„Monster: The Lizzie Borden Story” îți intră sub piele și refuză să plece. Noul sezon Netflix ar putea fi cel mai tulburător de până acum REVIEW

Credeam că, după Ed Gein, seria „Monster” nu mai are foarte multe locuri în care să împingă disconfortul. M-am înșelat. „Monster: The Lizzie Borden Story”, disponibil pe Netflix din 17 septembrie, nu încearcă doar să te șocheze prin violență, ci construiește ceva mai apăsător: senzația că ești blocat într-o casă în care fiecare privire, fiecare tăcere și fiecare conversație ascund ceva profund nesănătos. Este un serial greu de privit pe alocuri și, pentru mine, poate chiar cel mai tulburător capitol al antologiei de până acum.

Asta spune destul de multe într-o franciză care a trecut deja prin Jeffrey Dahmer, frații Menendez și Ed Gein. Numai că Lizzie Borden este un alt tip de „monstru”. Ryan Murphy și Ian Brennan schimbă din nou registrul, iar povestea celebrei americance judecate și achitate pentru uciderea tatălui și a mamei vitrege în 1892 devine punctul de plecare pentru opt episoade despre familie, reprimare, furie, sexualitate, putere și, inevitabil, violență. Fără să intru în spoilere, noul sezon își asumă multe libertăți dramatice, așa că nu trebuie privit ca un documentar despre cazul Borden.

Ella Beatty este fascinantă în rolul lui Lizzie Borden

Ella Beatty primește poate una dintre cele mai dificile misiuni de până acum din „Monster”. Lizzie Borden nu poate fi interpretată pur și simplu ca o femeie amenințătoare care se plimbă cu un topor prin cadru. Serialul are nevoie ca spectatorul să rămână lângă ea mult înainte să înțeleagă încotro merge povestea, iar Beatty reușește asta printr-un joc surprinzător de controlat. Lizzie este când fragilă, când copilăroasă, când straniu de amuzantă și, uneori, suficient de neliniștitoare încât să te facă să nu mai fii sigur ce anume urmărești.

În jurul ei, distribuția este excelent aleasă. Charlie Hunnam, pe care tocmai l-am văzut într-o transformare spectaculoasă în „Monster: The Ed Gein Story”, revine aici într-o ipostază complet diferită, drept Andrew Borden, tatăl lui Lizzie. Rebecca Hall este Abby Borden, mama vitregă, Billie Lourd o interpretează pe sora mai mare, Emma Borden, iar Vicky Krieps este Bridget „Maggie” Sullivan, menajera familiei. Jessica Barden apare în rolul actriței Nance O’Neil, iar Sarah Paulson se întoarce în universul lui Ryan Murphy ca Aileen Wuornos.

Vezi și:

Taxele românilor în 2027: ce dispare, ce rămâne și unde pot apărea costuri mai mari. Mamele ar putea scăpa de CASS

În special Beatty și Krieps dau serialului o energie greu de anticipat. Relația dintre Lizzie și Bridget devine una dintre axele poveștii, însă prefer să nu spun mai mult. Important este că serialul se joacă permanent cu ideea de captivitate: fizică, socială, sexuală și psihologică. Nu există prea mult aer în această casă, chiar și atunci când personajele ies din ea.

Mai grotesc decât Dahmer și mai apăsător decât Menendez

Primul sezon, „Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story”, avea o răceală aproape clinică. Evan Peters transforma fiecare scenă într-un exercițiu de disconfort și tăcere, iar serialul te obliga să stai foarte aproape de un personaj de care instinctiv ai fi vrut să fugi. Poți citi și recenzia Playtech pentru „Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story”. Lizzie Borden funcționează diferit. E mai teatral, mai colorat, uneori aproape absurd și are momente în care umorul foarte negru apare exact atunci când te aștepți mai puțin.

„Monsters: The Lyle and Erik Menendez Story” mutase groaza în interiorul familiei și lăsase spectatorul să se lovească permanent de întrebarea cine a fost victimă și cine a fost agresor. Era o poveste construită mult mai mult pe traumă, relații și mărturii decât pe horror în sens clasic. Cazul și controversele sezonului au fost analizate și pe Playtech într-un material despre povestea fraților Menendez și scandalul provocat de serial.

Apoi a venit Ed Gein. Acolo Ryan Murphy și Ian Brennan au intrat cu totul în grotesc. Charlie Hunnam era de nerecunoscut, iar imaginile și atmosfera produceau un tip foarte fizic de repulsie. În recenzia „Monster: The Ed Gein Story” de pe Playtech scriam că serialul te zguduie până în măduva… colecției de oase. „Lizzie Borden” nu încearcă să repete formula, deși există destul sânge. Mie mi s-a părut mai tulburător tocmai pentru că grotescul vine amestecat cu ceva domestic, intim și, uneori, neașteptat de comic.

Ryan Murphy schimbă din nou definiția „monstrului”

Din punct de vedere vizual, „Monster: The Lizzie Borden Story” arată superb și bolnav în același timp. Interioarele victoriene par construite pentru a închide personajele între pereți, costumele sunt impecabile, iar imaginea transformă frumusețea epocii într-un contrast permanent cu ceea ce se întâmplă în interiorul personajelor. Max Winkler semnează regia celei mai mari părți a sezonului și tratează povestea inclusiv ca pe o comedie foarte întunecată, nu doar ca pe un true crime convențional. Ian Brennan este creator, scenarist, showrunner și producător executiv, iar Ryan Murphy rămâne unul dintre producătorii executivi ai proiectului.

Mi se pare și sezonul în care seria „Monster” își arată cel mai clar intenția de a nu mai povesti pur și simplu biografii ale unor criminali celebri. Lizzie Borden devine aici o idee. O legendă care a fost rescrisă, exagerată și transformată în folclor american vreme de peste un secol. Serialul se întreabă ce se întâmplă atunci când omul real dispare, iar în locul său rămâne „monstrul” de care societatea are nevoie pentru a spune o poveste bună. Cazul real continuă, de altfel, să fie discutat tocmai pentru că Borden a fost achitată, iar crimele nu au fost rezolvate definitiv.

Nu toate alegerile funcționează la fel de bine. Uneori serialul apasă atât de tare pedala provocării încât aproape îți arată cu degetul momentul în care ar trebui să fii șocat. Alteori, ideile despre reprimarea femeilor, furie și sexualitate sunt împinse până aproape de caricatură. Dar chiar și atunci când exagerează, „Monster: The Lizzie Borden Story” nu devine plictisitor. Este imposibil de confundat cu unul dintre sezoanele precedente.

Dacă „Dahmer” a fost rece, „Menendez” tragic, iar „Ed Gein” grotesc, „Lizzie Borden” mi se pare sufocant. Și tocmai aici își găsește identitatea. Nu pot spune că este sezonul pe care l-aș revedea cel mai repede, dar este probabil cel care m-a făcut cel mai des să mă întreb de ce continui să mă uit. Pentru o producție numită „Monster”, probabil că acesta este unul dintre cele mai potrivite complimente pe care i le poți face.

Porsche Mission S a fost dezvăluit oficial. Noul supercar cu motor central readuce un detaliu spectaculos de la legendarul 917