„Prădătorul de top” din Jurasic avea doar jumătate de metru. Creatura blănoasă care vâna în apă acum 165 de milioane de ani

Când ne gândim la prădătorii Jurasicului, imaginea care apare aproape inevitabil este cea a unor dinozauri uriași. O nouă descoperire arată însă că, în lumea strămoșilor mamiferelor, un animal de numai jumătate de metru putea fi un adevărat „gigant”. Cercetătorii de la universitățile din Shenyang, Chicago și Bonn au descris Megacauda sungei, un mamaliaform acvatic care trăia în urmă cu aproximativ 165 de milioane de ani și vâna animale în apă. Studiul a fost publicat în revista Nature.

Animalul măsura aproximativ 50 de centimetri de la bot până la capătul cozii și cântărea în jur de două kilograme. Comparat cu mamiferele actuale, pare minuscul, însă în perioada în care dinozaurii dominau planeta, strămoșii mamiferelor erau în general foarte mici. Din acest motiv, Megacauda sungei era unul dintre „greii” grupului său.

Arăta ca un amestec între vidră, castor și ornitorinc

Reconstrucțiile realizate după fosilă arată că Megacauda sungei avea blană scurtă și o coadă aplatizată. Din punct de vedere vizual, cercetătorii îl compară cu animale moderne precum vidra, castorul sau ornitorincul, chiar dacă nu era un mamifer modern.

Analizele tridimensionale bazate pe tomografie computerizată sugerează că animalul era foarte bine adaptat vieții în apă. Se deplasa folosindu-și membrele anterioare pentru a vâsli, în timp ce coada se mișca ondulatoriu. Picioarele din spate ar fi fost utilizate pentru controlul direcției.

Potrivit cercetătorilor, descoperirea reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută privind un stil de viață acvatic în evoluția timpurie a mamaliaformelor. Adaptarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât a apărut într-o epocă în care aceste animale trăiau literalmente în umbra dinozaurilor.

Megacauda sungei avea și dinți adaptați vânătorii. Vârfurile acestora erau curbate spre spate, o structură care ar fi ajutat animalul să prindă și să păstreze în gură prada alunecoasă. Caninii prezentau, de asemenea, o caracteristică neobișnuită: aveau trei rădăcini.

Detaliul din gât care spune o poveste mult mai importantă

Cea mai importantă caracteristică a fosilei nu este însă dimensiunea, coada sau modul în care vâna. Cercetătorii au identificat structuri asociate unui palat moale și unui aparat hioid complex, adaptări esențiale pentru modul în care mamiferele respiră și înghit.

Palatul moale separă cavitatea bucală de faringe și permite coordonarea mult mai eficientă a respirației cu înghițirea. La multe alte vertebrate mecanismul este mai simplu. Crocodilii, de exemplu, pot folosi gravitația și mișcări ale capului pentru a împinge hrana spre gât.

Mamiferele au dezvoltat un sistem mult mai sofisticat, care le permite inclusiv să înghită împotriva gravitației. Acest mecanism este extrem de important pentru alăptare, deoarece puii pot suge laptele și respira în același timp, fără ca lichidul să ajungă în cavitatea nazală.

Cercetătorii spun că Megacauda sungei demonstrează că o parte importantă din această anatomie exista deja cu mult înainte de apariția mamiferelor moderne. Descoperirea adaugă astfel o nouă piesă în puzzle-ul privind evoluția animalelor preistorice.

Fosila arată cât de diversă era deja lumea strămoșilor mamiferelor

Megacauda sungei aparținea docodontelor, un grup dispărut de mamaliaforme care a trăit în special în Jurasic. Fosila a fost descoperită la Xiayingzi, în Mongolia Interioară, și a ajuns în colecția Muzeului Paleontologic din Liaoning.

Alte fosile arată că docodontele ocupaseră nișe ecologice surprinzător de variate. Unele trăiau în copaci, altele săpau galerii asemănătoare celor făcute de cârtițe, iar Megacauda sungei s-a adaptat vieții în apă. Imaginea contrazice ideea mai veche potrivit căreia strămoșii mamiferelor din epoca dinozaurilor ar fi fost animale aproape identice, mici și exclusiv terestre.

Fosilele continuă să arate că ecosistemele Jurasicului erau mult mai complexe decât imaginea populară dominată exclusiv de dinozauri. Cercetătorii au reușit recent chiar să reconstituie cum ar fi putut suna o pădure din Jurasic, tot din urmă cu aproximativ 165 de milioane de ani.

Noul animal completează acum acel tablou: printre dinozauri și insecte preistorice înota o creatură blănoasă de numai două kilograme, care pentru rudele sale contemporane era un adevărat prădător de top.