NASA ar putea „orbi” o sondă perfect funcțională la marginea Sistemului Solar. New Horizons riscă să-și piardă două instrumente din lipsă de bani
Una dintre cele mai spectaculoase misiuni NASA riscă să piardă exact instrumentele care ar putea face măsurători unice într-o regiune explorată până acum doar de sondele Voyager. New Horizons, nava care ne-a oferit în 2015 primele imagini detaliate ale lui Pluto, ar putea avea două instrumente științifice oprite din cauza lipsei finanțării pentru echipele de pe Pământ care procesează datele. Potrivit Science, este vorba despre SWAP și PEPSSI, două detectoare esențiale pentru studierea vântului solar și a particulelor energetice. Relatările despre situația finanțării indică aproximativ 2 milioane de dolari pe an care nu au mai fost alocați în ultimii doi ani pentru această componentă a misiunii.
Situația este cu atât mai neobișnuită cu cât problema nu este una tehnică. NASA anunța în iulie 2026 că New Horizons s-a trezit din cea mai lungă perioadă de hibernare din istoria misiunii „în stare bună” și că se afla la aproximativ 9,5 miliarde de kilometri de Pământ. Cu alte cuvinte, o sondă funcțională, aflată într-un loc unde omenirea are extrem de puține instrumente de măsură, riscă să colecteze mai puține informații din motive care țin de bugetul de la sol.
New Horizons a plecat spre Pluto și a ajuns mult mai departe
New Horizons a fost lansată pe 18 ianuarie 2006, cu Pluto drept obiectiv principal. După un survol al lui Jupiter folosit inclusiv pentru asistență gravitațională, sonda a ajuns lângă planeta pitică pe 14 iulie 2015 și a schimbat radical ceea ce știam despre aceasta. Datele au arătat o lume mult mai complexă și mai activă geologic decât sugerau observațiile realizate anterior de la distanță.
Playtech a relatat încă de atunci despre descoperirile surprinzătoare făcute de New Horizons la Pluto, iar misiunea nu s-a încheiat după acel moment. În 2019, sonda a trecut pe lângă obiectul Arrokoth din Centura Kuiper, devenind vehiculul care a realizat cel mai îndepărtat survol apropiat al unui corp ceresc.
New Horizons și explorarea Centurii Kuiper au oferit NASA oportunitatea de a transforma o misiune planetară într-un observator al regiunilor exterioare ale Sistemului Solar. În 2023, NASA a decis să continue operațiunile cel puțin până când nava va ieși din zona principală a Centurii Kuiper, lucru estimat pentru 2028-2029, cu accent tot mai mare asupra heliofizicii.
Mai mult, NASA estima în 2024 că New Horizons dispune de suficient combustibil și energie pentru a funcționa până în anii 2040, la distanțe mai mari de 100 de unități astronomice față de Soare. Așadar, oprirea instrumentelor nu ar fi determinată de „moartea” navei.
Cele două instrumente care ar putea fi oprite sunt exact cele de care cercetătorii au nevoie
SWAP, prescurtarea de la Solar Wind Around Pluto, măsoară proprietățile vântului solar, inclusiv viteza, temperatura și densitatea particulelor. PEPSSI, Pluto Energetic Particle Spectrometer Science Investigation, detectează particule cu energii mai mari, inclusiv așa-numiții pickup ions.
Aceste particule sunt deosebit de importante în regiunile îndepărtate ale heliosferei. Cercetările realizate cu New Horizons au arătat că ele joacă un rol major în comportamentul vântului solar la distanțe mari de Soare. Cele două instrumente ar putea furniza măsurători pe care Voyager 1 și Voyager 2 nu le puteau realiza în același mod.
Problema relatată de Science este că banii necesari nu sunt destinați în primul rând menținerii fizice a aparatelor în spațiu, ci echipelor de ingineri și oameni de știință care primesc, descarcă, calibrează și interpretează datele pe Pământ. Alan Stern, principalul investigator al New Horizons, spune că fără această finanțare misiunea nu își poate permite continuarea activității celor două instrumente.
Administratorul NASA Jared Isaacman a indicat însă că situația este încă analizată. El a transmis public că investiția majoră în New Horizons a fost deja făcută și că, în principiu, susține obținerea unor rezultate științifice valoroase atunci când costurile suplimentare sunt reduse. Așadar, oprirea instrumentelor nu trebuie tratată în acest moment ca un deznodământ definitiv.
Sonda se îndreaptă spre una dintre cele mai interesante granițe ale Sistemului Solar
Miza este așa-numitul „termination shock”, o regiune în care vântul solar, care până atunci se deplasează cu viteze supersonice, este încetinit brusc în urma interacțiunii cu mediul interstelar. Nu este propriu-zis marginea Sistemului Solar și nici heliopauza, dar reprezintă una dintre granițele majore ale heliosferei.
Cele mai recente calcule publicate în 2026 arată că New Horizons ar putea ajunge la această zonă cel mai devreme în 2029 și cel mai târziu în jurul anului 2040. Pentru că granița însăși se mișcă în funcție de activitatea solară și de presiunea vântului solar, sonda ar putea chiar să o traverseze de mai multe ori.
Ar fi o ocazie științifică rară. Voyager 1 și Voyager 2 au trecut deja prin această regiune, dar pe traiectorii diferite și cu o instrumentație diferită. Cercetătorii de la Southwest Research Institute subliniază că New Horizons poate studia o gamă mai largă de energii și poate analiza modul în care pickup ions se comportă la traversarea graniței.
Playtech a relatat în repetate rânduri despre Voyager 1 și explorarea celor mai îndepărtate regiuni ale Sistemului Solar, precum și despre Voyager 2 și trecerea spre spațiul interstelar. New Horizons ar putea oferi acum un al treilea set de observații, realizat însă într-o altă epocă a ciclului solar și cu instrumente mai moderne.
Tocmai de aceea situația bugetară stârnește nemulțumire în comunitatea științifică. Să construiești o sondă, să o trimiți timp de două decenii la miliarde de kilometri de Pământ și să ajungă încă funcțională într-o regiune pe care foarte puține nave au explorat-o este o performanță extraordinară. Să pierzi apoi o parte dintre măsurători pentru că nu mai există fondurile necesare analizării datlor ar fi un final mult mai greu de justificat.