Țigările electronice dăunează grav siguranței: Ce a pățit un fumător în America

, 15 Feb, 17:01

O țigare electronică ar putea fi, pe termen scurt, un pericol mult mai mare decât o țigare normală, iar o întâmplare tragică de curând confirmă acest lucru.

Țigările electronice devin din ce în ce mai populare în prezent. Un studiu recent efectuat de Guardian a scos la iveală faptul sunt mai mulți adolescenți care încearcă țigările electronice decât cei care încearcă țigările tradiționale. Cu toate acestea, țigările electronice pot reprezenta în anumite situații un pericol foarte mare pe termen scurt. Asta datorită situațiilor în care acestea au explodat, rănind foarte grav pe cei care le utilizau la momentul respectiv.

O situație de acest fel s-a petrecut de curând în Statele Unite, țigarea electronică pe care acesta o utiliza explodându-i în față. În urma acestei explozii, respectivul fumător a fost spitalizat cu răni extrem de grave, aici fiind vorba în mare parte de răni la nivelul feței, iar conform celor de la Ubergizmo, acesta se află într-o stare foarte gravă.

Nu numai acesta a avut de suferit datorită exploziei. Un geam din interiorul magazinului în care acesta se afla a fost complet distrus. Până la acest moment, poliția nu a reușit să stabilească o cauză exactă pentru această explozie, însă vom afla mai multe detalii în viitorul apropiat.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail