25 aug. 2017 | 08:00

Până când joburile vor fi furate de „roboți“, munca poate fi îmbunătățită prin IT

ACTUALITATE
Până când joburile vor fi furate de „roboți“, munca poate fi îmbunătățită prin IT

Când vine vorba de afaceri IT în România, se împart fie în startup-uri îndrăznețe, fie în companii de outsourcing sau care lucrează la nivel B2B. În ultima categorie intră și cele cu soluții personalizate pentru tot felul de sarcini.

În contextul soluțiilor personalizate, cel mai atractiv domeniu pare să fie cel al automatizării și, implicit, al optimizării bugetelor. Altfel spus, poți avea o soluție care eficientizează activitatea echipelor din teren, pentru că ai acces la randament și distribuția resursei umane în timp real.

EXE Software, o companie locală fondată în 2001, e unul dintre primele startup-uri care s-a orientat către dezvoltare de soluții custom software. În 2012 anunța prima aplicație de automatizare disponibilă și pe dispozitive mobile – Android și iOS. În prezent, aplicația esFields permite culegerea online și offline de informații de către echipele a căror activitate se desfășoară pe teren. Apoi informațiile sunt transferate automat sau la comandă către un server central, unde pot fi analizate prin intermediul unor rapoarte.

Cei mai mulți utilizatori ai unei astfel de soluții lucrează în domenii precum vânzări, marketing, servicii de mentenanță, transporturi, distribuţie combustibil, apă, gaze, construcții, sănătate, educație sau activități sociale. Însă aplicația poate fi personalizată în funcție de cerințe, iar în funcție de acestea poate ajuta în administrarea echipelor și a locațiilor unde activează, comunicarea în timp real între echipe și manageri, distribuție de documente sau crearea de rapoarte.

Relevanța unor astfel de soluții e vizibilă când te întrebi dacă roboții vor lua locurile de muncă sau nu. Desigur, în funcție de nevoi, sunt aplicații sau sisteme mai bune sau mai proaste, în funcție de cum sunt adaptate fluxului de muncă. Totuși, până la panica pierderii locurilor de muncă poate fi la fel de viabil și scenariul îmbunătățirii muncii. Asta vine cu o monitorizare constantă, dar și cu un control sporit asupra personalului. 

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele