Lagărul Facebook: Cum ajungem izolați în bula albastră

, 25 Mar, 13:33

Facebook este peste tot în ziua de azi, iar eforturile rețelei sociale de a se extinde ar putea duce la izolarea utilizatorilor de restul internetului.

Deși ar părea greu de crezut, la acest moment există numeroși oameni care folosesc Facebook, însă nu sunt conștienți de faptul că folosesc și internetul. Pentru aceștia rețeaua socială este o entitate separată, iar ”vina” pentru această neînțelegere o poartă atât ei, cât și rețeaua socială. Acest lucru este evidențiat în niște studii efectuate de curând în Asia și Africa, dar vom vorbi despre acestea mai târziu.

De ce spun că Facebook este responsabilă pentru numărul mare de oameni care folosesc Facebook dar nu știu că sunt pe internet? Datorită tendinței rețelei sociale de a aduce cât mai mult conținut direct pe site-ul său și de a se extinde în cât mai multe sectoare. Dacă planurile companiei merg ca la carte, pe toți utilizatorii vor citi știrile direct în site, vor putea vizualiza toate videoclipurile direct pe Facebook, banii vor putea fi trimiși mai ușor prin serviciul său de transfer, iar Messenger va fi platforma de comunicare predominantă.

ce trebuie sa stii despre facebook

Facebook și știrile

În prezent, articolele diverselor publicații se răspândesc pe rețeaua socială sub forma unor link-uri către site-ul unde au fost publicate inițial. Eficiența acestui proces este atât de mare, încât în țări precum Statele Unite, majoritatea persoanelor află cele mai importante evenimente de pe Facebook. Dar se speculează că Facebook ar dori să includă conținutul direct în site-ul său, fără a oferi, deci, un link spre sursă.

Compania se află acum în discuții cu diverse publicații importante pentru a primi dreptul de a le publica conținutul direct pe Facebook. Mai exact, nu va mai fi nevoie de browser pentru a accesa articolele, acestea regăsindu-se direct pe populara rețea socială. Pentru moment, se poartă discuții cu New York Times, Buzzfeed și National Geographic. Vor fi vizate și Huffington Post, Quartz și The Guardian.

Încă nu s-a ajuns la o înțelegere, iar motivele sunt evidente. La prima vedere, se pare că Facebook are mult mai mult de câștigat decât publicațiile respective, acestea din urmă obținând doar publicitate pentru articolele lor. De asemenea, multe dintre ele au înregistrat o scădere a traficului din Facebook datorită importanței mari acordate în ziua de azi materialelor video.

Concurența cu Youtube

Anul 2014 a fost unul extrem de interesant pentru Facebook. Astfel, pentru prima oară, utilizatorii săi au postat mai multe materiale video direct pe rețeaua socială decât link-uri către YouTube. Facebook nu poate fi considerat încă un concurent serios pentru YouTube, dar a reușit totuși să-i ia acestuia o parte mare din traficul potențial. Dar cum s-a ajuns la această situație?

Un rol extrem de important îl are funcția de autoplay implementată de Facebook. Când un utilizator vede un videoclip în News Feed, acesta începe să ruleze automat dacă setările permit. Această statistică i-a determinat pe unii să afirme că valorile vizualizărilor de materiale video de pe Facebook și YouTube diferă. Graficul de mai jos, însă, spune altă poveste.

facebook youtube cover

După cum se poate vedea foarte clar, videoclipurile postate direct pe Facebook crează mai multă interacțiune între utilizatori decât cele de pe YouTube. Mult mai multă. În luna decembrie a anului 2014, aproximativ 80% din toate interacțiunile generate de astfel de conținut, s-au datorat materialelor video urcate direct în Facebook. YouTube încă domină clar în afara rețelei sociale. Dar având în vedere că numărul utilizatorilor de Facebook se mărește constat (la acest moment sunt 1,4 miliarde), rețeaua socială ar putea reprezenta o amenințare reală pentru site-ul deținut de cei de la Google.

socialbakers facebook video statisitca

Internet.org

Aparent, în Africa s-a observat că sunt mai mulți oameni care spun că au folosit Facebook decât cei care au spus că au folosit Internetul (Facebook neputând exista fără Internet, desigur). Quartz a realizat propriul studiu cu privire la cei care folosesc Facebook și Internet. În Indonezia și Nigeria, acolo unde a fost observată confuzia, oamenii au spus, în medie, că folosesc mai mult Internetul decât Facebook. Totuși, aproximativ 10% din respondenți din fiecare țară au spus că folosesc doar Facebook. Baza de utilizatori chestionați a fost de 500, dar extrapolând rezultatele la cei 1,4 miliarde de utilizatori ai Facebook, se ajunge la câteva milioane, cel puțin.

Chiar și Sheryl Sandberg, directorul de operațiuni de la Facebook, a recunoscut că această confuzie există în economiile în dezvoltare. Conform declarațiilor acesteia, ”oamenii obișnuiesc să intre într-un magazin și să spună că vor Facebook”; nu specificații de top, nu design elegant, doar Facebook. Astfel, oamenii sunt mai puțin interesați de internet în sine, punând, în schimb, accent pe rețeaua socială.

internet.org facebook

Totuși, motivul principal pentru confuzia africanilor este programul Internet.org. Facebook a început încă din 2013 să promoveze programul prin care vrea să conecteze Africa la Internet. Scopul organizației pare măreț, de a aduce internetul la îndemâna cât mai multor utilizatori. În prezent, peste o treime din populația lumii are acces la internet, iar rata de adopție nu depășește 9% anual. Cifrele nu sunt deloc pe placul companiilor de tehnologie, iar un gigant precum Facebook are toate interesele să sporească nivelul penetrării internetului la nivel global.

Efortul partenerilor va fi orientat către crearea de dispozitive mai ieftine, dar de o calitate bună, suficientă pentru navigarea online, către dezvoltarea rețelelor mobile, către aplicații eficiente. Practic, este vorba despre calitate tehnologică la prețuri mai mici. De cealaltă parte, Facebook va contribui la realizarea infrastructurii, iar traficul în anumite aplicații de bază, printre care și Facebook, va fi gratuit.

Transferul de bani

O altă dovadă că Facebook încearcă să le ofere utilizatorilor tot ce ar avea nevoie atunci când sunt online este proaspăt lansatul serviciul de plăți. Zvonul că Facebook ar vrea să implementeze o metodă de plată prin intermediul Messenger a apărut încă din luna octombrie a anului trecut. Serviciul a fost lansat săptămâna trecută, iar aplicația de Messenger are acum un buton care arată ca simbolul dolarului ($) care, odată apăsat, îl duce pe utilizator la o interfață prin care poate efectua plăți. Pur și simplu selectezi suma pe care vrei să o transferi și apeși pe butonul ”pay” pentru a trimite banii în contul unui prieten.

plati messenger facebook

Prima dată când vei face asta, ți se va cere să introduci detaliile cardului bancar (Mastercard sau Visa). De fiecare dată când vei vrea să efectuezi o plată, ți se va cere un cod PIN, dar utilizatorii de iPhone vor putea folosi amprenta pentru a face transferul. Banii nu ajung direct la destinatar, ci trec prin serverele Facebook înainte. Dacă prietenul către care trimiți bani nu are contul configurat pentru astfel de operațiuni, Facebook va ține banii până când acesta va atașa un card.

Așa cum este cazul și cu Internet.org, Facebook nu se așteaptă să obțină un profit considerabil în viitorul apropiat din această afacere. Noua adiție nu are rolul de a face din Facebook un concurent pentru mai-mari precum PayPal, Western Union sau MoneyGram, dar ar putea ajuta compania să domine sectorul aplicațiilor pentru mesagerie.

Platforma Messenger

După cum am spus mai devreme, Facebook Messenger permite transferul de bani către prieteni. De asemenea, puteți efectua apeluri voce către prieteni. Aceasta este deja mult mai mult decât o aplicație de mesagerie, iar cei de la Facebook vor să includă și alte elemente.

facebook 1

Observând succesul uriaș de care s-au bucurat aplicații precum WeChat și Line în Asia, Facebook are de gând să prezinte noi metode prin care dezvoltatorii ar putea construi aplicații pentru Facebook și să le monetizeze prin intermediul publicității pe site. Pentru moment, interesul va fi conectat asupra distribuirii de conținut și diverse informații prin intermediul Messenger, dar pe viitor am putea vedea chiar și jocuri.

Dorința celor de la Facebook de a se extinde în cât mai multe sectoare nu este condamnabilă, însă atunci când un grup de oameni este mai interesat de rețeaua socială decât de Internet în sine, atunci este clar că există o problemă. Toată situația îmi aduce aminte de o replică din discursul final al lui Charlie Chaplin din ”The Dictator”. La un moment dat acesta afirmă: ”Am dezvoltat viteza, însă ne-am închis în noi înșine[…] Cunoștințele noastre ne-au făcut cinici, iar inteligența, duri și aspri.” Puteți vizualiza întregul discurs mai jos.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail