REVIEW Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses – gadgetul inteligent de care nu știai că ai nevoie înregistrează și apeluri. Ochelarii sunt și de vedere, nu doar de soare
În timp ce foarte mulți producători de gadgeturi îmbrățișează cu două mâini ideea de ochelari inteligenți care de care mai avansați, Xiaomi a luat probabil cea mai deșteaptă decizie din întreaga categorie. În loc să creeze ochelari care maschează mai bine sau mai puțin bine o cameră video într-un cadru de dimensiuni deloc neglijabile, producătorul chinez a mers în direcția diametral opusă și s-a axat exclusiv pe funcționalitate audio într-un design absolut impecabil. În plus, noii Mijia Smart Audio Glasses de la Xiaomi nu doar că par niște ochelari obișnuiți disponibili în trei variante, dar vin la pachet cu un preț mai mult decât rezonabil.
Îmi doream de ceva timp o pereche de ochelari inteligenți, dar era extrem de important să nu fie ostentativi. Independent de volumul de funcționalitate integrat, nimic nu era mai relevant pentru mine decât să arate atrăgător, dar în același timp `normal`, orice ar însemna acest cuvânt pentru majoritatea utilizatorilor. Nu port ochelari de vedere, îmi doream doar de soare, dar este foarte important de reținut că Xiaomi a făcut o treabă remarcabilă în a împăca și `capra și varza`. Ce vreau să spun este că noua serie Mijia Smart Audio Glasses include, de fapt, trei versiuni – Pilot Style, pe care îi vezi testați în acest articol, Browline, varianta standard de vedere și Titanium, cei mai ușori și rezistenți dintre toți, tot de vedeere. În timp ce primele modele sunt 999 de lei, modelul din titan sare până la 1.249 de lei.
Înainte să detaliez experiența completă în rândurile de mai jos, aș vrea să insist pe un aspect foarte important. Acești ochelari inteligenți funcționează în egală măsură cu iPhone sau orice Android. Nu sunt limitați sub nicio formă la ecosistemul de terminale Xiaomi. Eu, de exemplu, i-am testat în tandem cu un iPhone Air. Au o autonomie de până la 13 ore pentru redare de muzică. Interacțiunea se realizează cu gesturi pe prima jumătate a brațelor unde se simte o protuberanță liniară. Pot fi folosiți ca reportofon la următoarea ședință sau pentru înregistrarea de apeluri pe care, ulterior, prin aplicația Xiaomi Glasses, le poți transfera pe telefon. Încărcarea se realizează prin USB Type-C, dar nu direct în ochelari, ci prin intermediul unor mici magneți care se atașează de ambele brațe ale Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses.
REVIEW Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses – specificații tehnice în detaliu
Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses sunt construiți în jurul unei idei foarte simple, dar executate cu multă atenție: să integreze sunet open-ear, microfoane, baterii, gesturi tactile și funcții smart într-o pereche de ochelari care nu arată ca un gadget ciudat. Brațele au doar 5 mm în punctul cel mai îngust, iar asta contează enorm în viața reală, pentru că exact acolo se face diferența dintre o pereche de ochelari pe care o porți natural și una care îți amintește în fiecare minut că are electronică în ea. Greutatea pornește de la 27,6 grame fără lentile pentru versiunea Titanium, în timp ce modelul Pilot-Style ajunge la 32,3 grame fără lentile și 40,4 grame cu lentile. În practică, chiar și varianta de soare testată de mine rămâne suficient de comodă pentru purtare îndelungată, fără presiune deranjantă pe nas sau urechi.
Cele trei versiuni disponibile sunt importante nu doar estetic, ci și funcțional. Pilot-Style este varianta de soare, cu lentile polarizate TAC HD, protecție UV400 și o formă clasică de aviator reinterpretată discret. Browline este varianta mai sobră, potrivită pentru ochelari de vedere sau utilizare de birou, cu lentile care filtrează 25% din lumina albastră. Titanium este cea mai ușoară și mai rafinată versiune, construită din titan-β, cu o abordare mai business și lentile fără ramă. Modelele Pilot-Style și Browline folosesc un sistem quick-release de generația a doua, ceea ce înseamnă că ramele pot fi schimbate rapid, în timp ce versiunea Titanium nu acceptă această funcție din cauza construcției unibody.
Pe partea de sunet, Xiaomi nu folosește conducție osoasă, ci o soluție open-ear, cu difuzoare integrate în brațe. Asta înseamnă că nu îți intră nimic în ureche, rămâi conectat la mediul din jur și poți purta ochelarii ore întregi fără senzația de dopuri sau presiune auriculară. În același timp, trebuie înțeles foarte clar că nu vorbim despre căști cu anulare activă a zgomotului, deci într-un metrou foarte aglomerat sau pe o stradă extrem de zgomotoasă vei avea limite firești când vine vorba de cum îți auzi interlocutorii sau îți asculți muzica. Xiaomi încearcă să compenseze prin volum mai puternic, algoritmi acustici și un mod de confidențialitate care reduce scurgerile de sunet, util mai ales în birou, într-un tren sau într-o încăpere liniștită.
Zona de captare audio este una dintre cele mai interesante particularități ale acestor ochelari. Avem 4 microfoane, cu reducere inteligentă a zgomotului și rezistență declarată la vânt de până la 4,5 m/s, ceea ce ajută în apeluri, dar și în înregistrări. Prin aplicația Xiaomi Glasses, ochelarii pot înregistra apeluri telefonice, sunetul redat de dispozitiv sau conversații live, inclusiv întâlniri față în față. În plus, poți porni înregistrarea printr-o apăsare lungă pe braț, fără să scoți telefonul din buzunar. Este o funcție pe care trebuie să o folosești responsabil și, dacă nu era evident, cu respectarea legilor în vigoare și a dreptului la intimitate, dar tehnic vorbind este una dintre cele mai utile implementări pe un gadget purtabil de acest tip.
Autonomia este foarte bună pentru dimensiunile produsului. Xiaomi integrează două baterii de 114 mAh, câte una în fiecare braț, iar cifrele oficiale indică până la 13 ore de redare continuă, până la 9 ore de apeluri, 12 zile în standby și aproximativ 1,5 zile de utilizare mixtă. Încărcarea completă durează aproximativ o oră, iar 10 minute la priză pot oferi până la 4 ore de redare la volum de 50%. Încărcarea se face prin USB-C, dar printr-un cablu magnetic dedicat care se atașează de brațe, nu printr-un port direct în ramă. Este o soluție elegantă și compactă, dar înseamnă și că trebuie să ai grijă de cablul din pachet.
Conectivitatea este modernă și bine gândită. Mijia Smart Audio Glasses folosesc Bluetooth 5.4, sunt compatibili cu Android 10 sau iOS 14 și versiuni ulterioare, acceptă Google Fast Pair și pot fi conectați simultan la două dispozitive. Ca difuzoare sau pentru apeluri, îi poți conecta și la laptop, se comportă și sunt recunoscuți ca niște căști cu microfon Aplicația Xiaomi Glasses este centrul de control pentru funcțiile avansate: vezi bateria rămasă, gestionezi înregistrările, modifici gesturile, activezi modul de confidențialitate, găsești ochelarii, citești notificări cu voce tare, configurezi conexiunea duală și setezi timpul de standby automat. Rezistența IP54 la praf și stropire îi face potriviți pentru utilizare zilnică, dar nu pentru ploaie serioasă, sporturi nautice sau medii umede. În esență, specificațiile arată un produs mult mai matur decât pare la prima vedere: nu sunt doar ochelari cu difuzoare, ci un dispozitiv audio inteligent, discret și surprinzător de practic.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj_mijia_recording_gesturi_max-scaled.jpg)
O parte din funcționalitatea Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses vizează înregistrarea apelurilor / foto: captură Playtech
REVIEW Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses – experiență de utilizare și concluzie
Din momentul în care i-am scos din cutie și i-am pus în modul împerechere printr-o apăsare prelungită simultană pe partea din față a ambelor brațe, ochelarii au fost recunoscuți imediat de telefon la fel ca orice pereche de căști cu microfon. Pentru că au mai fost însă înainte asociați cu alte conturi Xiaomi, fiind un produs de test, au trebuit resetați din fabrică pentru a putea fi personalizați prin intermediul aplicației Xiaomi Glasses. În acest scop, trebuie conectați la dock-ul de încărcare și ținut simultan degetul apăsat pe zona sensibilă a ambelor brațe timp de 7 – 10 secunde. Imediat după, lucrurile au funcționa ca unse.
Configurarea in-app durează doar câteva momente. Urmezi un mic tutorial la început, eventual îți personalizezi gesturile pentru interacțiune, dar eu le-am lăsat pe cele implicite și alegi, dacă vrei, ca notificările de pe smartphone să fie înaintate către difuzoarele ochelarilor. Ca un detaliu interesant, înregistrările audio, indiferent dacă vorbim de apeluri sau partea de reportofon, se înregistrează direct pe ochelari, rămânând ca ulterior să le descarci pe telefon sau să le ștergi. În ceea ce privește calitatea înregistrărilor, este cel puțin surprinzătoare. La fel cum interlocutorii te vor auzi impecabil datorită celor patru microfoane și tu îi vei auzi bine, dar și mai bine pe înregistrare.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj_mijia_smart_audio_glasses_max-scaled.jpg)
Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses pot fi personalizați prin aplicația Xiaomi Glasses pentru iOS și Android / foto: captură Playtech
În mod autentic, pentru că nu vorbim de difuzoare care îți intră în urechi sau de conducție osoasă, în vânt foarte puternic, chiar dacă persoana de la capătul firului te va auzi foarte bine, tu s-ar putea să nu o auzi senzațional pe ea. I-am testat însă în condiții normale de trafic, în centrul orașului și atât apeluri, cât și muzica, au fost mai mult decât satisfăcătoare. În plus, sunt foarte confortabili, iar sensibilitatea la atingeri este foarte bună. Indiferent dacă vrei să schimbi melodia sau să ajustezi volumul, nu trebuie să încerci de două – trei ori și nici nu am simțit că te obligă la o curbă de învățare. Sunt prietenoși, frumoși și suficient de deștepți pentru a-și justifica prețul cu vârf și îndesat.
În final, Xiaomi Mijia Smart Audio Glasses reprezintă o investiție foarte ușor de recomandat. Calitatea construcției este ireproșabilă, ochelarii nu par un gadget dubios care să-ți țină prietenii în alertă când ieșiți în oraș sau la grătar că sunt filmați sau înregistrați. Compatibilitatea cu iOS și Android este impecabilă, dar, în același timp, aplicația Xiaomi Glasses nu este obligatorie dacă vrei, de exemplu, să-i folosești doar ca pe niște căști arătoase în format de ochelari. Greutatea în niciun moment nu a fost deranjantă și nu pot spune decât că am primit surprinzător de multe complimente pentru design. Dacă ar fi fost acum 5 ani să definesc în opinia mea direcția spre care trebuie să meargă ochelarii inteligenți, era aceasta aleasă de Xiaomi cu Mijia Smart Audio Glasses și mă bucură mult.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/06/ochelari-Mijia.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/06/IMG_8153-scaled.jpeg)