Google Pixel 2 lansat oficial împreună cu fratele mai mare, Google Pixel 2 XL

, 04 Oct, 20:54

Google Pixel 2 a fost lansat în această seară în două variante de diagonală, modelul standard și varianta Google Pixel 2 XL.

Google Pixel 2 împreună cu fratele său mai mare au fost subiectul multor zvonuri în ultimele luni. Cum s-a întâmplat și în cadrul conferinței Apple de acum câteva săptămâni, gigantul din Mountain View nu a venit cu multe surprize în cadrul conferinței de lansare din această seară. Majoritatea specificațiilor tehnice și particularitățile estetice care au ajuns online au fost corecte.

Anul trecut, s-au lansat primele telefoane create sub brand propriu de către Google. Acele modele au fost intitulate Google Pixel și Pixel XL. După aproximativ 12 luni, avem parte de niște ediții actualizate ale respectivelor gadgeturi.

Google Pixel 2 XL

Versiunea standard de Google Pixel 2 este construită în jurul unui panou OLED Full HD 1080p de 5 inci. Modelul XL face un salt până la 6 inci și o rezoluție nativă de 2880 x 1440 asociată unui panou P-OLED protejat cu Gorilla Glass 5. Ca referință, versiunea XL de acum un an era de 5,5 inci. Marginile laterale ale panoului, în ambele cazuri, sunt foarte mici, dar departe de a fi inexistente ca la iPhone X. Marginile de sus și jos sunt un pic mai mari și îmi aduc aminte de Nokia 8, mai mult decât de Galaxy S8.

În privința schimbărilor comparativ cu modelele de acum un an, Google Pixel 2 este aproape identic din afară cu Google Pixel. În continuare, există pe spate un senzor de amprentă pe ambele terminale, dar acum este amplasat mai jos și oficialii companiei americane se laudă cu faptul că ar fi cel mai rapid de pe un telefon mobil. Tot pe spate, avem camera principală cu un obiectiv mai mare și un sistem de lentile ce iese un pic în afara telefonului, la fel ca la iPhone 7, de exemplu.

Ca funcții suplimentare derivate din design, Google a împrumutat o pagină din manualul HTC U11 și a introdus în noile dispozitive Pixel margini care, la presiune, execută diverse comenzi personalizabile. Implicit, apelează Google Assistant sau pun un apel pe silențios când strâng mai tare telefonul în mână.

Cei care folosesc DxOMark ca referință pentru calitate fotografiilor realizate de mobile, vor fi uimiți să afle că Google Pixel 2 a obținut un scor de 98 de puncte. Ca termen de comparație, iPhone 8 Plus și Galaxy Note 8 au fost cele mai bune până la această oră cu 94 de puncte. Ambele versiuni de Google Pixel vin cu o singură cameră principală pe spate, dar se pare că pot genera efectul de portret cu fundal în ceață popularizat de iPhone 7 Plus și iPhone 8 Plus.

Google Pixel 2 XL lansat oficial

Aceeași cameră de la noile Pixel 2 va face minuni pe partea de realitate augmentativă, oferindu-ți posibilitatea să integrezi în fotografii caractere virtuale amuzante în jurul prietenilor. Respectivele creații virtuale intitulate generic ”stickere” vor fi inițial desprinse din Stranger Things, Star Wars și nu numai.

După cum am anunțat de dimineață, Google introduce o variantă de Live Photos de la iPhone pe Pixel 2. Varianta gigantului din Mountain View este intitulată Motion Photos, dar funcționează în aceeași manieră. Fiecare imagine imortalizată cu mobilul va fi de fapt un clip de trei secunde.

În privința specificațiilor tehnice, telefoanele vor avea 4GB RAM și vor folosi același SoC Snapdragon 835 pe care l-am văzut în toate dispozitivele de top din ultimul an, inclusiv Galaxy S8. Sistemul de operare preinstalat va fi Android 8.0.

Google Pixel 2 va fi disponibil în trei variante de culoare, alb, negru și albăstrui (Kinda Blue). Prețul de start este de 650 de dolari pentru versiunea de 64GB. Varianta XL va putea fi cumpărată doar pe alb sau negru cu un preț de start de 850 de dolari pentru 64GB.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail