Plasticul a ajuns la capătul lumii. Microplastice găsite în 92% dintre animalele studiate la 2.000 de metri adâncime

Poluarea cu plastic a ajuns într-unul dintre cele mai izolate ecosisteme ale planetei. Cercetătorii au găsit microplastice în 11 dintre cele 12 animale marine analizate lângă izvoare hidrotermale. Organismele trăiau la aproximativ doi kilometri sub suprafața oceanului, potrivit IFLScience.

Descoperirea arată cât de departe poate călători plasticul aruncat de oameni. Particulele au ajuns în locuri fără lumină solară. Acolo, viața depinde de energia și substanțele eliberate din interiorul Pământului. Nici aceste ecosisteme extreme nu au rămas neatinse.

Cercetătorii au analizat melci și midii din adâncuri

Echipa a fost coordonată de cercetători de la Korea Research Institute of Bioscience and Biotechnology. Oamenii de știință au colectat melci din familia Provannidae și midii din grupul Modiolinae. Speciile trăiesc în jurul izvoarelor hidrotermale.

Probele au venit din două regiuni îndepărtate. Prima se află pe Dorsala Central-Indiană. A doua este în Bazinul Fiji de Nord, în Oceanul Pacific. Aceste zone sunt greu accesibile. Colectarea organismelor necesită nave și echipamente speciale.

Vezi și:

Cât de bogat este Erling Haaland. Calculele arată cât câștigă atacantul lui Manchester City în fiecare minut

Izvoarele hidrotermale apar în locuri unde apa pătrunde prin crăpăturile scoarței oceanice. Ea este încălzită de rocile fierbinți. Revine apoi în ocean încărcată cu minerale. În jurul acestor surse apar adevărate oaze de viață.

Animalele de aici nu depind direct de lumina Soarelui. Ecosistemele se bazează pe chemosinteză. Bacteriile folosesc substanțele chimice eliberate de izvoare. Ele devin apoi baza unui lanț trofic neobișnuit.

Un singur animal din 12 nu conținea microplastice

Cercetătorii au găsit în medie 3,4 particule în fiecare organism. Cantitatea este mai mică decât cea identificată la multe animale din apropierea coastelor. Procentul de contaminare rămâne însă alarmant. Aproximativ 92% dintre exemplarele analizate aveau cel puțin o particulă.

Vezi și:

Un elev de 15 ani a construit o dronă subacvatică inspirată dintr-o țestoasă. La ce folosește AI-ul

A fost inventat plasticul care se autodistruge la comandă. Dispare în șase zile, fără să lase urme de microplastice

Dimensiunea microplasticelor a variat între 81 de micrometri și 1,2 milimetri. Unele puteau fi observate cu ochiul liber. Altele erau mult mai mici. Particulele provin din degradarea obiectelor și ambalajelor din plastic.

Peste jumătate dintre fragmente erau din polistiren. Proporția a ajuns la 56%. Materialul este folosit pentru ambalaje, pahare de unică folosință și produse izolatoare. Se rupe ușor. Fragmentele pot fi transportate de apă pe distanțe uriașe.

Polistirenul poate produce efecte grave și în alte ecosisteme. Cercetări anterioare au identificat anomalii la peștii expuși microplasticelor. Au fost afectate creșterea, alimentația și structura intestinelor.

Particulele au pătruns diferit în corpul animalelor

În cazul melcilor, microplasticele au fost găsite mai ales în sistemul digestiv. Aceste animale ingerează particulele odată cu hrana. O parte poate fi eliminată. Altele pot rămâne în interior pentru o perioadă mai lungă.

Situația a fost diferită la midii. Acestea filtrează apa pentru a se hrăni. Particulele au fost distribuite în mai multe zone ale corpului. Un model asemănător a fost observat și la speciile care trăiesc în apele de coastă.

Concentrațiile au fost mai mari în Oceanul Indian. Animalele colectate de acolo aveau de 1,9 ori mai multe particule per exemplar. Raportată la greutatea corpului, diferența a fost de până la 15 ori mai mare pentru anumite categorii.

Curenții oceanici pot explica o parte din diferență. Ei transportă particulele și le concentrează în anumite zone. Plasticul poate coborî și prin resturi organice. Fragmentele se lipesc de alge, excremente sau organisme moarte. Acestea se scufundă lent spre fundul oceanului.

Poluarea nu mai este doar o problemă de suprafață

Mult timp, atenția s-a concentrat asupra plasticului care plutește. Insulele de deșeuri sunt ușor de observat. Fundul oceanelor rămâne însă în mare parte neexplorat. Cantitatea reală de plastic din adâncuri poate fi mult mai mare decât estimările actuale.

Microplasticele au fost găsite deja în gheața Antarcticii, în peșteri și în corpul oamenilor. Cercetătorii încă încearcă să stabilească dacă microplasticele sunt periculoase pentru sănătate. Prezența lor nu demonstrează automat apariția unei boli. Expunerea constantă ridică însă întrebări serioase.

Animalele marine mari sunt și ele afectate. Unele balene înghit milioane de particule de microplastic în fiecare zi. Fragmentele ajung la ele prin apă, krill și pești.

Noul studiu a analizat doar 12 exemplare. Rezultatele trebuie confirmate prin cercetări mai ample. Totuși, mesajul este clar. Plasticul produs la suprafață nu rămâne acolo. El ajunge până în ecosisteme aflate la mii de metri adâncime.

Pleci în vacanță? Cele 7 greșeli care îți pot aduce cheltuieli de mii de lei când te întorci acasă