Cea mai fierbinte planetă din Universul cunoscut are o atmosferă unică

Cea mai fierbinte planetă din Universul cunoscut are o atmosferă unică
09:13 19.08.2018

Exoplanetele, corpurile cerești din alte sisteme solare, pot orbita foarte aproape de steaua gazdă. Cea din urmă poate fi mult mai fierbinte decât Soarele, iar în acest context, exoplaneta devine la fel de fierbinte ca o stea.

Cea mai fierbinte planetă descoperită vreodată poate atinge temperaturi de 4.300 grade Celsius, ceea ce o face cu aproximativ 2.000 de grade mai rece decât Soarele nostru. KELT-9b se află la 650 de ani lumină depărtare și orbitează steaua gazdă (KELT-9).

Exoplaneta care este de trei ori mai mare decât Jupiter a fost descoperită anul trecut, iar atunci reprezenta un mister pentru cercetători. Acum, o echipă internațională condusă de oameni de știință de la Universitatea din Geneva și Universitatea din Berna au găsit alte caracteristici care susțin unicitatea planetei.

Aceștia au descoperit prezența vaporilor de fier și titan în atmosfera planetei – caracteristică specifică mai degrabă stelelor. Cercetătorii au suspectat de mult timp că aceste elemente ar putea fi prezente pe unele exoplanete -fierul este unul dintre cele mai abundente elemente din Univers – însă sunt greu de detectat în mediile mai reci, deoarece atomii sunt în mare parte „prinși în alte molecule”.

În orice caz, KELT-9b nu are astfel de probleme. Exoplaneta este atât de fierbinte încât norii nu se condensează în atmosferă, ceea ce le permite atomilor individuali de fier și ai altor metale să zboare singuri.

Este prima dată când astronomii au găsit fier și titan în atmosfera unei planete din afara Sistemului nostru Solar – doar titanul a mai fost observat înainte pe o exoplanetă, dar nu în forma sa atomică.

Datele au fost colectate cu ajutorul instrumentului HARPS (High Accuracy Radial Velocity Planet Searcher). Cu toate că oamenii de știință cunosc acum câteva componente ale atmosferei planetei, încă au o ideea vagă despre modul în care o atmosferă s-ar fi putut forma pe o planetă atât de fierbinte.

Sursa: Space.com