EXPERIENȚĂ Samsung Galaxy S26 Ultra – partenerul perfect pentru vacanță, relaxare și divertisment. Galaxy AI joacă un rol important
Într-o lume în care din ce în ce mai mulți producători de telefoane par că ies din pământ și se luptă pentru integrarea unor superlative absolute în materialele de marketing, Samsung merge într-o cu totul altă direcție și o face cu incredibil de mult talent și precizie. Doar așa poți ajunge să oferi experiențe de calitate și coerente atât pe partea de captură foto/video, cât și divertisment sau, pentru că suntem în 2026, inteligență artificială. Galaxy AI nu a fost niciodată un truc de marketing, dar la momentul actual se manifestă printr-un ecosistem complet și complex de funcții pe care nu doar că le folosești organic și intuitiv, dar le găsești rapid când și unde ai nevoie de ele.
Iar la câteva luni de la lansarea Galaxy S26 Ultra, niciodată nu a fost un moment mai bun pentru a trece în revistă două aspecte, de ce acest telefon reprezintă în continuare o investiție bună pe termen lung și de ce te poți baza pe el într-o serie stufoasă de scenarii mai mult sau mai puțin neprevăzute. În cazul meu particular, l-am testat într-o deplasare prin cetatea Sighișoara, unde a făcut minuni atât în privința capturi foto/video, cât și a utilității funcțiilor de AI. Ca idee, acesta este cel mai bun smartphone al coreenilor la momentul de față, iar titulatura cu pricina spune multe despre efortul de cercetare și dezvoltare din spatele lui. Are până și stylus S-Pen pentru cei care vor să-și pună gândurile pe “foaie” într-un mod mai apropiat de senzația tradițională.
Galaxy AI pe S26 Ultra îți face viața mai ușoară când te aștepți mai puțin
Cel mai important atu al Galaxy AI, mai ales pentru un utilizator din România, nu ține neapărat de numărul foarte mare de funcții, ci de faptul că acestea au fost construite încă de la început cu o atenție rar întâlnită pentru limba română. Samsung a fost primul producător care a transformat inteligența artificială de pe telefon într-un ecosistem coerent de instrumente capabile să înțeleagă, să traducă, să transcrie, să rezume și să reformuleze conținut în română, fără să te oblige să gândești comenzile în engleză sau să accepți rezultate aproximative. Pe Galaxy S26 Ultra, această maturitate se simte imediat: poți selecta un fragment dintr-un articol și să primești o sinteză, îl poți traduce în altă limbă, poți solicita citirea cu voce tare sau poți transforma o înregistrare audio într-un text organizat, toate cu interfețe și rezultate adaptate firesc limbii pe care o folosești zi de zi. Pentru mine, acesta este unul dintre detaliile care fac diferența între un mecanism de marketing și o funcție care ajunge să fie utilizată în mod real, pentru că nu mai există bariera aceea artificială care te obligă să traduci mental ceea ce vrei să-i ceri telefonului.
În vacanță, valoarea acestor funcții devine și mai evidentă, deoarece apar constant situații în care ai nevoie de informație rapidă, dar nu vrei să întrerupi complet experiența locului în care te afli. Interpreter poate transforma Galaxy S26 Ultra într-un intermediar de conversație, afișând pe ecran replicile în două limbi și redându-le vocal, iar pachetele lingvistice pot fi descărcate în avans pentru scenariile în care conexiunea la internet este slabă sau inexistentă. În testele mele, traducerea dintre română și spaniolă a funcționat suficient de natural încât să poată fi folosită pentru întrebări simple, indicații, comenzi într-un restaurant sau explicații legate de o rezervare. La fel de utilă este și integrarea traducerii în apeluri, unde poți configura limba și vocea pentru fiecare participant, inclusiv opțiunea de a dezactiva vocile originale, astfel încât fiecare persoană să audă doar varianta tradusă. Nu este genul de funcție pe care o folosești în fiecare zi, dar exact aceasta este ideea: când ajungi într-un context neprevăzut, telefonul știe deja ce are de făcut și nu te obligă să cauți o aplicație separată, să copiezi textul sau să pierzi timp cu setări complicate.
Galaxy AI este la fel de convingător când vacanța se transformă într-o cantitate uriașă de fotografii, clipuri, notițe și înregistrări pe care nu ai timp să le organizezi pe loc. Photo Assist îți permite să ștergi obiecte nedorite, să le muți sau să le redimensionezi, iar spațiile rămase sunt completate automat, ceea ce poate salva o fotografie bună afectată de un trecător, un indicator sau un obiect intrat accidental în cadru. Creative Studio duce ideea mai departe și transformă schițe simple în imagini, creează elemente grafice sau generează variante stilizate pornind de la o descriere. Pentru filmările realizate în zone aglomerate, pe străzi, în piețe sau la evenimente, Audio Eraser poate separa și reduce vocile, vântul, zgomotul de mulțime ori sunetele ambientale, iar Auto Trim selectează automat secvențele mai reușite și construiește un montaj scurt. Practic, nu mai ai nevoie să ajungi acasă și să petreci o seară întreagă într-un editor video doar pentru a trimite familiei sau prietenilor un rezumat coerent al zilei.
La toate acestea se adaugă funcțiile mai discrete, care nu încearcă să impresioneze prin demonstrații spectaculoase, dar care îți pot reduce constant numărul de pași necesari pentru o acțiune. Asistență la scriere poate corecta ortografia și gramatica, poate schimba tonul unui mesaj, îl poate rezuma sau reformula, iar Asistență notă organizează automat ideile, creează titluri, extrage punctele principale și poate sintetiza înregistrări vocale de până la câteva ore. Asistență la navigare rezumă pagini web, traduce conținut și îl citește cu voce tare, în timp ce Now Brief combină informații despre program, vreme, notificări și conținut relevant într-o prezentare personalizată care se schimbă pe parcursul zilei. Important este și faptul că Samsung îți permite să alegi modul în care sunt procesate datele, inclusiv limitarea anumitor funcții la procesarea locală, pe dispozitiv, iar informațiile personale sunt protejate prin Knox Vault și mecanismele de securitate integrate în One UI. Galaxy AI pe S26 Ultra nu este o singură funcție care îți schimbă radical vacanța, ci o colecție de intervenții mici, bine plasate, care te ajută exact în momentele în care altfel ai pierde timp, ai deschide alte aplicații sau ai renunța pur și simplu să mai rezolvi problema.
Samsung Galaxy S26 Ultra te ajută să ai amintiri memorabile, nu doar fotografii “pe fugă”
Din punct de vedere tehnic, Samsung Galaxy S26 Ultra vine cu unul dintre cele mai complexe sisteme foto disponibile pe un smartphone, construit în jurul unei camere principale de 200 MP cu diafragmă F1.4, stabilizare optică și focalizare automată, asistată de un ultra-wide de 50 MP cu F1.9, un teleobiectiv de 50 MP cu F2.9 și un al doilea modul tele de 10 MP cu F2.4. Configurația acoperă zoom optic 3x și 5x, dar și trepte 2x și 10x obținute prin Adaptive Pixel, în timp ce Space Zoom urcă până la 100x prin combinarea informației furnizate de senzori cu procesarea AI. Diafragma mai largă a camerei principale aduce, conform Samsung, cu 47% mai multă lumină decât generația anterioară, iar teleobiectivul principal beneficiază de o îmbunătățire de 37%, detalii care contează mai ales după apus, când sistemul Nightography aplică reducerea zgomotului adaptată fiecărui senzor. Motorul ProVisual analizează în timp real imaginile la rezoluție mare pentru a păstra texturile și claritatea pe întreaga scenă, iar procesorul de semnal cu AI intervine inclusiv în cazul camerei frontale de 12 MP cu autofocus, pentru o redare mai naturală a pielii, părului, luminilor și umbrelor.
Pe partea video, Galaxy S26 Ultra poate filma la rezoluție 8K, 7680 x 4320 pixeli, cu 30 de cadre pe secundă, în timp ce modurile slow motion ajung la 240 fps în Full HD și 120 fps atât în Full HD, cât și în UHD. Stabilizarea optică este completată de Super Steady și de funcția Horizontal Lock, care folosește informațiile giroscopului și ale accelerometrului pentru a identifica direcția gravitației și a menține orizontul drept chiar dacă telefonul este rotit sau mișcat agresiv. Pentru cadrele nocturne, procesarea avansată reduce zgomotul la nivelul fiecărui cadru și încearcă să păstreze simultan detaliile, culorile și sursele de lumină, fără ca imaginea să devină excesiv de netedă. La toate acestea se adaugă opțiunile de stocare de până la 1 TB, utile pentru fișiere video de mari dimensiuni, și funcțiile de editare asistată de AI, precum Photo Assist, Audio Eraser și Auto Trim, care continuă fluxul de lucru direct pe telefon după ce fotografiile și clipurile au fost deja realizate.
În practică, când vine vorba de efortul de imortalizare al vacanțelor de orice fel cu S26 Ultra, este foarte ușor să te îndrăgostești de ce poate să facă vârful de gamă al Samsung în 2026. Dincolo de tradiționalul “rezultatele vorbesc de la sine”, pe partea de zoom de exemplu, m-a entuziasmat stabilitatea expunerii între camere. După cum se poate vedea în captura de ecran de mai sus, independent de cadru, nuanța cerului se menține constantă. Culorile sunt vii, dar nu umflate artificial, iar la zoom 20X, deși AI-ul probabil a jucat un rol important în spatele acelui rezultate, la niciun nivel nu putem vorbi de rupere de realitate. Rezultatul este impecabil, încărcat de detalii și cu un contrast bun.
Apropo de zoom, vremea a fluctuat teribil în ziua în care am făcut pozele și cadrul de mai sus ce părea că pregătește o ploaie puternică m-a entuziasmat cel mai mult în Cetate. Aceasta este o imagine cu zoom 10x, iar dacă o vezi pe un monitor de mari dimensiuni, ai fi convins că este imortalizată cu un DSLR, nu cu un telefon. Pare o imagine cu un nivel foarte ridicat de precizie. Ca referință, vorbim de un timp de expunere de 1/1.794 cu diafragmă F/2.9 și echivalentul focal de 18,6mm. În timp ce cerul este însă foarte întunecat, tabla de pe turnul bisericii aproape că strălucește. Contrastul dintre element și modul fără reproș în care se suprapun în cadru îți dă o energie foarte satisfăcătoare de „liniștea dinaintea furtunii”.
Câteva minute mai târziu, iar era senin și ajungeai să obții un cadru de perspectivă precum cel de mai sus cu un lens flare discret prin centrul scenei, în timp ce pădurea din stânga era acoperită de nori, iar în dreapta, câmpul din zare era atât de frumos luminat încât părea că-ți aduce aminte de fotografia iconică de fundal din Windows Xp. Revenind însă cu picioarele pe pământ, acest cadru m-a entuziasmat tocmai prin acest contrast puternic dintre elemente, fiecare dintre ele cu expunere corectă, echilibrată, fără artefacte ciudate sau aberații cromatice.
Deși cred că panoramele nu mai sunt atât de populare precum erau o dată, când un astfel de cadru este imortalizat corect, arată foarte bine și spune multe despre puterea de procesare a telefonului, mecanica de AI din spate și, nu în ultimul rând, abilități foto. În cazul S26 Ultra, curbura din partea de jos a gardului arată foarte bine, nu deformează realitatea. Am mai văzut la unele telefoane panorame perfecte în plan îndepărtat, dar cu artefacte grave în planul apropiat. Nu este cazul aici. Stâlpul de ciment din dreapta și elementele metalice au o continuitate perfectă. Chiar și pe ecran mare, niciun detaliu nu pare greșit sau eronat în acoperișurile caselor sau la geamuri.
Nu de puține ori ajungi să folosești senzorul ultrawide în concedii, când ești prea aproape de un subiect, dar vrei să integrezi cât mai multe detalii în captură. Când telefonul este bun, ai șanse mari să obții imagini cu un impact emoțional sporit, cum este cazul mai sus. Din această perspectivă, biserica este mai impozantă, mai de impact. Curbura discretă pe lens flare din partea de sus pare aproape adăugată în Photoshop, dar nu este cazul. Toate fotografiile din acest articol sunt complet neprelucrate. Parcă sunt câteva detalii „arse” în zona soarelui ascuns printre nori, dar acelea nu taie din acuratețea cromatică a pereților bisericii.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/portret-vlad-tepes-scaled.jpg)
Fotografie portret contre-jour (împotriva soarelui) cu statuia lui Vlad Țepeș în Cetatea Sighișoara / foto: Playtech
Nu de puține ori, condițiile de iluminare sunt foarte dificile în fotografiile de exterior, mai ales cu diferite obiective turistice, precum o statuie, o casă frumoasă, un copac sau orice altceva îți trece prin minte. Într-un astfel de test cu soare puternic din spate, șansele să deslușești ceva pe un subiect negru, sunt mici spre foarte mici, dar Galaxy S26 Ultra a imortalizat o scenă de portret bună. Încețoșarea fundalului este foarte bine definită, iar detaliile de expresie ale statuii se deslușesc mai mult decât rezonabil. Separația de fundal este de asemenea o surpriză plăcută din privința preciziei.
Nicio vacanță nu este completă fără câteva selfie-uri, unele mai impresionante decât altele. După cum probabil te-ai fi așteptat în cazul unui smartphone de prestanța Samsung Galaxy S26 Ultra, camera frontală generează rezultate de care poți fi mândru. Partea de AI nu este activă implicit și deși îți poți înfrumuseța la infinit capturile, mă entuziasmează maxim faptul că, fără o intervenție suplimentară, imperfecțiunile pielii se păstrează, o raritate în 2026. Pe partea tehnică, separația de fundal în cazul imaginilor portret este foarte bună, aproape impecabil. Poate câteva fire de păr răzlețe s-ar putea să fie încețoșate eronat, dar nu îți taie la niciun nivel din impactul vizual al rezultatului. Inclusiv încețoșarea fundalului în cadrul cu umbreluțe se desfășoară organic, din ce în ce mai puternic, din față până în spate. Când nu ai modul portret activ, te poți aștepta la o claritate foarte bună a fundalul și o rezoluție suficient de mare pentru a vedea chiar și cele mai mici detalii. Există și un mod wide, în cazul în care vrei să faci o fotografie cu 2-3 prieteni fără deformări evidente sau semnificative.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/mancare-20260710_103333-scaled.jpg)
Panino de la Restaurant Michelangelo, la baza Cetății Sighișoara – Galaxy S26 Ultra / foto: Playtech
Pe partea de mâncare, există multe particularități la care trebuie să fii atent la un telefon și, mai ales, câteva aspecte ce te încântă în mod deosebit. În primul rând, ai nevoie de claritate foarte mare pe subiect, după cum se poate vedea în cadrul de mai sus. În al doilea rând, vorbim de un mix de contrast și expunere. Ai nevoie de culori vii care să te ajute să te concentrezi pe ceea ce te interesează, dar, în același timp, acestea nu trebuie să te rupă de realitate cadrului, de autenticitate momentului. Din experiența mea, S26 Ultra strălucește pe toate fronturile, în parte datorită echilibrului foarte bun între toate elementele menționate. Doar așa ajungi la o poză care, din prima clipă, te ajută să te concentrezi pe componenta gastronomică. Pare simplu, dar acest nivel de acuratețe cromatică sub nicio formă nu este standard în industrie.
Nu în ultimul rând, am făcut o fotografie de noapte cu S26 Ultra în pivniță, fără vreun ajutor suplimentar pe partea de stabilizare. Imaginea de mai sus este imortalizată “din mână”. Un fir foarte discret de lumină printr-un geam de dimensiuni foarte sumare și o expunere prelungită au fost suficiente pentru ca scena de mai sus să pare transpusă pe timp de zi, nu pe noapte. Ca referință, timpul de expunere a fost de ¼ secunde, cu F/1,4 și echivalentul focal de 6,5 milimetri cu o rezoluție de 4000 x 3000 pixeli. Ca să înțelegi mai bine performanța din spatele acestui cadru, gândește-te că foarte multe telefoane, în condiții similare, din cauza ultraprocesării asistate de inteligență artificială, ajung să se reflecte în imagini ce pare mai degrabă pictate decât fotografiate. În timp ce pietrele de pe perete sunt incredibil de bine definite, textura și relieful lor par aproape tridimensionale, alte smartphone-uri nu foarte ieftine ar fi generat ceva ce pare mai degrabă acuarelă. Un lucru este însă sigur, vede pe întuneric.
EXPERIENȚĂ Samsung Galaxy S26 Ultra, un partener ideal de vacanță
Nimic nu este mai ușor în lumea asta decât să te îndrăgostești de un telefon bun, iar Galaxy S26 Ultra nu este degeaba unul dintre cele mai populare ale acestui an. Nu am făcut multe benchmark-uri, pentru că articolul acesta este despre altceva, dar nu m-am putut abține să măsor autonomie în PCMark cu un scenariu mixt complex de sarcini care te-ar ține departe de priză în condiții normale, de la prelucrare foto/video, editări de baze de date, navigat pe internet și multe altele.
Cu ecranul pornit permanent și luminozitatea la 50%, am obținut 19:52 de minute, o valoare cu care nu doar că poți fi mândru, dar confirmă statul de cal de curse al acestui gadget. Nu trebuie să vânezi încărcătoare în sesiunile intense de productivitate sau divertisment. Mai mult decât atât, cu asemenea rezultate, ai toate motivele să fii liniștit două zile departe de priză. Inclusiv în Call of Duty, cu texturi de înaltă rezoluție descărcate, detalii grafice pe modul ultra și un număr maxim de cadre pe secundă, totul s-a desfășurat fără cusur. Nu s-a pus problema de sacadări sau încălzirea terminalului. Poți sta liniștit că nu te lasă la greu.
Tot în vacanță ajungi să apreciezi și Privacy Display, una dintre acele funcții care pare discretă până când folosești telefonul pe terasa unui restaurant, în holul hotelului sau într-un aeroport aglomerat. Tehnologia integrată în ecran limitează vizibilitatea conținutului din unghiurile laterale, astfel încât imaginea rămâne clară pentru tine, dar devine mult mai greu de descifrat pentru un trecător sau pentru ospătarul aflat lângă masă. Este utilă când introduci o parolă, răsfoiești fotografiile personale ori citești un e-mail pe care nu vrei să-l vadă altcineva. Mai mult, protecția poate fi activată automat pentru anumite aplicații, la introducerea unui PIN sau când apar notificări sensibile. Nu înlocuiește atenția într-un spațiu public, dar elimină elegant o parte din stresul privirilor indiscrete, fără să te oblige să aplici o folie specială peste ecran.
Ce vreau să spun însă este altceva. Ce a reușit să facă Samsung cu al său Galaxy S26 Ultra este impresionant fără superlative absolute în specificații, fără să fie prostesc de subțire și fără să se rupă prea mult de designul pe care îl știm cu toții. Acesta strălucește prin finisarea aspectelor care fac diferența dintre un telefon bun și unul foarte bun pentru majoritatea utilizatorilor. Inteligența artificială sau, mai precis, integrarea organică a întregului ecosistem Galaxy AI joacă un rol foarte important în această ecuație. Cel mai mult te va încânta însă că, deși nu te obligă să înveți ceva nou, tot ce vei face cu acest smartphone premium va fi mai eficient, mai productiv, mai creativ și, după cum îi spune și numele, va fi “ultra”.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-una-langa-alta-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-editor-foto-rezolutie-maxima-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-0.6x-1x-turnul-cositorarilor.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj_turnul_cu_ceas_una_langa_alta-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/10x-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-1x-cu-lens-flare-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/panorama-20260710_112032-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/ultrawide-cu-lens-flare-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-selfie-una-langa-alta-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/fotografie-de-noapte-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/07/portret-scaled.jpg)