu te-ai mai întâlnit. Caracterele care amintesc de un film horror, cu morți și schelete, ecranizează o comedie jovială de care, de la cel mai mic la cel mai mare, se bucură întreaga familie.

În mare, un băiat de 12 ani, numit Miguel, vrea să devină muzician. Asta împotriva dorințelor și interdicțiilor familiei sale, atât a celei vii, cât și a celei moarte. Acțiunile sale îl trimit în Țara Morților, acolo unde se întâlnește cu strămoșii săi, care, la rândul lor, nici ei nu-l încurajează să-și urmeze visul. Dimpotrivă, devin mult mai radicali. Acum, povestea a primit și premiu la Oscar 2018.

Motivul este destul de simplu și superficial, însă prezentat ca o adevărată dramă în familie. Asta pentru că personajele au propriul lor mit profund internalizat de trădare. Tatăl lui Coco, străbunica lui Miguel, a fost un muzician vagabond care a fugit de o soție tânără și de o fiică mică pentru a-și împlini visurile muzicale.

Astfel, un băiat de doar 12 ani ajunge să rezolve neînțelegerile care au planat asupra multor generații. Personalitatea lui Miguel este a unui om mare, dar ascuns într-unul mic. Afli și că Țara morților nu este aceeași cu eternitatea. Schelete vii dincolo de mormânt există atâta timp cât cineva de pe Pământ și le amintește.

[readmore]

În orice caz, Coco este produs de Pixar Animation Studios și lansat de Walt Disney Pictures. A luat Oscar pentru cea mai bună animație, dar și pentru cea mai bună melodie originală, Remember Me. Creația  lui Kristen Anderson-Lopez și Robert Lopez a adus astfel cel de-al doilea Oscar animației.

loading...