Stranger Things cu pensionari care refuză să stea cuminți: The Boroughs e surpriza Netflix de la care nu credeam că o să vreau un sezon 2

Recunosc din start: am pornit The Boroughs cu o doză destul de mare de scepticism. Trailerul îmi lăsase impresia că urmează un serial „drăguț” despre niște bătrâni într-o comunitate de pensionari, cu un mister supranatural aruncat peste poveste ca să pară mai interesant decât este de fapt. Mă așteptam la ceva lent, previzibil, poate chiar ușor plictisitor, genul de producție pe care o lași să curgă în fundal și o uiți până a doua zi.

Surpriza este că The Boroughs, noul serial Netflix produs de frații Duffer, cei care au făcut Stranger Things, are mult mai multe lucruri interesante decât promite la prima vedere. Nu este doar „Stranger Things, dar cu pensionari”, deși comparația vine natural. Este un serial despre timp, frică, prietenie, pierdere, curaj târziu și despre ideea că aventura nu expiră odată cu vârsta de pensionare. Iar partea cea mai bună este că reușește să fie simpatic fără să devină zaharisit, misterios fără să se ia exagerat de în serios și emoționant fără să te lovească în cap cu lecții de viață.

Un început care pare mic, dar prinde repede proporții

The Boroughs este creat de Jeffrey Addiss și Will Matthews, cunoscuți pentru The Dark Crystal: Age of Resistance, iar Matt și Ross Duffer sunt producători executivi prin Upside Down Pictures. Serialul are opt episoade și mută energia de tip Hawkins, Indiana, într-un decor complet diferit: o comunitate de pensionari aparent perfectă, aflată în deșertul din New Mexico. Totul este ordonat, luminos, curat, aproape prea frumos ca să fie adevărat. Și, evident, exact asta este problema.

În centrul poveștii se află Sam Cooper, interpretat excelent de Alfred Molina. Sam este un inginer pensionar, văduv, încă prins în doliul după soția sa, Lilly, jucată de Jane Kaczmarek. Fiica lui, Claire Cooper, interpretată de Jena Malone, îl convinge să se mute în The Boroughs, o comunitate care promite liniște, siguranță și un final de viață lipsit de griji. Numai că Sam nu ajunge într-un paradis seniorial, ci într-un loc unde ceva întunecat se ascunde sub peluzele perfecte, sub casele impecabile și sub zâmbetele de broșură imobiliară.

Vezi și:

Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea în 2026

Primele episoade lucrează inteligent cu această falsă senzație de confort. Inițial, totul pare mic: un bărbat îndurerat, o mutare nedorită, vecini prea prietenoși, reguli nescrise și un decor care pare construit ca să te adoarmă. Dar apoi apar fisurile. Sam are o întâlnire monstruoasă, iar serialul de pe Netflix începe să-și arate adevărata miză. Nu intru în spoilere mari, pentru că farmecul vine tocmai din felul în care descoperi, pas cu pas, că The Boroughs nu este doar o stațiune de pensionari cu probleme administrative, ci un loc unde timpul însuși devine monedă, amenințare și obsesie.

Distribuția face tot serialul, iar aici Netflix a nimerit-o

Marea forță a serialului este distribuția. Alfred Molina duce foarte bine amestecul de durere, încăpățânare și sarcasm al lui Sam. Personajul lui putea deveni foarte ușor enervant, acel tip de protagonist morocănos care refuză tot și se plânge de toate. Dar Molina îi dă o vulnerabilitate reală. Înțelegi de ce Sam nu vrea să fie acolo, de ce nu are chef de comunitate, de activități, de prieteni noi și de optimism ambalat frumos. Este un om care nu știe ce să facă mai departe cu propria viață, iar amenințarea supranaturală devine, paradoxal, primul lucru care îl scoate din amorțeală.

Geena Davis este foarte bună în rolul lui Renee, o fostă manageră muzicală cu trecut colorat, replici acide și o energie de femeie care a văzut prea multe ca să mai fie impresionată de reguli stupide. Renee aduce serialului o doză de rock’n’roll, umor și curaj aproape adolescentin. Alfre Woodard, în rolul lui Judy Daniels, este genul de prezență care face fiecare scenă mai interesantă. Judy este o fostă jurnalistă cu instincte încă vii, atentă la detalii, suspicioasă, mereu pregătită să tragă un fir până când se destramă toată minciuna.

Vezi și:

Filmul de pe Netflix pe care trebuie să-l vezi: Sebastian Stan face un rol uriaș în A Different Man

Tarantino dă de pământ cu Hollywood-ul: „O fabrică de cârnați fără gust”. Singurul film nou care l-a cucerit vine de pe Netflix

Denis O’Hare, ca Wally Baker, oferă poate unul dintre cele mai plăcute personaje secundare. Wally este un fost medic inteligent, ironic, aparent folosit pentru comic relief, dar serialul are grijă să nu-l reducă la glume. Clarke Peters, în rolul lui Art Daniels, soțul lui Judy, aduce o dimensiune mai spirituală și mai contemplativă poveștii. Art are momente în care pare că aparține unui alt ritm, mai tăcut, mai intuitiv, iar asta ajută mult lumea serialului să nu fie doar un puzzle SF, ci și o poveste despre oameni care încearcă să înțeleagă ce li se întâmplă.

Bill Pullman, ca Jack Willard, este vecinul prietenos care îl întâmpină pe Sam și devine una dintre piesele emoționale importante ale începutului. Carlos Miranda joacă bine rolul lui Paz Navarro, paznicul prins între loialitatea față de sistem și senzația tot mai clară că ceva este profund greșit. Seth Numrich, în rolul lui Blaine Shaw, și Alice Kremelberg, ca Anneliese Shaw, dau comunității acea fațadă corporatistă, zâmbitoare și sinistră, de oameni care îți promit „cei mai frumoși ani” cu aerul că tocmai au ascuns ceva în subsol.

De ce funcționează comparația cu Stranger Things

E imposibil să vorbești despre The Boroughs fără să te gândești la Stranger Things. Nu doar pentru că frații Duffer sunt implicați ca producători executivi, ci pentru că serialul are aceeași poftă de mister de grup, aceeași atracție pentru monștri, aceeași combinație de frică, nostalgie, umor și emoție. Diferența este că aici nu mai ai copii pe biciclete, ci oameni care au trăit deja o viață întreagă și care, tocmai de aceea, au alt tip de miză.

Asta face serialul surprinzător de original. În Stranger Things, copiii se luptau cu necunoscutul pentru că lumea abia li se deschidea. În The Boroughs, personajele se luptă cu necunoscutul pentru că lumea pare să li se închidă. Aici, timpul nu e ceva abstract. Este ceva concret, dureros, limitat. Sam, Judy, Wally, Renee și Art nu sunt eroi pentru că aleargă mai repede sau pentru că au toată viața înainte. Sunt eroi tocmai pentru că știu că nu o au.

Serialul are și acel parfum Amblin, de aventură fantastică în care monștrii contează, dar oamenii contează mai mult. Regia lui Ben Taylor, care semnează primele episoade și este și producător executiv, fixează bine tonul: destul de alert cât să te prindă, destul de cald cât să nu pară cinic. În sezon mai sunt implicați la regie Augustine Frizzell și Kyle Patrick Alvarez, iar imaginea deșertului din New Mexico ajută enorm. Lumina puternică, spațiile deschise și casele prea perfecte creează un contrast foarte bun cu senzația de pericol ascuns.

Nu e perfect, dar are ceva tot mai rar: chef de poveste

The Boroughs nu este un serial perfect. Are momente în care misterul se întinde mai mult decât ar trebui, iar unele explicații vin cu aerul acela familiar de „am mai văzut tipul acesta de conspirație”. Există și câteva episoade în care ritmul scade, mai ales când serialul încearcă să echilibreze prea multe fire: durerea lui Sam, povestea comunității, secretele lui Blaine și Anneliese, relațiile dintre vecini, componenta SF și partea emoțională.

Dar, chiar și când nu merge perfect, The Boroughs de pe Netflix rămâne plăcut de urmărit. Are personaje pe care ajungi să le placi, are umor, are momente vizuale reușite și, cel mai important, are suflet. Nu își tratează protagoniștii ca pe o glumă. Nu râde de vârsta lor, ci o folosește ca pe o sursă de forță. Faptul că acești oameni sunt mai în vârstă nu îi face mai puțin potriviți pentru aventură. Din contră, îi face mai interesanți.

Mi-a plăcut și că serialul nu încearcă să fie doar horror sau doar SF. Este un mix. Are momente creepy, are scene de investigație, are relații neașteptat de tandre, are dialoguri cu haz și are câteva secvențe în care simți foarte clar semnătura producătorilor din spatele Stranger Things. Nu la nivel de copie, ci la nivel de sensibilitate: gașca improbabilă, răul ascuns într-un loc aparent banal, ideea că monștrii nu sunt niciodată doar monștri, ci și metafore pentru fricile foarte omenești.

The Boroughs m-a prins exact pentru că nu mă așteptam să mă prindă. Am intrat în el convinsă că o să fie plictisitor, un serial cu pensionari simpatici și o amenințare cam forțată. Am ieșit din primul sezon cu sentimentul că Netflix are aici o poveste care merită continuată. Nu doar pentru mister, ci pentru personaje. Aș vrea un sezon 2 pentru Sam, Renee, Judy, Wally și Art. Aș vrea să îi mai văd împreună, certându-se, investigând, riscând, glumind și demonstrând că poți salva lumea și după ce lumea a decis că ar trebui doar să stai liniștit.

The Boroughs este, pe scurt, Stranger Things cu pensionari, dar spus cu tandrețe, nu cu răutate. Și, spre surprinderea mea, chiar este fain.

INTERVIU cu Manuela Martelli, actrița principală din God Will Not Help: „Cinematograful este cel mai interesant atunci când pune întrebări, nu când oferă răspunsuri definitive”. Când vezi în cinema „Dumnezeu nu ne va ajuta”