Hokum este coșmarul psihedelic care pare un amestec între The Shining, The Ring și Room 1408, după o noapte pe ciuperci irlandeze REVIEW

Ce se întâmplă când iei izolarea din „The Shining”, blestemul din „The Ring”, camera care îți distruge mintea din „Room 1408” și adaugi un grup de oameni care trăiesc totul sub efectul unor ciuperci irlandeze? Rezultatul este „Hokum”, un horror psihologic care nu se chinuie să te sperie prin reguli clasice, ci te bagă direct într-o stare de confuzie, paranoia și oarecum coșmar.

Fără dar și poate, este genul de film unde, la un moment dat, nu mai ești sigur dacă personajele sunt urmărite de ceva supranatural sau dacă propria lor minte începe să le joace tot felul de trucuri.

Filmul nu vine cu o poveste revoluționară, e drept, și nici reinventează horror-ul sau încearcă să ascundă faptul că se inspiră din titluri care au definit genul, dar ia toate aceste influențe și le aruncă într-un blender unde atmosfera devine mai importantă decât explicațiile.

Dacă The Shining, The Ring și Room 1408 ar fi avut un copil crescut pe un trip psihedelic

Cea mai evidentă comparație este cu „The Shining” (după romanul lui Stephen King). La fel ca filmul lui Stanley Kubrick, „Hokum” folosește izolarea ca principală armă, plus ideea de hotel. Nu ai nevoie de un monstru care să apară la fiecare zece minute, fiind suficient sentimentul că ceva este profund greșit și că locul în care se află personajele începe să le afecteze psihicul.

Vezi și:

Tranzacția anului în retail: frații Pavăl cumpără Carrefour România. Ce înseamnă pentru clienți preluarea supermarketurilor

Influența „Room 1408” (tot după Stephen King) apare în ideea spațiului care pare să aibă propria voință. Locul nu este doar decor, ci pare să devină o capcană psihologică. Fiecare colț ascunde ceva, fiecare moment de liniște devine suspect, iar realitatea începe să se comporte mai degrabă ca un vis urât.

Nu în ultimul rând, am observat apropierea de „The Ring” care vine din senzația de amenințare invizibilă. Nu este neapărat frica de ceea ce vezi, ci frica de ceea ce simți că urmează.

Toți sunt pe ciuperci irlandeze, iar filmul profită din plin de haosul creat

Elementul care schimbă complet experiența este faptul că personajele sunt pe ciuperci irlandeze. Nu este doar un detaliu aruncat pentru efect, devine o parte importantă din modul în care trebuie privită povestea.

Într-o astfel de stare, granița dintre realitate și halucinație devine aproape imposibil de urmărit. Sunetele par mai intense, imaginile devin mai ciudate, iar reacțiile personajelor sunt filtrate printr-o experiență în care frica și imaginația se amestecă destul de frumos.

Aici „Hokum” are cea mai interesantă idee. Filmul nu te întreabă doar „ce se întâmplă?”, ci și „poți avea încredere în ceea ce vezi?”. Exact ca personajele, și spectatorul ajunge să caute răspunsuri într-un haos în care nimic nu pare stabil.

Un horror care pune atmosfera înaintea poveștii

Problema lui „Hokum” este că uneori se îndrăgostește atât de mult de propria atmosferă încât uită să construiască o poveste la fel de puternică. Sunt, așadar, momente în care senzația contează mai mult decât explicația, iar spectatorii care vor răspunsuri clare pot rămâne frustrați.

Mă gândesc că poate că acesta este și scopul filmului. „Hokum” nu pare făcut pentru cei care vor un horror cu început, mijloc și final previzibil. Este mai degrabă o experiență stranie, aproape ca un coșmar pe care încerci să îl înțelegi după ce te-ai trezit.

Nu are forța lui „The Shining”, misterul legendar din „The Ring” sau mecanismul perfect construit din „Room 1408”, dar are ceva ce multe filme horror pierd, o stare. O senzație că lucrurile scapă de sub control și că, indiferent cât încerci să găsești logica, filmul te trage tot mai adânc în propriul său delir.

„Hokum” este un horror bun dacă preferi neliniștea în locul sperieturilor ieftine. Un film ciudățel, imperfect, dar suficient de nebun încât să rămână în minte după ce s-a terminat.

Rechinul care pare că merge cu înotătoarele a fost descoperit în Papua Noua Guinee: noua specie trăiește pe recife, nu pe uscat