Isaac Newton a schimbat lumea într-un singur an. Geniul din spatele gravitației a ajuns apoi în centrul unor acuzații de plagiat

Isaac Newton este unul dintre oamenii care au schimbat definitiv felul în care înțelegem Universul, dar drumul spre această poziție nu seamănă deloc cu povestea clasică a savantului care petrece zeci de ani pregătindu-se pentru marea descoperire. O nouă analiză publicată de Nature, pornind de la cartea „The Winding Trail to Newton’s Principia Mathematica”, arată cât de neobișnuită a fost ascensiunea lui Newton: într-o perioadă extrem de scurtă, tânărul cercetător a pus bazele unor idei fundamentale în matematică, gravitație și optică.

Ani mai târziu, succesul avea însă să vină la pachet cu conflicte uriașe. Publicarea „Principia Mathematica”, lucrarea care a pus bazele mecanicii clasice, a provocat dispute privind meritul unor descoperiri și acuzații de plagiat. Newton, descris de istorici drept un om care detesta speculațiile lipsite de demonstrație, nu era nici genul de personalitate care să evite confruntările.

Anul în care Newton a făcut cât alții într-o viață

Există o teorie cunoscută drept „regula celor zece ani”, formulată de psihologul John Hayes, potrivit căreia oamenii au nevoie în general de aproximativ un deceniu de studiu și practică înainte de a produce o contribuție cu adevărat revoluționară. Charles Darwin și Albert Einstein se potrivesc destul de bine acestui model. Isaac Newton, nu.

Cercetările istoricilor Jed Z. Buchwald și Mordechai Feingold sugerează că Newton a început să se ocupe serios de matematică și știință abia în ultimul său semestru de studii universitare, în 1664–1665. Intrase la Trinity College, Cambridge, în 1661, iar educația sa fusese orientată inițial spre discipline umaniste, în condițiile în care cei care se ocupau de viitorul lui îl vedeau mai degrabă devenind cleric.

Vezi și:

După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat

Apoi a venit Marea Ciumă. Universitatea Cambridge și-a întrerupt activitatea, iar Newton s-a retras la Woolsthorpe Manor, casa familiei sale. În izolarea din 1665–1666, avea să treacă prin ceea ce istoria a transformat într-un veritabil „annus mirabilis”.

În matematică, a pus bazele calculului diferențial și integral, instrumente necesare pentru rezolvarea problemelor complexe legate de mișcare și geometrie. În optică, experimentele cu o prismă într-o cameră întunecată l-au ajutat să arate că lumina albă conține culorile spectrului. Iar în fizică a început să dezvolte ideile care aveau să conducă la legea gravitației universale. Pe Playtech poți vedea și cum se leagă fizica clasică a lui Newton de marile teorii care au urmat.

Povestea mărului nu este doar un mit inventat ulterior

Imaginea lui Newton lovit în cap de un măr este aproape sigur o înfrumusețare populară, dar episodul care a inspirat povestea are o bază istorică. Newton însuși i-a povestit mai târziu lui William Stukeley că, în timp ce se afla în grădină și observa căderea unui măr, a început să se gândească la motivul pentru care obiectele cad perpendicular spre Pământ.

Vezi și:

Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat lui Francis Halzen. Cercetătorul, premiat pentru descoperirea neutrinilor de înaltă energie veniți din spațiu

Cel mai precis ceas atomic din lume ar putea schimba definiția secundei. Măsoară timpul până la a 19-a zecimală

Întrebarea aparent banală a dus spre o idee mult mai profundă: dacă Pământul atrage mărul, aceeași forță ar putea acționa și asupra Lunii. De aici, Newton a extins raționamentul și a ajuns la ideea că gravitația nu este un fenomen local, ci o proprietate care acționează între corpurile din întregul Univers. Povestea lui Isaac Newton și a celebrului măr a devenit între timp una dintre cele mai cunoscute legende din istoria științei.

Ideile lui aveau să fie reunite și dezvoltate în „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”, publicată în 1687. În cele trei volume ale lucrării, Newton a formulat legile mișcării și legea gravitației universale, creând cadrul matematic care avea să domine fizica timp de secole.

Moștenirea este atât de puternică încât fizicienii încă testează limitele teoriilor sale. Cercetări recente analizează inclusiv situații în care modelele gravitaționale ale lui Newton și Einstein ar putea fi incomplete.

„Principia” a adus gloria, dar și războaiele pentru merite

Succesul nu a însemnat liniște. Robert Hooke, unul dintre cei mai importanți oameni de știință englezi ai epocii, a susținut că Newton îi datora recunoaștere pentru ideea potrivit căreia atracția gravitațională scade cu pătratul distanței. Disputa a izbucnit chiar în perioada în care primul volum din „Principia” ajungea la Royal Society.

Newton nu a acceptat ideea că realizarea îi aparținea lui Hooke. Conceptul relației inverse cu pătratul distanței circula deja în diferite forme printre mai mulți cercetători, iar contribuția decisivă a lui Newton a fost demonstrarea matematică și transformarea ipotezei într-un sistem capabil să explice mișcarea planetelor. Controversa Newton–Hooke avea însă să rămână una dintre marile dispute de prioritate din istoria științei.

Și nu a fost ultima. Conflictul mult mai celebru cu Gottfried Wilhelm Leibniz privind inventarea calculului diferențial și integral a escaladat până la acuzații reciproce de plagiat. Newton dezvoltase propria metodă cu ani înainte, dar Leibniz publicase independent o metodă de calcul și o notație care avea să devină în mare parte standardul folosit ulterior. Disputa a devenit atât de toxică încât Royal Society a investigat cine avusese prioritate, într-o perioadă în care Newton însuși conducea instituția.

Ironia este că astăzi istoria științei îi consideră, în general, pe Newton și Leibniz inventatori independenți ai calculului. Geniul lui Newton nu este pus serios sub semnul întrebării de controversele sale, dar acestea arată că imaginea savantului solitar care descoperă adevărul fără influențe din exterior este mult prea simplă.

„Principia” rămâne una dintre cărțile care au construit fizica modernă, iar legile lui Newton continuă să fie fundamentale pentru înțelegerea mișcării obiectelor la viteze obișnuite. Abia odată cu Einstein, teoria relativității a extins limitele fizicii newtoniene. Povestea din spatele marilor descoperiri arată însă ceva la fel de interesant ca formulele: chiar și unul dintre cele mai mari genii din istorie a făcut știință într-o lume plină de rivalități, influențe, orgolii și lupte pentru cine merită să rămână în manuale.

Se schimbă stimulentul de 1.000 de lei pentru copiii cu dizabilități din București. Cine va primi mai puțin din 2027