Cele mai bune filme horror care s-au lansat până acum

Dacă până acum am vorbit de filme de comedie sau producții deja lansate, am zis că e cazul să vă prezint și un top cu filme horror care au apărut până în momentul de față, mai ales că anul acesta pare destul de promițător pentru amatorii genului. Deși oferta e destul de mare, eu am extras cele mai bune titluri pentru cei care vor să-și petreacă serile cu sufletul la gură.

Filmele horror sunt întotdeauna un prilej bun de sperieturi și de suspans, dar e bine să încerci să cauți cele mai bune filme din acest gen. Unele se bazează doar pe sperieturi gratuite, pe care le-ai întâlni în casa groazei de la bâlci, dar valoarea producției este destul de slabă. Acum, însă, noile filme horror din 2017 par destul de promițătoare, iar mai jos aveți un top al acestora. Firește, sunt și alte noutăți ale genului lansate, dar aici le găsești doar pe cele mai bune.

Top filme horror din 2017: Rings

Rings este al treilea film din seria The Ring și vine cu o poveste care are loc la 13 ani după cea din primul film al seriei. Exact cum v-ați obișnuit deja, toată acțiunea este concentrată în jurul casetei video a lui Sara Morgan, adică fetița aceea care se scurge din televizor.

E drept, Rings nu a fost privit cu ochi buni de critici, însă a fost un adevărat succes în box office. Câștigul a fost de 83 de de milioane de dolari, ceea ce nu e rău, având în vedere că bugetul a dost de 23 de milioane de dolari. Nu ar trebui să te simți descurajat de părerile unor critici, mai ales dacă ai fost fan al primelor filme din serie.

Filme horror pe care să le vezi anul acesta: Get Out

Știu că este încă devreme să mă pronunț, dar cred că Get Out este cel mai bun film horror al anului. Povestea este destul de simplă, cel puțin la prima vedere: un tânăr de culoare merge pentru prima dată în vizită la părinții prietenei sale albe. Am dat detaliile astea, pentru că vizita respectivă se transformă într-un coșmar fix din motive rasiste.

Get Out este un horror reușit nu neaparat datorită poveștii, ci mai mult pentru că a fost scurt și la obiect. Este lipsit de clișeele de rigoare, cu întorsuri de situație și acțiune lungită inutil. Cum să zic, un horror clasic lipsit de twist-uri imposibile și obositoare vine ca o gură de aer în astfel de momente.

Filme horror din 2017: Bloodrunners

Bloodrunners este un horror clasic din toate punctele de vedere. Găsești vampiri, alcool, sex, corupție și o acțiune care are loc în anii 1930. Pe lângă toate aceastea, mai avem și un Ice T în rol  principal. Probabil că toată lumea s-a săturat deja de filme horror cu vampiri, dar sigur nu ați văzut unul care să aibă loc în timpul prohibiției.

Inițial, Bloodrunners a fost destul de criticat și lumea s-a așteptat la ce-i mai rău încă de la primul trailer lansat. Și, totuși, a reușit să se ridice peste așteptari. Pe scurt, e un film colorat, entertaining și care reușește să te țină atent, fără să simți nevoia să caști sau să butonezi telefonul.

Filme horror de top: Alien: Convenant

Nu cred că mai este nevoie de prea multe explicații pentru unul din cele mai așteptate filme ale anului. Dar da, Ridley Scott a venit cu un nou Alien care a stârnit tot felul de reacții. Unii spun că a fost fix ceea ce Promotheus ar fi trebuit să fie, iar alții spun că este sub el. Sfatul meu este să treci peste toate părerile negative și să-i dai o șansă.

Sigur, nu este original, ba chiar poți spune că e previzibil. Dar, totuși, vorbim de Alien, o franciză de la care nu te poți abate prea mult. Firul este mereu același, dar totodată este motivul pentru care merită să te uiți la Alien. Alien: Convenant continuă în același stil caracteristic, un stil de care sincer nu am apucat încă să mă plictisesc.

Filme de groază lansate în 2017: It Comes at Night

It Comes at Night este un horror psihologic cu o acțiune care are loc într-un viitor apocaliptic. După o epidemie care a lăsat dezastru în toată lumea, o familie încearcă să supraviețuiască izolată în pădure. Situația se complică în momentul în care o altă familie apare în peisaj și decizile se iau pe baza unor suspiciunii.

Nu este un horror tipic și repetitiv care să se concentreze strict pe monstruleți și diverse creaturi însetate de sânge, iar ăsta nu este un lucru rău. It Comes at Night este genul de film care combină perfect frica de necunoscut, paranoia și instinctul pentru supraviețuire al omului.

Filme horror lansate anul acesta: The Mummy

Recunosc, m-am gândit puțin înainte să mă hotărăsc dacă The Mummy merită înclus în acest top. Dar, la fel ca Rings, este genul de filmu care prinde foarte bine la amatorii genului. Sigur, nu este un horror excepțional, dar nici nu o să rămâi cu impresia că ai pierdut aproape două ore din viață pe nimic.

Povestea e simplă: o prințesă antică este trezită din criptă și este nervoasă, așa că aduce teroare în lume. The Mummy nu este genul de horror la care te uiți pentru poveste, ci pentru efectele speciale care sunt chiar mișto. Pe lângă acestea, mai ai parte și de Tom Cruise și Russell Crowe, deci nu este chiar o pierdere de vreme.

Așadar, încheiem acest top al celor mai bune filme horror din 2017 și vă recomandăm să nu le ratați. Filmele de mai sus vin atât cu sperieturi clasice, care te fac să tresari în scaun, cât și cu momente psihologice, unde aștepți cu sufletul la gură următoarea mișcare a personajului principal sau a antagonistului. Spor la vizionare!

Sonia Blotiu
Articol scris de
Bloțiu Sonia
Comentarii
Sonia Blotiu
15:30 / 24.06.2017