Ultima șansă pentru cele mai mari reduceri la noile dispozitive HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
Dacă aveai în plan să îți cumperi un telefon pliabil sau un smartwatch nou, mai ai doar câteva zile la dispoziție pentru a profita de ofertele de lansare pregătite de HONOR. Compania a anunțat că promoțiile pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 sunt valabile doar până pe 31 iulie 2026 inclusiv, prin rețeaua de parteneri autorizați din România.
Cele două dispozitive beneficiază de reduceri consistente față de prețurile recomandate și vin la pachet cu avantaje suplimentare, în cazul telefonului pliabil. Oferta este disponibilă pentru toate magazinele partenere participante și marchează finalul campaniei de lansare pentru cele mai noi produse HONOR.
HONOR Magic V6 primește o reducere de până la 1.500 de lei
Vedeta campaniei este HONOR Magic V6, noul smartphone pliabil al companiei, care pune accent atât pe design, cât și pe autonomie. Dispozitivul măsoară doar 4,1 mm în momentul în care este deschis și ajunge la 9 mm atunci când este pliat, păstrând în același timp o greutate de 224 de grame.
Telefonul integrează o baterie siliciu-carbon cu o capacitate de 6.660 mAh, una dintre cele mai mari întâlnite pe un dispozitiv pliabil, iar construcția este gândită pentru a oferi o rezistență sporită în utilizarea de zi cu zi.
Până la 31 iulie, modelul HONOR Magic V6, disponibil în culorile Black și Red, în configurația cu 16 GB memorie RAM și 512 GB spațiu de stocare, beneficiază de o reducere de până la 1.500 de lei față de prețul recomandat de 11.499 lei.
Pe lângă reducerea de preț, cumpărătorii primesc și un pachet de beneficii suplimentare. Acesta include 12 luni de protecție HONOR Care+ Screen Protection pentru ecranele telefonului, precum și trei luni gratuite de Google AI Pro, serviciu care oferă acces la Gemini Advanced și la alte instrumente bazate pe inteligență artificială.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/Ultimele-zile-de-reduceri-pentru-HONOR-Magic-V6.png)
Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6
HONOR Watch 6 promite autonomie de până la 35 de zile
Și noul smartwatch HONOR Watch 6 face parte din campania promoțională. Dispozitivul este echipat cu tehnologia HONOR IntelliSense, care monitorizează în permanență mai mulți indicatori importanți pentru sănătate, inclusiv ritmul cardiac, nivelul oxigenului din sânge, stresul, calitatea somnului și evoluția tensiunii arteriale.
În plus, funcția Quick Health Scan realizează în doar câteva secunde o evaluare rapidă a principalilor parametri monitorizați, iar utilizatorul primește automat un raport centralizat.
Unul dintre punctele forte ale ceasului este autonomia. Bateria de 980 mAh poate oferi până la 35 de zile de utilizare cu o singură încărcare, în funcție de modul de folosire. La capitolul design, HONOR Watch 6 utilizează o carcasă realizată din aluminiu reciclabil, cântărește doar 41 de grame și dispune de un ecran cu luminozitate maximă de 3.000 de niți, ceea ce îl face ușor de utilizat inclusiv în lumina puternică a soarelui.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/Ultimele-zile-de-reduceri-pentru-Honor-Watch-6.png)
Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6
122 de moduri sportive și GPS dual-band pentru activități în aer liber
HONOR a echipat noul smartwatch cu 122 de moduri sportive, dedicate atât activităților cotidiene, cât și antrenamentelor mai solicitante. Ceasul poate urmări performanța în discipline precum fotbalul, badmintonul și multe alte sporturi, oferind statistici și informații utile după fiecare sesiune.
Pentru cei care preferă drumețiile sau activitățile montane, HONOR Watch 6 include funcții dedicate, precum monitorizarea diferenței de nivel, calcularea distanței parcurse, avertizări atunci când utilizatorul se abate de la traseu și localizare prin GPS AccuTrack dual-band cu suport pentru șase sisteme satelit.
Smartwatch-ul este disponibil în variantele Twilight Brown și Shadow Black, iar prețul recomandat pornește de la 1.099 lei și ajunge la 1.199 lei, în funcție de versiune. Până la sfârșitul lunii iulie, dispozitivul beneficiază de o reducere de până la 200 de lei prin magazinele partenere.
Campania de lansare pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 se încheie pe 31 iulie 2026, astfel că aceasta este ultima perioadă în care cele două dispozitive pot fi cumpărate la prețuri promoționale și, în cazul telefonului pliabil, împreună cu beneficiile suplimentare incluse în ofertă.