Cum mi s-a părut, până acum, sezonul nou din Outlander, dar și cum s-a inspirat din Doctor Who REVIEW

La fel ca multe alte producții pe care le poți vedea pe Netflix acum, Outlander este unul dintre serialele care prinde la publicul larg, indiferent de gusturile pe care le ai.

La fel cum m-a prins, de altfel, și pe mine, deși n-am fost niciodată mare fan al dramelor istorice, de război și orice altceva ar putea intra în categoria cu pricina, dar uite că minunea s-a întâmplat, exact ca la Bridgerton.

Totuși, Outlander m-a prins cu un element cât se poate de SF și anume călătoria în timp și m-a ținut acolo deși, în opt sezoane, pare că s-a îndepărtat de această idee și a mizat mai degrabă pe partea de istorie.

De unde a început „nebunia” Outlander și legătura cu Doctor Who

Outlander, serialul, își ia inspirația din seria de cărți scrisă de Diana Gabaldon, însă inclusiv cărțile s-au inspirat din ceva, iar acel ceva este serialul Doctor Who. 

Vezi și:

Alertă meteo de furtuni în București și alte 12 județe până la ora 23:00. Sunt așteptate vijelii, grindină și ploi torențiale

Puțini sunt cei care știu că povestea din spatele Outlander. Concret, nu a fost, inițial, gândită ca o saga despre călătorii în timp și iubiri imposibile.

Autoarea Diana Gabaldon nu și-a propus de la început să scrie un roman de succes sau să creeze o franciză cu succes în întreaga lume. În anii ’80, ea era cercetător universitar, având un background în științe. Așadar, a decis să încerce să scrie un roman pur și simplu „ca experiment”.

Nu avea în plan publicarea lui, ci voia să învețe cum funcționează procesul de scriere. Momentul care a schimbat totul a venit dintr-o sursă complet neașteptată și anume serialul britanic Doctor Who.

Vezi și:

Netflix transformă lista de cărți în maraton de streaming: noul hub care îți găsește următoarea obsesie inspirată din lecturile preferate

Netflix are un nou campion surpriză: „Nemesis” explodează în top, în timp ce serialul fraților Duffer intră doar pe locul 2

Într-un episod, Gabaldon a observat un personaj secundar, un scoțian din secolul al XVIII-lea, care purta kilt. Personajul se numea Jamie McCrimmon, iar felul în care vorbea și se comporta a fascinat-o.

Acesta a fost, practic, punctul de plecare pentru crearea lui Jamie Fraser, unul dintre cele mai iubite personaje din literatura contemporană. Deși Gabaldon nu a copiat direct personajul, energia, accentul și contextul istoric au fost elemente care au influențat direcția.

Un lucru pe care nu pot să nu îl remarc, totuși, este numele personajului lui Gabaldon, Jamie Fraser, în timp ce numele actorului ce îl interpretează pe Jamie McCrimmon în Doctor Who este Frazer Hines. Ar putea fi o coincidență, dar cel mai sigur că nu.

Jamie McCrimmon, interpretat de Frazer Hines (stânga) – Doctor Who / Jamie Fraser, interpretat de Sam Heughan (dreapta) – Outlander

Inițial, autoarea intenționa să scrie un roman istoric clasic, plasat în Scoția secolului XVIII. Însă, pe măsură ce a început să contureze personajul principal feminin, Claire, a apărut o problemă: aerul ei era mult prea modern. Dialogurile, atitudinea și gândirea ei nu se potriveau cu perioada istorică în care era plasată.

În loc să modifice personajul pentru a-l face potrivit epocii, Gabaldon a ales o soluție creativă care avea să definească întreaga serie și a decis că ea nu aparține acelei perioade. Astfel, a introdus elementul de călătorie în timp, transformând un roman istoric într-o poveste care s-a dovedit a fi unică.

Primul volum din Outlander a avut un succes răsunător. Cititorii au fost atrași nu doar de povestea de dragoste dintre Claire și Jamie, ci și de atenția impresionantă la detalii istorice.

Nici nu-i de mirate, de vreme ce Gabaldon este cunoscută pentru documentarea pe care o face, iar descrierile vieții din Scoția secolului XVIII, conflictele politice și atmosfera socială sunt construite fără cusur, aș putea spune.

Un alt aspect care diferențiază seria este modul în care combină genurile. Outlander nu este doar un roman de dragoste, nici doar o ficțiune istorică și nici doar o poveste SF. Este o combinație bizară și care, culmea, funcționează.

Succesul cărților a dus, inevitabil, la o adaptare pentru televiziune. Serialul Outlander a debutat în 2014 și a adus povestea în atenția tuturor, chiar și a celor care nu apucaseră să citească carțile sursă.

Privind înapoi, consider fascinant cum o idee pornită dintr-un simplu exercițiu de scriere, influențată de un personaj dintr-un serial SF, a evoluat într-un fenomen la nivel mondial.

Fără acel moment în care Diana Gabaldon a văzut un scoțian în Doctor Who, este foarte posibil ca Outlander să nu fi existat niciodată în forma pe care o cunoaștem astăzi și nici să fi avut succes – pot doar să presupun.

Recenzie Outlander, prima parte a celui mai recent sezon merge pe linia deja cunoscută, dar îi lipsește ceva

Și, pentru că tot te-am introdus în mica istoria a seriei de cărți care a fascinat o bună parte din cititorii planetei, haide să îți spun și  cum mi s-a părut prima parte a celui mai recent sezon din Outlander, pe care îl poți vedea, așa cum am mai zis, pe Netflix.

Episoadele apar săptămânal, metodă care, la modul cel mai sincer, nu este cea mai confortabilă pentru privitorul lui 2026. Totuși, multe producții, printre care și Outlander, insistă să o păstreze deși ea pare, mai degrabă, desprinsă din 1990, când n-aveai oricum de ales și nici diversitate care să-ți atragă atenția.

Dar cât de bun este, de fapt, noul sezon? Ei, bine, nu se îndepărtează prea mult de celelalte, păstrează linia, însă pare din ce în ce mai mult o ciorbă puțin reîncălzită pe care tu nu te oprești s-o mănânci pentru că așa o făcea și bunica atunci când erai tu mic. Bună, rea, e parte din nostalgie.

Mi-ar fi plăcut, așa cum am zis și la început, să se pună mai mult accent pe ideea de călătorie în timp, de vreme ce, de aici pornește totul și asta este baza pentru care fani din lumea SF-ului au cumpărat atât cărțile, dar au vizionat și serialul.

Sezonul acesta, cel puțin cât s-a publicat până acum, parcă mă duce de nas intenționat, dar eu accept asta cu bună știință și n-am să mă opresc din vizionat, în mod cert. Tocmai datorită acelei ciorbe cu gust ca la bunica. Și abia aici e măreția acestei producții, în opinia mea.

Cât despre trecerea timpului, o altă chestiune mi-a atras atenția, iar aici mă poți acuza de feminism, dar eu zic strict că am simț de observație: Claire pare mult mai îmbătrânită (artificial și prost, evident) decât Jamie. Da, știu că e ceva diferență de vârstă între ei, dar un bărbat cu nepoți parcă n-ar trebui să mai arate de 30 și ceva de ani. Nu știu, zic și eu, în același timp ținând cont de faptul că, pe vremea aia, copiii se făceau mult mai devreme, dar cât de devreme?

N-am să-ți dau spoilere pentru că nu asta este, până la urmă, ideea unei recenzii, dar am să-ți zic că și de data aceasta există războaie, există previziuni, există oameni care încearcă să-l ucidă pe Jamie tocmai pentru că este un scoțian încăpățânat care nu vrea, nici pace, să se îndepărteze de ceea ce crede el că este bine, în timp ce Claire pare și mai sigură pe ea ca până acum, semn că actrița Caitriona Balfe și-a exersat și mai mult privirea încruntată, sigură pe ea, astfel încât Claire și Jamie să fie și mai „power-couple”.

În final, dacă n-ai apucat să vezi nici măcar un sezon, află că ai, până acum, vreo opt și jumătate, adică suficient content cât să te ții ocupat dacă nu vrei să socializezi cu familia de Paște.

Companiile românești care puteau concura cu Digi pentru cele 196 de milioane de euro din SAFE. Cine putea primi contractul cu SRI