PREVIEW Motorola Signature 27 – am pus mâna pe cel mai rapid smartphone din 2026 ca să înțeleg de ce te-ar putea uimi prin abilități foto și sunet Bang & Olufsen

PREVIEW Motorola Signature 27 - am pus mâna pe cel mai rapid smartphone din 2026 ca să înțeleg de ce te-ar putea uimi prin abilități foto și sunet Bang & Olufsen
EXCLUSIV
Motorola Signature 27 / foto: Playtech.ro
Alexandru Puiu
·
Google Urmărește pe Google

Am pășit în aceste zile la aproximativ 350 de kilometri de Cercul Polar Arctic pentru a pune mâna pe cel mai recent telefon de vârf din portofoliul Motorola. La Tromso în Norvegia, o localitate supranumită „Poarta către Arctica” și renumită pentru aurora boreală, am avut ocazia să mă joc în premieră cu noul Motorola Signature 27, un smartphone care vine la pachet nu doar cu superlative absolute ușor de ținut minte, dar și cu câteva premiere importante în industrie. Încă de la reînvierea seriei Razr am simțit că acest brand își ia foarte în serios ambițiile de a face valuri pe zona premium de terminale, dar noul Signature pare să aibă ceva și mai special în spate, nu doar cifre cu care producătorul se poate oricând mândri.

Deși voi reveni în curând cu un review dedicat și cât se poate de stufos pentru a pune în context abilitățile noului gadget, în rândurile de mai jos, aș vrea totuși să detaliez câteva particularități ale primului telefon comercializat în Europa cu cel mai sprinten SoC din lume pentru mobile. Este vorba de Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 de la Qualcomm. În plus, vine la pachet cu sunet Bang & Olufsen, primul ecran din lume de 12.000 de niți și o certificare foarte importantă pentru pasionații de fotografie, DXOMARK Gold Label. Nu în ultimul rând, este frumos, original și cu un design care, dincolo de faptul că strigă Motorola în cel mai pozitiv mod cu putință, are mari șanse să-și justifice prețul de achiziție mult mai bine decât concurența directă din spectrul Android. Acumulatorul siliciu-carbon de 7000 mAh, cu 35% mai mare decât la primul Signature, reprezintă în continuare un detaliu la care Samsung și Apple, momentan liderii pieței globale de smartphone-uri, pot doar să viseze.

Înainte să intrăm în partea tehnică, vreau să reții însă căteva particularități despre Motorola și de ce ambiția companiei de a ajunge în câțiva ani pe locul 3 în lume la vânzări de telefoane este mult mai puțin absurdă decât ai crede la prima vedere. Motivul pentru care Motorola își permite în 2026 să intre într-o competiție atât de ambițioasă cu Apple, Samsung și ceilalți producători de smartphone-uri premium, trece dincolo de specificațiile noului Signature 27. Are legătură cu evoluția spectaculoasă a companiei din ultimii ani. După o perioadă în care Motorola părea să se concentreze aproape exclusiv pe telefoane accesibile și modele mid-range, strategia Lenovo (compania mamă) de a investi în dispozitive premium, în familia pliabilelor Razr și în extinderea prezenței internaționale începe să producă rezultate cât se poate de concrete.

Conform datelor Omdia, Motorola a livrat 1,9 milioane de smartphone-uri în Europa în primul trimestru din 2026, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, consolidându-și poziția de al patrulea producător de telefoane de pe continent. Mai interesant este că Motorola ocupă deja locul al doilea în Europa pe segmentul telefoanelor pliabile, o performanță care ar fi părut greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani, când Samsung domina aproape nestingherit această categorie. În același timp, divizia de smartphone-uri a Lenovo a înregistrat în trimestrul aprilie–iunie 2026 cele mai mari venituri din istoria sa pentru un prim trimestru fiscal, cu 15% peste nivelul anului precedent, în timp ce veniturile generate de dispozitivele premium au atins un nou record trimestrial. Cu alte cuvinte, Motorola nu mai încearcă doar să câștige cotă de piață prin telefoane ieftine, ci să demonstreze că poate convinge cumpărătorii să plătească mai mult pentru design, performanță și experiențe premium, iar Signature 27 pare să fie cea mai ambițioasă materializare a acestei transformări.

Motorola Signature 27 face valuri în AnTuTu Benchmark

Motorola Signature 27 face valuri în AnTuTu Benchmark / foto: Captură Playech

PREVIEW Motorola Signature 27 – cu ce se laudă pe zona de specificații și performanță brută

În centrul întregii experiențe oferite de Motorola Signature 27 se află noul Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6, cel mai puternic procesor pentru mobile din portofoliul Qualcomm, o platformă care promite să împingă limitele performanței pe smartphone într-o zonă în care, până nu demult, ne uitam cu admirație la laptopuri de gaming. Ca să nu rămânem însă la promisiuni de marketing și grafice spectaculoase din prezentările producătorului, am profitat de timpul petrecut cu telefonul la Tromso pentru a rula AnTuTu Benchmark, versiunea 12.0.3, iar rezultatul a fost suficient de impresionant încât să-mi confirme că Motorola nu glumește când vorbește despre performanță extremă. Mai precis, am obținut 4.320.053 de puncte, un scor care plasează dispozitivul peste 96% dintre terminalele din baza de comparație a aplicației. Din această valoare, 1.128.592 de puncte au venit de la procesor, nu mai puțin de 1.696.769 de la GPU, 601.033 de la subsistemul de memorie și 893.659 de la componenta UX, responsabilă pentru evaluarea experienței de utilizare. În mod fascinant, tocmai performanța grafică a reușit să depășească 99% dintre rezultatele comparate de AnTuTu, un detaliu care ar trebui să-i bucure în egală măsură pe pasionații de gaming și pe cei care vor să ruleze aplicații complexe fără să simtă că telefonul începe să gâfâie. Evident, un singur benchmark nu poate certifica matematic poziția de lider absolut în fața tuturor telefoanelor lansate în 2026, dar este o demonstrație cât se poate de convingătoare a forței brute pe care o ai la dispoziție și a faptului că afirmația din titlul acestui material are șanse surprinzător de mari să nu fie exagerată.

Performanța aceasta vine însă cu o provocare pe care orice producător de flagship-uri o cunoaște foarte bine: degeaba ai un motor de Formula 1 sub capotă dacă nu reușești să-l răcești suficient pentru a-i exploata potențialul. Motorola încearcă să rezolve această problemă prin sistemul ArcticMesh, care combină un gel termic cu microparticule de diamant și o cameră de vapori generoasă, cu o suprafață de 8.384 mm², cu 40% mai mare decât la generația precedentă. În testul meu AnTuTu, temperatura raportată a crescut de la 37 la 46 de grade Celsius, iar consumul bateriei a fost de 6%, cifre pe care le voi pune într-un context mai amplu în review-ul final, după ce voi putea evalua comportamentul telefonului în sesiuni prelungite de gaming și utilizare intensivă. Până atunci, merită menționat că Signature 27 vine cu 12 sau 16 GB de memorie RAM LPDDR5X și stocare UFS 4.1 de până la 512 GB. Exemplarul pe care l-am testat avea 12 GB RAM fizic, completat de 4 GB alocați prin funcția RAM Boost, o extensie virtuală care folosește spațiul de stocare și care nu trebuie confundată cu memoria RAM propriu-zisă.

La fel de spectaculos mi se pare ecranul Extreme AMOLED Duo, construit pe o arhitectură Tandem OLED cu două straturi emisive, o soluție care urmărește simultan creșterea luminozității, îmbunătățirea eficienței energetice și prelungirea duratei de viață a panoului. Vorbim despre un display de 6,78 inci, cu rezoluție de 2.772 x 1.272 de pixeli, rată de reîmprospătare de până la 120 Hz, suport Dolby Vision, HDR10+, certificare Pantone Validated și acoperire integrală a spectrului de culoare DCI-P3. Cifra care atrage însă inevitabil atenția este luminozitatea maximă de 12.000 de niți, o premieră revendicată de Motorola pentru industria smartphone-urilor. Ca să fim corecți din punct de vedere tehnic, aceasta reprezintă o valoare de vârf obținută în condiții specifice de laborator, nu luminozitatea pe care o vei avea permanent atunci când navighezi pe internet. Chiar și cu această precizare, ambiția tehnologică este remarcabilă, mai ales că producătorul promite o eficiență energetică îmbunătățită cu până la 34% și o durată de viață a panoului cu până la 121% mai mare decât în cazul ecranului AMOLED tradițional folosit pe generația anterioară.

Și pentru că performanța de top, ecranul spectaculos și autonomia nu ar trebui să fie niciodată trei obiective care se exclud reciproc, Motorola a integrat într-un corp de numai 7,99 milimetri grosime un acumulator siliciu-carbon de 7.000 mAh, cu aproximativ 35% mai generos decât cel al primului Signature. La cei 227 de grame ai telefonului, mi se pare o realizare inginerească importantă, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut rabat nici la încărcare: ai la dispoziție 90W prin cablu, 50W wireless și posibilitatea de a încărca invers alte dispozitive, inclusiv fără fir, la 5W. Producătorul promite suficientă energie pentru o zi de utilizare după numai 12 minute de încărcare în condiții ideale, o afirmație pe care abia aștept să o verific independent. Pachetul este completat de Android 17, promisiunea a șapte actualizări majore de sistem, o configurație cu șase antene pentru conectivitate îmbunătățită, compatibilitate Wi-Fi 8 și suport pentru noile experiențe de inteligență artificială Gemini. În definitiv, dincolo de cifrele astronomice din AnTuTu, adevărata victorie a celor de la Motorola ar putea fi faptul că au reușit să înghesuie într-un telefon surprinzător de elegant o cantitate de tehnologie care, în urmă cu doar câțiva ani, ar fi presupus compromisuri mult mai dureroase la capitolele dimensiuni, autonomie și confort.

Motorola Signature 27 este disponibil în două finisaje

Motorola Signature 27 este disponibil în două finisaje /foto: Playtech

PREVIEW Motorola Signature 27 – abilitățile de captură sunt mai impresionante decât par la prima vedere

Dacă în ultimii ani am învățat ceva din experiența testării a zeci de smartphone-uri, este că numărul de megapixeli reprezintă probabil cel mai puțin relevant indicator al performanței fotografice, în absența unor senzori de calitate, a unei optici pe măsură și, poate mai important decât oricând, a unui sistem de procesare a imaginii capabil să transforme informația brută în fotografii spectaculoase fără să te rupă de realitatea imortalizată. Motorola pare să fi înțeles foarte bine această ecuație, iar Signature 27 vine cu cel mai ambițios sistem foto implementat vreodată de companie, unul care a primit deja distincția DXOMARK Gold Label, rezervată dispozitivelor cu performanțe fotografice de referință.

În centrul configurației se află un senzor principal Sony LYTIA L910 de 50 de megapixeli, cu pixeli efectivi de 2,44 microni prin tehnologia Quad Pixel, diafragmă f/1.6 și un sistem de stabilizare optică a imaginii cu o capacitate de compensare de 3,5 grade, cifre care ar trebui să se traducă într-o sensibilitate foarte bună la lumină și rezultate consistente inclusiv în condiții dificile. Dar poate și mai interesant este teleobiectivul periscopic de 200 de megapixeli, cu zoom optic 3X și posibilitatea de a ajunge la o magnificare de 100X prin Super Zoom Pro, o combinație între capabilitățile optice și procesarea bazată pe inteligență artificială. Ansamblul este completat de o cameră ultrawide de 50 de megapixeli, cu un câmp vizual generos de 122 de grade, și o cameră frontală de aceeași rezoluție, cu autofocus. Practic, nu există o verigă evident slabă în această configurație pe hârtie, dar abia testele comparative vor arăta dacă Motorola poate transforma toate aceste specificații într-o experiență suficient de rafinată încât să pună probleme celor mai bune telefoane de la Apple, Samsung sau Xiaomi. Promisiunile spun că da, hardware-ul este acolo, la fel și SoC-ul de top.

Motorola Siganature 27 a făcut valuri în Tromso

Motorola Siganature 27 a făcut valuri în Tromso / foto: Playtech

Adevărata surpriză este însă ascunsă într-o componentă despre care sunt convins că vom auzi mult mai des în următorii ani, un senzor dedicat EVS (Event Vision Sensor), integrat pentru prima dată într-un smartphone, conform Motorola, cu scopul de a revoluționa fotografia subiectelor aflate în mișcare. Spre deosebire de un senzor foto convențional, care înregistrează imaginea la anumite intervale, această tehnologie detectează modificările de intensitate luminoasă la nivelul fiecărui pixel, furnizând informații despre mișcare fără să depindă de capturarea unor cadre complete. În combinație cu funcția Action Shot, rezultatul promis este o capacitate superioară de a îngheța acțiunea fără să sacrifici inutil lumina disponibilă, o provocare pe care o cunoști foarte bine dacă ai încercat vreodată să fotografiezi un copil alergând prin casă, un animal de companie care refuză să stea locului sau un artist pe o scenă slab iluminată.

Pe partea de filmare, lucrurile devin cel puțin la fel de interesante datorită tehnologiei LOFIC, care urmărește extinderea intervalului dinamic în scenele cu diferențe dramatice între zonele luminoase și cele întunecate, un avantaj potențial important pentru concerte, peisaje nocturne sau orice scenariu în care luminile puternice riscă să transforme restul cadrului într-o pată neagră. Motorola adaugă în ecuație înregistrare 8K la 30 de cadre pe secundă, 4K la 60 FPS și slow-motion 4K la 120 FPS, alături de certificarea Dolby Vision și un Video Enhancement Engine care folosește inteligența artificială pentru ajustarea în timp real a culorilor, contrastului și intervalului dinamic. Stabilizarea optică lucrează împreună cu sistemul electronic Qualcomm pentru a reduce tremuratul imaginii, în timp ce camera frontală poate înregistra la rândul ei materiale 4K, un detaliu binevenit pentru cei care produc frecvent conținut pentru rețelele sociale. Este o colecție impresionantă de tehnologii, dar ceea ce mă fascinează cel mai mult este că Motorola pare să încerce să rezolve probleme fotografice cât se poate de reale, nu doar să câștige o competiție a numerelor de pe cutie. Rămâne să vedem în review-ul complet cât de bine se întâlnesc promisiunile cu realitatea, mai ales că lumina complicată a nordului Norvegiei reprezintă un teren de încercare aproape ideal pentru un asemenea sistem.

Motorola Signature 27 vine cu sunet Bang & Olufsen

Motorola Signature 27 vine cu sunet Bang & Olufsen / foto: Playtech

PREVIEW Motorola Signature 27 – de ce m-a entuziasmat mult după câteva minute

Poate că cel mai important lucru pe care l-am înțeles după primele minute petrecute cu Motorola Signature 27 este că, într-o industrie în care tot mai multe telefoane de top au ajuns să semene între ele până la punctul în care trebuie să le întorci pe toate părțile pentru a identifica producătorul, originalitatea a devenit aproape un lux. În același univers însă, Motorola pare să fi făcut din această raritate o parte esențială a identității sale. Noul Signature nu încearcă să fie încă un dreptunghi din sticlă și metal, construit după o rețetă care a funcționat impecabil pentru concurență, ci un dispozitiv pe care îl recunoști, îl simți diferit în mână și care îți transmite că cineva a investit timp și creativitate inclusiv în detaliile pe care nu le vei găsi niciodată într-un tabel cu specificații.

Finisajele PANTONE Coal Smoke și Capulet Olive, texturile inspirate din industria auto și din universul modei, combinația dintre ceramică, aluminiu și materiale cu personalitate transformă telefonul într-un obiect care își revendică fără complexe apartenența la categoria premium. În aceeași ecuație intră și Audio by Bang & Olufsen, rezultatul unei colaborări cu unul dintre cele mai respectate nume din industria audio cu o istorie de 100 de ani, un detaliu care nu se rezumă la aplicarea unui logo pe carcasă, ci implică o arhitectură nouă cu difuzoare stereo coaxiale, calibrare acustică dedicată și moduri de redare optimizate pentru muzică, filme sau jocuri. Este genul de atenție acordată experienței de utilizare pe care mi-aș dori să o văd mai des la producătorii de smartphone-uri, mai ales că sunetul a ajuns de multe ori să fie tratat ca o simplă bifă pe lista de dotări. Abia în review-ul complet voi putea spune cât de mare este diferența în practică, dar faptul că Motorola a ales să investească tocmai într-o asemenea direcție mi se pare deja un motiv de entuziasm.

Au existat multe prototipuri și experimente cu materiale până ca Motorola Signature 27 să fie așa cum îl găsești în magazine

Au existat multe prototipuri și experimente cu materiale până ca Motorola Signature 27 să fie așa cum îl găsești în magazine / foto: Playtech

Dincolo de impresiile inițiale, ceea ce mă face să privesc cu foarte mult optimism viitorul Motorola este strategia tot mai evidentă de a nu concura exclusiv prin preț sau prin imitarea unor formule consacrate, ci prin diferențiere, premiere tehnologice și colaborări cu nume care și-au câștigat autoritatea în domeniile lor după decenii de inovație. Bang & Olufsen aduce expertiza acustică, Pantone contribuie la identitatea vizuală a produsului și la fidelitatea culorilor afișate pe ecran, Qualcomm furnizează platforma de procesare care face posibile performanțele spectaculoase din AnTuTu, în timp ce distincția DXOMARK Gold Label oferă o validare independentă a ambițiilor fotografice. Fiecare dintre aceste nume are propria greutate, dar ceea ce mi se pare cu adevărat inteligent este felul în care Motorola încearcă să le aducă împreună într-un produs cu o identitate coerentă, fără să uite că un smartphone de lux trebuie să ofere mai mult decât o colecție de sigle prestigioase.

Mai mult decât atât, compania pare să fi înțeles că, pentru a câștiga atenția într-o piață dominată de Apple și Samsung, nu este suficient să fii aproape la fel de bun, ci trebuie să ai curajul să fii diferit și, pe alocuri, să fii primul. Signature 27 este probabil cea mai convingătoare dovadă de până acum că această ambiție nu mai există doar în prezentările de strategie ale Lenovo. Nu știu încă dacă este cel mai bun smartphone Android al anului, dacă autonomia desprinsă din 7.000 mAh va fi la fel de spectaculoasă precum promite capacitatea bateriei sau dacă sistemul foto va reuși să mă convingă în toate scenariile de utilizare, iar acestea sunt întrebări la care voi răspunde după testele complete. Știu însă că, după câteva minute cu el în mână, Motorola Signature 27 mi-a amintit de ce am început să fiu pasionat de telefoane: pentru că, din când în când, apare câte unul care nu încearcă doar să perfecționeze ceea ce cunoști deja, ci să-ți ofere motive să fii din nou curios. În 2026 asta valorează enorm.