30 sept. 2018 | 17:23

Barca-submarin, singura navă care iese la suprafață după ce se scufundă

ACTUALITATE
Barca-submarin, singura navă care iese la suprafață după ce se scufundă

Barca-submarin HyperSub este o ambarcațiune atipică, utilă atât în scop militar, cât și civil. Este combinația perfectă între o barcă de viteză, un avion de luptă și un Batmobil, pe care ai vrea să o experimentezi.

Suntem în secolul XXI și totuși, puțini s-au gândit că n-ar fi rău dacă s-ar inventa o ambarcațiune capabilă să meargă atât pe apă, cât și în adâncuri. Cele mai multe investiții se duc în automobile, dar dăm atât de puțină importanță celui mai aventuros mijloc de transport: barca.

Un inventator și inginer american s-a gândit să combine tehnologia navelor de suprafață cu cea a submersibilelor și a rezultat ceva uimitor: HyperSub.

Barca submersibilă are aproape 14 metri lungime și cântărește în jur de 13 tone și jumătate, dimensiuni pe care le întâlnești azi la mai multe submersibile utilizate pentru cercetare subacvatică.

Din punct de vedere tehnic, HyperSub este formată din două componente: o așa-zisă cameră uscată, care nu e altceva decât cabina pilotului și a pasagerilor și care e interschimbabilă și structura de plutire care poate căra până la trei tone.

Astfel, barca este suficient de puternică și de stabilă cât să transporte echipament pentru misiuni de recunoaștere sau arme, dacă este folosită în scop militar.

HyperSub poate sta sub apă până la 12 ore după o singură încărcare (cu oxigen) și este foarte versatilă întrucât poate fi andocată atât pe plajă, cât și la docuri, deci nu trebuie să-ți faci griji că n-ai unde s-o “parchezi”.

La suprafață poate atinge viteza maximă de 60 km/h. Poate că nu pare foarte mult, dar e suficient cât să conducă un convoi de recunoaștere.

barca submarin

S-ar putea să mai fi auzit de HyperSub. Este un proiect mai vechi, prezentat încă de prin 2010, în cadrul unei expoziții de invenții, iar pe atunci, creatorul nu a gândit-o pentru scopuri militare.

Reynolds Marion, inventatorul ei, este pasionat de explorarea subacvatică încă din copilărie. A gândit pentru prima dată un astfel de submersibil la vârsta de 11 ani, iar când a devenit adult și a avut cunoștințele și mijloacele necesare de a-și pune în aplicare ideea, și-a împlinit visul.

Inițial, Marion s-a gândit că barca sa submersibilă ar putea fi utilizată în turism, pentru scufundări de agrement sau în scop comercial, dar, se pare că ar fi mai utilă în domeniul militar (cumva evident).