Moto Z2 Force îți oferă două motive pentru care să fie următorul tău telefon

Răzvan Băltărețu
12:54 05.09.2017

Lenovo a anunțat la IFA 2017 noul telefon din seria de top: Moto Z2 Force. Pe lângă factorul de noutate, acesta vine și cu două avantaje.

Lenovo pare că are o direcție clară pentru dispozitivele Moto și, după prezentarea Moto X4, pentru câteva sute de euro în plus ar trebui să iei în calcul și Moto Z2 Force. Are un ecran de 5,5 inci QuadHD, o memorie RAM de 4GB și un spațiu de stocare de 64GB, dar pe care îl poți extinde cu un microSD până la 256GB, asta dacă nu cumperi versiunea premium cu 6GB de memorie RAM și 128GB spațiu de stocare.

La fel ca alți câțiva producători, s-a dus și Lenovo către modulele cu două camere. Astfel, acesta are doi senzori de câte 12 megapixeli cu f/2, două LED-uri pentru bliț, iar pe față are o camera de 5MP cu f/2.2. Acestea de până acum nu sunt specificații atât de importante pentru telefon, deoarece altceva îl face special.

Moto Z2 Force beneficiază de o rezistență sporită la crăpare sau spargere, cu un șasiu din aluminiu seria 7000. Practic, îl poți scăpa fără grija pe care o ai cu alte telefoane, că ecranul s-ar putea fisura. Telefonul a fost anunțat în această vară, iar la IFA 2017 a fost prezentat oficial și în Europa. Și că tot a venit vorba de acest continent, prețul aici va fi de aproximativ 800 de euro, dar vine la pachet cu camera 360 din această lună.

Și în timp ce Moto X4 e un telefon care să arate bine și să nu distrugă bugete, Moto Z2 Force este un telefon din zona high-end, cu un preț pe măsură și compatibilitate cu toate modulele lansate de Lenovo deja. Acesta e și punctul forte: modularitatea. Poți atașa, după cum am văzut la IFA 2017, camera pentru fotografii și videouri la 360 de grade, dar și un gamepad branduit Legion, ca linia de gaming a Lenovo.

Telefonul devine, dintr-o dată, ceva mai interesant, dacă ești dispus să investești bani și în aceste accesorii. Până acum, Lenovo a anunțat o boxă externă, un proiector, acest gamepad, camera (care beneficiază și de înregistrare 3D a sunetului), dar și o baterie externă. În 2017 e clar că Lenovo va mai susține designul modular, rămâne de văzut câți ani îl va putea păstra, cu mici modificări de design.

Comentarii
loading...