NASA a găsit urme de apă veche pe un asteroid: descoperirea misiunii Lucy schimbă povestea rocilor din Sistemul Solar

Misiunea Lucy a NASA a oferit o nouă surpriză cercetătorilor, după survolul asteroidului 52246 Donaldjohanson, cunoscut pe scurt drept DJ. Datele transmise de sondă indică faptul că roca spațială păstrează dovezi ale unei istorii mult mai complexe decât ar sugera dimensiunile sale modeste. Asteroidul are aproximativ 8 kilometri lungime și 3,5 kilometri lățime, dar informațiile culese de Lucy arată că el ar putea spune o poveste importantă despre apă, coliziuni cosmice și evoluția corpurilor mici din Sistemul Solar.

Donaldjohanson a fost al doilea obiect vizitat de sonda Lucy, după asteroidul Dinkinesh, conform IFLScience. Întâlnirea a avut loc în aprilie 2025, iar analiza datelor a început să dezvăluie detalii neașteptate. Printre cele mai importante se numără indicii că asteroidul, sau mai exact corpul din care acesta provine, a avut la un moment dat contact cu apă lichidă. Nu este vorba despre oceane sau lacuri, ci despre procese chimice timpurii, care au modificat mineralele de la suprafață.

Ce a descoperit sonda Lucy pe asteroidul Donaldjohanson

Imaginile transmise de Lucy arată că Donaldjohanson are o formă neobișnuită, alcătuită din doi lobi cu multe cratere, conectați printr-o zonă îngustă și surprinzător de netedă. Această formă sugerează că asteroidul ar fi rezultat din acumularea și unirea a două fragmente, într-un proces violent, dar lent la scară cosmică.

Cercetătorii estimează că Donaldjohanson s-a format acum aproximativ 150 de milioane de ani, în urma unei coliziuni catastrofale. Acel impact ar fi creat o întreagă familie de aproximativ 2.000 de asteroizi din centura internă de asteroizi, cunoscută drept familia Erigone. Pentru oamenii de știință, faptul că DJ aparține unei familii relativ tinere este extrem de important, pentru că oferă o șansă rară de a reconstrui mai clar istoria unui asteroid.

Vezi și:

Ce salariu minim se va lua în calcul la stabilirea taxelor din 2026, tabel explicativ. Regula pentru PFA, chirii, dividende, CAS și CASS

Datele colectate de Lucy au permis analizarea mai multor procese care au modelat corpul ceresc: formarea celor doi lobi, încetinirea rotației, instabilitatea mișcării, impacturile care au produs cratere, vârsta suprafeței și posibila prezență antică a apei. Cu alte cuvinte, Donaldjohanson nu este doar o rocă inertă, ci un laborator natural pentru înțelegerea felului în care evoluează asteroizii mici.

Un detaliu interesant este lipsa craterelor mai mici de 400 de metri. În mod normal, cercetătorii folosesc numărul și dimensiunea craterelor pentru a estima vârsta suprafeței unui corp ceresc. În cazul lui Donaldjohanson, absența craterelor mici sugerează că suprafața este mai activă decât se credea.

De ce dispar craterele mici de pe suprafața asteroidului

Faptul că Donaldjohanson nu prezintă cratere mici indică existența unor procese de remodelare a suprafeței. Materialul liber de la suprafață se poate deplasa, acoperind sau ștergând urmele impacturilor mai mici. Această mișcare ar putea explica și aspectul neted al regiunii dintre cei doi lobi, zona care face asteroidul atât de diferit față de alte corpuri similare.

Vezi și:

Criză pe Stația Spațială Internațională: astronauții NASA s-au adăpostit în capsula Dragon după un plan riscant al rușilor

Universul încă accelerează, iar energia întunecată rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale științei

Surprinzător este ritmul în care aceste procese par să aibă loc. Cercetătorii spun că modificările s-ar putea produce în intervale de ordinul zecilor de milioane de ani, ceea ce este rapid pentru un obiect cosmic. Asta arată că asteroizii mici nu sunt neapărat corpuri înghețate în timp, ci pot avea suprafețe dinamice, influențate de rotație, vibrații, impacturi și gravitație slabă.

Această observație este importantă și pentru interpretarea altor asteroizi. Dacă suprafețele pot fi „curățate” de cratere mici într-un timp relativ scurt, atunci vârsta estimată doar prin numărarea craterelor trebuie privită cu mai multă atenție. Donaldjohanson arată că istoria unui asteroid poate fi mai greu de citit decât părea.

În același timp, forma asteroidului și aspectul diferit al regiunilor sale oferă indicii despre trecutul violent al familiei Erigone. Coliziunea care a dus la apariția acestei familii nu a produs doar fragmente, ci corpuri care au continuat să se schimbe mult timp după impact.

Urmele de apă care duc spre începuturile Sistemului Solar

Cea mai fascinantă parte a descoperirii ține de compoziția minerală. Datele indică prezența unor minerale care conțin fier și care pot apărea în urma interacțiunii cu apa lichidă. Acest lucru sugerează că, la începuturile Sistemului Solar, corpul-părinte din care s-a desprins Donaldjohanson ar fi avut apă în interior sau în structura sa.

Totuși, cercetătorii subliniază că alterarea chimică produsă de apă pare să fi fost limitată. Asta diferențiază Donaldjohanson de alți asteroizi primitivi studiați în detaliu, precum Bennu și Ryugu, unde semnele interacțiunii cu apa sunt mai evidente. În cazul lui DJ, apa a existat probabil într-o etapă timpurie, dar nu a transformat profund compoziția corpului.

Misiunea Lucy merge mai departe către următoarele sale ținte: asteroizii troieni care împart orbita lui Jupiter în jurul Soarelui. Aceștia sunt considerați adevărate fosile ale formării planetelor, iar studiul lor ar putea oferi răspunsuri despre felul în care s-au format și au migrat corpurile mari din Sistemul Solar.

Numele misiunii nu este întâmplător. Lucy a fost botezată după celebrul fosil de Australopithecus care a schimbat înțelegerea evoluției umane. În același spirit, sonda NASA caută fosile cosmice, fragmente păstrate dintr-o epocă foarte veche a Sistemului Solar. Donaldjohanson, asteroidul numit după descoperitorul fosilei Lucy, devine astfel o piesă importantă într-o poveste care leagă istoria omenirii de istoria spațiului.

Mesajul MAI înaintea examenelor naționale: „Niciun examen nu merită un copil pierdut”.