Acer va aduce în România prima cască de realitate virtuală pentru Windows 10

Acer va aduce în România prima cască de realitate virtuală pentru Windows 10

Microsoft încearcă să își facă loc pe piața realității virtuale cu ideea Mixed Reality. Noul Windows 10 suportă „viitorul“ și printre parteneri hardware e și Acer. 

Toată nebunia cu realitate virtuală a început de la Oculus. A venit și HTC cu o idee, iar Samsung încă încearcă să facă din Gear VR o soluție dezirabilă de către utilizatori. S-ar putea însă ca Microsoft să aibă mai multe șanse de câștig mulțumită partenerilor hardware și standardizării experienței.

În România, Acer este primul producător care va aduce casca de Mixed Reality (prețul în America e de 400 de dolari, deci te poți aștepta la 400 de euro). Echipamentul vine la pachet cu două controllere, are două ecrane de câte 2,9 inci la rezoluție de 1.440 x 1.440 pixeli, LCD și un unghi de vizualizare de 100 de grade. Ca software, ai nevoie de Windows 10 Fall Creators Update. Pachetul de aplicații nu e prea numeros, dar era cumva previzibil, dat fiind că abia acum vin și echipamentele hardware.

Acer Mixed Reality e la același nivel de preț cu Oculus Rift (cel puțin pe America, deocamdată n-avem atât de multe opțiuni la achiziție în România) și puțin mai ieftin decât HTC Vive. Totuși, câștigă la experiența de utilizare. Vom reveni cu un review în următoarele zile, dar un mare avantaj e că nu ai nevoie de senzori prin cameră, ca să folosești. Îți trebuie casca, un laptop (bun) și controllere.

Mai mult, Microsoft pare să aibă o idee mai bună pentru viitorul realității îmbunătățite. Acel „mixed“ înseamnă că ai și realitate augmentată, și realitate virtuală, astfel că aplicațiile pot fi mai numeroase și unele mai utile – videoconferințe, gaming, tutoriale, tot felul de lecții și utilizare în educație. HoloLens a pus câteva baze, dar e un produs prea scump. De aceea vin și parteneriatele cu alții pentru hardware, ca să reducă prețul și să popularizeze căștile VR ca pe PC-uri în urmă cu 30-40 de ani.

Ar trebui să mai știi despre Acer Mixed Reality – echipamentul se numește Acer AH101 – că are accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, o densitate a pixelilor de 706 ppi, controllerele funcționează cu baterii AA, are port HDMI 1.4 și 2.0, un USB 3.0 și rată de refresh între 60 și 90Hz. Cântărește puțin sub 900 de grame.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: