„Peaky Blinders: The Immortal Man” sau cum să lungești nimicul pe aproape două ore: mult fum, foc deloc, dar măcar muzică bună REVIEW

Dacă ești „fan de mic” al serialului „Peaky Blinders”, poate că ai aflat: s-a lansat recent filmul, mai exact pe Netflix, acolo unde i-a fost casă dintotdeauna.

E drept, am primit acces anticipat la „Peaky Blinders: The Immortal Man”, ba chiar și oportunitatea de a participa la conferința globală unde actorii au dezvăluit mici secrete, însă numai acum am reușit să-mi adun cuvintele astfel încât să-ți zic ce părere am despre film, de fapt. Nu din lipsă de timp, ci din simplul motiv că mi-a luat multă vreme să trec peste marea dezamăgire și de privirea în gol; am să îți explic în rândurile ce urmează exact de ce.

„Peaky Blinders: The Immortal Man” sau ce faci atunci când vrei să închei povestea, dar n-ai nicio idee

Unul dintre cele mai importante aspecte, atunci când vine vorba despre un film, serial, ce vrei tu, este scenariul. În jurul lui se conturează totul. Dar ce faci atunci când ai un scenariu din două linii și faci un film doar pentru că îți dorești foarte mult? „Peaky Blinders: The Immortal Man”, asta faci.

Mi-aș fi dorit ca această recenzie să fie una pozitivă, am căutat în mine toate resursele pentru asta, însă misiunea s-a dovedit a fi una cât se poate de imposibilă.

Vezi și:

Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români

Dacă ar fi să povestesc în câteva cuvinte totul, ar fi cam așa: Tommy e deprimat, nu mai vrea să fie gangster, dar îi surâde ideea de a fi scriitor, că tot are ce povesti la câte a trăit, însă fantomele trecutului (fie ele moarte sau vii, ai să vezi că există și-și) nu-i dau pace, așa că se hotărăște să fie pentru ultima oară gangster pentru a-și salva fiul îndepărtat care a cam luat-o pe arătură chiar și pentru un Shelby, dar și Marea Britanie de naziști.

Nu vreau să dau spoilere, așa că n-am să zic că Tommy moare la sfârșit. Într-un fel, că moare e bine, se liniștește și el, ne liniștim și noi că nu va exista „Peaky Blinders: The Immortal Man” 2, deși niciodată nu poți fi sigur cu ultima parte.

În plus, replica de final a lui Tommy Shelby „Ai face-o și pentru un cal”, unde personajul principal roagă să fie împușcat pentru a i se curma suferința, promit că aș asocia-o mai degrabă cu serialele turcești, dar oi fi eu prea cârcotașă.

Vezi și:

Netflix transformă lista de cărți în maraton de streaming: noul hub care îți găsește următoarea obsesie inspirată din lecturile preferate

Netflix are un nou campion surpriză: „Nemesis” explodează în top, în timp ce serialul fraților Duffer intră doar pe locul 2

Așadar, în lipsa unui scenariu (nu „bun”, ci „scenariu”), faptul că în film joacă Cillian Murphy, Tim Roth, Barry Keoghan, Rebecca Ferguson sau Stephen Graham pare să nu mai conteze atât de mult, să pălească. Despre ei, nimic de obiectat, oamenii și-au făcut treaba excepțional, însă mi s-a conturat puternica senzație că cineva i-ar fi luat la duzină, neștiind cine sunt ei, de fapt, și confundându-i cu o mână de actorași abia ieșiți din facultate.

Unii ar putea spune că s-a intenționat izul slowburn, eu spun că imaginile (mult prea) întunecate și acțiunea „tâgâdâm-pâș-pâș” e adevăratul motiv pentru care pare așa. La fel ca indivizii ăia din societate care par inteligenți pentru că sunt tăcuți și te privesc profund – cu emfază pe „par”.

Coloana sonoră, totuși, impecabilă

Deși am simțit efectiv că mă doare vizionarea acestui film, coloana sonoră a reușit să-mi aline puțin suferința, de vreme ce 90% dintre piesele pe care le poți auzi în „Peaky Blinders: The Immortal Man” se află deja în playlistul meu de Spotify. Dacă aș fi știut acest lucru de la început, aș fi dat drumul producției și aș fi închis ochii, dar cu urechile ciulite.

Și, pentru că tot am vorbit despre muzică, varianta lui Grian Chatten la piesa „Angel” (original Massive Attack) mi-a arătat de ce, uneori, nu e chiar așa de rău să vii cu varianta ta la o piesă ce deja funcționează. De altfel, tot el semnează multe alte bijuterii muzicale din coloana sonoră, lui Nick Cave revenindu-i, din păcate, o singură bucată – mă refer la „Red Right Hand”.

Până la urmă, să te uiți, sau nu, la filmul Peaky Blinders?

Evident, aici nu-ți pot da un răspuns categoric, în condițiile în care, așa cum spunea o vorbă celebră, „câte bordee, atâtea obicee”, însă ți-am putut pune pe tapet părerea unui om care a văzut serialul cap-coadă și i-a mai și plăcut – până la film.

Dacă ai nostalgii, posibil să ți le mângâi dacă apeși play, dar la fel de posibil este să și te enervezi că ai pierdut timpul.

În final, cum era aia? „Mâna care nu spune o poveste, nu primește pomană”, nu? Iar „Peaky Blinders: The Immortal Man” nu numai că nu spune acea poveste, dar concurează din plin la titlul neoficial de „superficialitatea pretenționasă a anului”, pentru că da, e un ca un ou Kinder în care cineva de la fabrică a uitat să-ți pună și jucăria, dar și ciocolata.

N-am să ți-o zic nici pe cealaltă cu „m-am uitat la filmul Peaky Blinders ca să n-o faci tu”, pentru că ai, la rândul tău, dreptul să ai o opinie, ca mai apoi să mă contrazici sau să-mi dai dreptate, însă mereu argumentat, că așa-i frumos.