Oamenii au devenit mai scunzi pe măsură ce tehnologia a avansat. Peste 18.000 de schelete dezvăluie un paradox al evoluției civilizației

Oamenii au devenit mai scunzi pe măsură ce tehnologia a avansat. Peste 18.000 de schelete dezvăluie un paradox al evoluției civilizației
foto - arhivă Playtech, de ilustratie
Ozana Mazilu
Google Urmărește pe Google

Progresul tehnologic nu a fost întotdeauna sinonim cu îmbunătățirea calității vieții. O amplă cercetare arheologică, bazată pe analiza unor rămășițe umane care acoperă șapte milenii de istorie, arată că oamenii din numeroase regiuni ale Europei și Asiei au devenit mai scunzi, în ciuda dezvoltării agriculturii și a apariției unor tehnologii tot mai sofisticate.

Potrivit Archaeology Magazine, cercetătorii de la Universitatea din Tübingen și Institutul Max Planck pentru Geoantropologie au analizat 18.457 de schelete provenite din 783 de situri arheologice din 45 de țări, printre care și România.

Rezultatele studiului au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Înălțimea oamenilor dezvăluie informații despre nivelul de trai din cele mai vechi timpuri

În absența documentelor istorice care să ofere informații despre situația economică a populațiilor antice, cercetătorii au apelat la o metodă alternativă: măsurarea lungimii femurului pentru estimarea înălțimii oamenilor.

Majoritatea rămășițelor analizate provin din mormintele unor oameni obișnuiți, care au trăit atât în regiuni rurale, cât și în zone dens populate.

Înălțimea la maturitate este influențată de moștenirea genetică, dar și de calitatea alimentației în timpul copilăriei, de starea generală de sănătate și de expunerea la boli.

Rezultatele cercetării au scos la iveală diferențe regionale impresionante. În urmă cu aproximativ 7.000 de ani, bărbații din Asia de Sud-Est aveau o înălțime medie de 1,78 metri. Până în secolul al XIX-lea, aceasta scăzuse la puțin peste 1,60 metri.

În China, femeile măsurau în medie 1,57 metri în urmă cu șapte milenii, însă în secolul al XIX-lea înălțimea lor medie ajunsese la numai 1,48 metri.

Descoperirile oferă o nouă perspectivă asupra relației dintre alimentația oamenilor preistorici și transformările economice și sociale petrecute de-a lungul mileniilor.

Consumul de lapte a contribuit la creșterea în înălțime a europenilor

În nordul Europei, evoluția înălțimii oamenilor a urmat inițial o traiectorie diferită. În urmă cu aproximativ 5.000 de ani, bărbații din această regiune măsurau, în medie, numai 1,62 metri.

Migrația populațiilor de păstori din stepele Europei de Est și din vestul Siberiei a contribuit însă la schimbarea obiceiurilor alimentare, precum și la răspândirea toleranței la lactoză în rândul adulților.

Aceste migrații preistorice au contribuit la transformarea populațiilor europene, inclusiv a celor care locuiau pe teritoriul actual al României.

Consumul mai ridicat de produse lactate a reprezentat unul dintre factorii care au favorizat creșterea în înălțime.

Situația s-a schimbat însă odată cu începutul Evului Mediu. Între anii 500 și 1900, înălțimea medie a populației a înregistrat scăderi semnificative în majoritatea regiunilor studiate.

Femeile au urmat o tendință asemănătoare, deși declinul a fost mai accentuat în China și Japonia.

Progresul tehnologic nu le-a oferit oamenilor o viață mai bună

Una dintre cele mai interesante concluzii ale cercetării este că dezvoltarea tehnologică a favorizat creșterea populației, fără să determine automat îmbunătățirea condițiilor individuale de trai.

Profesorul Jörg Baten oferă drept exemplu China secolului al XI-lea, când introducerea unor soiuri de orez mai productive a permis obținerea unor recolte considerabil mai mari. În loc să beneficieze de o alimentație mai bogată, populația a crescut numeric. Familiile aveau mai mulți copii, considerați inclusiv o formă de siguranță economică la bătrânețe.

Astfel, cantitatea de hrană disponibilă pentru fiecare persoană putea să scadă, iar calitatea alimentației se deteriora, în special în ceea ce privește aportul de proteine.

Cercetarea contribuie și la înțelegerea transformărilor prin care au trecut comunitățile agricole din perioada neolitică și societățile care s-au dezvoltat ulterior.

Autorii precizează însă că nu toate variațiile înălțimii pot fi explicate prin evoluția agriculturii sau prin schimbarea condițiilor sociale, fiind necesare investigații suplimentare.

Studiul scoate, în schimb, la iveală un paradox al civilizației umane, relevant inclusiv în prezent: capacitatea unei societăți de a produce mai multe resurse nu garantează că membrii acesteia vor beneficia efectiv de un nivel de trai mai ridicat.