REVIEW XGIMI Horizon 20 – pentru că toată viața ți-ai dorit un cinematograf 4K Dolby Vision cu sunet Harman Kardon într-o singură cutie inteligentă
De când eram mic mi-am dorit să recreez experiența cinematografului în confortul căminului. Indiferent cât de mult vor evolua televizoarele de mari dimensiuni, cât vor fi de accesibile, de subțiri și într-o oarecare măsură portabile, cinemaul nu se ascunde într-un TV. Atât de frumos a progresat industria proiectoarelor, atât de spectaculoase sunt tehnologiile de proiecție și aceste soluții all-in-one precum XGIMI Horizon 20, încât problema nu se pune dacă își justifică sau nu investiția (răspunsul este DA), ci dacă ai suficient de mult spațiu în casă. Atât. Nu de alta, dar poți ajunge la o diagonală de până la 300 de inci (7,62m) în spațiul potrivit.
Un astfel de gadget nu doar că ascunde o experiență incredibil de satisfăcătoare și, dintr-un punct de vedere, emoționantă, dar te transpune într-un univers fantastic cu o ușurință ruptă parcă din cotidian. Ce vreau să spun este că XGIMI Horizon 20 este rezultatul unui mix de factori foarte bine puși la punct și cred în mod autentic faptul că acest produs nu doar că ar fi fost imposibil acum 10 ani, dar poate și acum 5-7 ani. Atunci nu s-ar fi pus problema de preț, s-ar fi pus problema că tehnic nu avea cum să fie posibil. Este un pas în față atât de important încât nu trebuie să fi expert în domeniu ca să-i apreciezi abilitățile, dar dacă ești atent la partea tehnică, vei face o treabă mai bună în a-i conștientiza adevărata valoare, iar acesta e un aspect foarte important.
Au trecut vremurile în care îți cumpărai un proiector pentru a-ți umple casa de fire, pentru a-l conecta la un laptop sau decodor TV pentru semnal video, la o boxă sau sistem home theater pentru audio și, de ce nu, la o consolă pentru gaming. XGIMI Horizon 20 le face pe toate și le face bine, fără compromisuri. Inclusiv experiența audio asigurată de Harman Kardon nu este un truc de marketing sau o certificare din condei. În schimb, sistemul integrat 2 x 12W ține loc de un soundbar serios și te ajută să te uiți chiar și la cele mai impozante filme sau seriale fără simți că pierzi ceva, că-ți scapă finețuri din coloana sonoră. Iar dacă vrei un upgrade pe zona audio tot fără fire, există conectivitatea Bluetooth în meniu, atât pentru căști ca să nu-ți deranjezi vecini, cât și pentru orice alte boxe.
Dincolo de sunet însă, în spatele unui sistem de operare Google TV cât se poate de prietenos și flexibil, se află o serie stufoasă de certificări independente pentru a te asigura că orice tip de conținut 4K Ultra HD îți va fi afișat exact așa cum l-a intenționat regizorul și, mai ales, cum l-ai vedea într-un cinematograf modern. Aici intră în calcul IMAX Enhanced, Dolby Vision sau HDR 10+. Sistemul de proiecție, sursa de lumină X-Master RGB Triple Laser, puterea de 3200 de lumeni, contrastul de 20.000:1, acuratețea cromatică certificată SGS, toate conlucrează pentru ca ceea ce vezi să fie perfect, autentic și frumos, fără compromisuri. Faptul că include un procesor MediaTek 9679 cu 4GB RAM și 128GB de memorie internă funcționează doar ca o confirmare adițională a faptului că nu te lasă la greu, nici acum, nici peste câțiva ani. Apropo, suportă un lag pe intrare de o milisecundă, până la 240Hz și VRR (Variable Refresh Rate), exact ce-ți trebuie pentru gaming fără cusur în cele mai pretențioase titluri ale momentului. Ca pachetul să fie complet, ai și o conectică generoasă formată din două porturi HDMI inclusiv eARC, USB 3.0, USB 2.0 și două ieșiri audio – digital optic și stereo, pe lângă WiFi 6 și Bluetooth 5.2.
REVIEW XGIMI Horizon 20 – specificații tehnice
La nivel de fișă tehnică, XGIMI Horizon 20 este genul de proiector care încearcă să bifeze aproape tot ce ți-ai putea dori de la un sistem home cinema modern, fără să te oblige să faci compromisuri nici pe imagine, nici pe procesare, nici pe flexibilitatea instalării. Vorbim de un model 4K Ultra HD cu rezoluție nativă 3840 x 2160 pixeli, construit în jurul unei arhitecturi DLP cu cip de 0,47 inci și alimentat de sursa de lumină X-Master RGB Triple Laser. Acesta este unul dintre cele mai importante argumente tehnice ale sale, pentru că nu discutăm despre un simplu proiector luminos, ci despre unul care încearcă să livreze precizie cromatică, contrast și intensitate vizuală de nivel superior într-un format all-in-one.
Această sursă de lumină este responsabilă și pentru cei 3200 ISO lumeni, o valoare suficient de mare încât să facă Horizon 20 relevant nu doar într-o cameră complet întunecată, ci și în condiții de utilizare mai relaxate, în sufragerie, cu puțină lumină ambientală. În plus, XGIMI vorbește despre o acoperire de 110% BT.2020 și despre o acuratețe cromatică de tip ΔE sub 0,8, certificată SGS, ceea ce spune multe despre ambiția produsului. Pe scurt, nu este un proiector care doar aruncă o imagine foarte mare pe perete, ci unul care încearcă să o facă într-un mod controlat, fidel și convingător, inclusiv în zonele dificile de culoare și ton.
Mai departe, pe partea de formate și standarde video, Horizon 20 este surprinzător de bine echipat. Suportă Dolby Vision, HDR10+ și IMAX Enhanced, iar simpla prezență a acestora într-un proiector relativ compact explică pe deplin poziționarea sa premium. Nu este deloc puțin lucru să poți reda conținut compatibil cu optimizare scenă cu scenă pentru luminozitate și contrast, mai ales într-un produs gândit pentru uz casnic. Peste toate vine și Filmmaker Mode, ceea ce înseamnă că imaginea poate fi adusă mai aproape de intenția originală a creatorului, fără artificii agresive de procesare care să strice ritmul, temperatura de culoare sau aspectul general al filmului.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/03/IMG_5036-scaled.jpeg)
Telecomanda de la XGIMI Horizon 20 nu are nevoie de explicații suplimentare, găsești butoane și pe întuneric / foto: Playtech
Un alt capitol unde Horizon 20 arată foarte bine este zona de control optic. XGIMI a inclus lens shift pe verticală și orizontală, până la V±120% și H±45%, plus optical zoom, ceea ce îl face mult mai ușor de integrat într-o cameră reală, nu doar într-un spațiu ideal de prezentare. Este foarte important acest detaliu, pentru că multe proiectoare din zona consumer te obligă să jonglezi cu poziționarea fizică sau să apelezi la corecții digitale care afectează claritatea. Aici, ideea este exact invers: imaginea se mută și se ajustează optic, fără pierderi de detaliu. Trebuie totuși reținut că lens shift este exclusiv cu keystone-ul manual activ și dezactivează o parte dintre funcțiile inteligente de ajustare automată, semn că XGIMI a preferat să lase utilizatorului libertatea unui control mai fin, chiar dacă asta înseamnă să renunți la o parte din automatizări. În traducere, poți proiecta din laterala camerei, nu doar din centrul ei, mai sus sau mai jos, fără ca imagine de pe ecran sau perete să trădeze în vreun fel acest lucru.
În spatele imaginii se află un hardware pe măsură. Horizon 20 folosește un SoC MediaTek MT9679, cu GPU Mali-G52, 4GB RAM și 128GB spațiu de stocare internă. Pentru un proiector cu Google TV integrat, aceste specificații sunt importante, pentru că asigură viteză bună în navigare, streaming 4K cu latență redusă și suficient spațiu pentru aplicații și cache, fără senzația de sistem sufocat după câteva luni de utilizare. Mirroring-ul se face prin DLNA și Google Cast, boot-ul rapid este prezent, iar toată experiența smart este mai apropiată de un televizor modern premium decât de un proiector clasic cu meniu auster și funcții limitate.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/03/IMG_5057-scaled.jpeg)
Intefața Google TV pe XGIMI Horizon 20 îți oferă acces facil la toate serviciile de streaming și setările de care ai nevoie / foto: Playtech.ro
Pe partea de gaming, XGIMI a mers neașteptat de departe. Horizon 20 promite 1 ms input lag la 1080p și 240Hz, 2,2 ms la 1080p și 120Hz, respectiv 3 ms la 4K și 60Hz, cu suport pentru VRR și ALLM. Sunt cifre foarte agresive pentru un proiector și transformă acest model într-o opțiune legitimă pentru console și PC gaming, nu doar într-un dispozitiv bun pentru filme și seriale. XGIMI mai adaugă și funcții dedicate precum Black Equalizer, Virtual Crosshairs și moduri de imagine pentru FPS, RTS, RPG sau sport, ceea ce arată clar că Horizon 20 nu tratează gamingul ca pe un bonus de marketing, ci ca pe un scenariu de utilizare real.
Audio și conectica completează foarte bine acest tablou. Sistemul 2 x 12W Harman Kardon este compatibil cu DTS Virtual:X, DTS-HD, Dolby Audio, Dolby Digital și Dolby Digital Plus, ceea ce explică de ce se descurcă atât de bine fără ajutor extern în multe situații. La porturi, primești două HDMI, dintre care unul cu eARC, USB 3.0, USB 2.0, ieșire optică și ieșire audio stereo, plus WiFi 6 dual-band și Bluetooth 5.2. Dacă adaugi și standul ajustabil integrat, dimensiunea de proiecție între 40 și 300 de inci, zgomotul de funcționare de cel mult 28 dB la un metru și funcțiile ISA 5.0 precum autofocus, auto keystone, obstacle avoidance (evitarea obstacolelor) sau screen alignment (alinierea ecranului), devine foarte clar că XGIMI Horizon 20 este construit ca un pachet complet. Nu este doar un proiector cu specificații bune, ci un produs care încearcă să fie în același timp imagine, sunet, platformă smart și centru de divertisment într-o singură cutie.
REVIEW XGIMI Horizon 20 – experiență de utilizare și concluzie
În timp ce majoritatea proiectoarelor puternice 4K Ultra HD vin la pachet cu un nivel de flexibilitate sau portabilitate limitat, XGIMI Horizon 20 merge în direcția complet opusă. Este foarte ușor să-l muți dintr-o parte în alta, iar când i-ai găsit locul, poți proiecta la orice unghi, din orice poziție, inclusiv pe tavan. Ar putea părea un detaliu irelevant, dar exact aceste aspecte îl fac potrivit și pentru spații în care, în mod uzual, nu ai fi putut strecura un proiector și, cu siguranță, nu unul de asemenea calibru. Ca o notă importantă de subsol, deși se descurcă foarte bine și pe perete, când ajungi să faci investiții semnificative într-un proiector, nu pot recomanda suficient investiția într-un ecran. Ca referință, capturile din clipul de mai jos sunt făcute pe un Elite Screens ezCinema 2 cu numele de cod F107XWH2, unde 107 este diagonala în inci care se traduce în 2,71 metri.
După partea de instalare, surpriza plăcută vine foarte repede din felul în care XGIMI Horizon 20 își face singur ordine în imagine. Funcțiile ISA 5.0 chiar reduc dramatic stresul inițial asociat cu un proiector, pentru că autofocusul, alinierea la ecran și evitarea obstacolelor nu sunt doar bifate în fișa tehnică, ci se simt în utilizarea de zi cu zi. În practică, ajungi să petreci mai puțin timp umblând prin meniuri și mai mult timp uitându-te efectiv la conținut. În cazul meu, acesta a fost unul dintre cele mai mari avantaje ale produsului, mai ales pentru că vorbim de un dispozitiv pe care ai toate șansele să-l muți din când în când sau să-l folosești în contexte diferite. Îl pornești, își face rapid treaba și intri în film, serial sau joc fără bătăi de cap inutile.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/03/IMG_5063-scaled.jpeg)
Sigla Dolby Vision când pornești conținut compatibil îți confirmă că vezi ceea ce a intenționat regizorul cu plajă dinamică extinsă (HDR) / foto: captură Playtech
Ce m-a impresionat cel mai mult ține însă de echilibrul foarte bun dintre imagine, sunet și ușurința în utilizare. Pe partea vizuală, combinația dintre 4K, Dolby Vision, sursa RGB Triple Laser și luminozitatea generoasă se traduce într-o imagine care are impact, profunzime și o prezență greu de ignorat. Negrul nu este perfect în sensul absolut al unui OLED de top, dar este peste majoritatea proiectoarelor de top pe care le-am testat. În plus, contrastul perceput este suficient de bun încât să dea scenelor întunecate greutate și atmosferă, iar culorile au exact acel tip de intensitate care te face să uiți repede că te uiți la o imagine de proiector, nu la o instalație home cinema mult mai complexă. La toate acestea contribuie real și sistemul audio Harman Kardon, care are mai multă prezență și impact decât te-ai aștepta, reușind fără emoții să umple camera într-un mod convingător. Cu siguranță nu îți dă impresia că ai nevoie imediată de o boxă externă.
Una peste alta, XGIMI Horizon 20 este genul de produs care justifică foarte ușor prețul prin experiență, nu doar prin listă de specificații. Este inteligent, puternic, surprinzător de flexibil și suficient de bine gândit încât să funcționeze atât pentru cinefili, cât și pentru cei care vor gaming pe diagonală uriașă sau pur și simplu o alternativă mult mai spectaculoasă la un televizor mare. Nu este un gadget de nișă în sensul vechi al cuvântului, nu mai cere compromisurile incomode pe care le asociai altădată cu proiectoarele și nici nu te obligă să construiești un ecosistem complicat în jurul lui. Dacă ai spațiul necesar și înțelegi ce înseamnă o proiecție mare făcută cum trebuie, XGIMI Horizon 20 nu doar că îți oferă un cinematograf acasă, ci îți amintește de ce ideea asta a fost mereu atât de seducătoare.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/03/IMG_5026-scaled.jpeg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/03/IMG_5024-scaled.jpeg)