Comuna din România care are mai mulți locuitori decât zeci de orașe. De ce nu este transformată în municipiu
Florești, localitatea lipită practic de Cluj-Napoca, este unul dintre cele mai spectaculoase exemple ale dezvoltării zonelor metropolitane din România. Deși administrativ este în continuare comună, numărul locuitorilor săi îl depășește pe cel al multor orașe și chiar al unor municipii din țară. Situația ridică o întrebare firească: dacă are populație de oraș, de ce Florești nu devine automat unul?
Florești a trecut de pragul de 50.000 de locuitori
Explozia imobiliară din zona Clujului a transformat radical Floreștiul. Conform datelor definitive ale Recensământului Populației și Locuințelor din 2021, comuna Florești avea 52.735 de locuitori.
Dimensiunea este impresionantă pentru o comună. Spre comparație, există în România numeroase municipii cu populații mai mici. La recensământul din 2021, Făgăraș avea aproximativ 26.000 de locuitori, Sighișoara circa 23.900, iar Mediaș aproximativ 39.500.
Floreștiul nu este însă un sat obișnuit care a crescut treptat din resurse proprii. Dezvoltarea sa este strâns legată de Cluj-Napoca. Prețurile ridicate ale locuințelor din municipiu au împins o parte dintre cumpărători către localitățile apropiate, iar Florești a cunoscut o dezvoltare imobiliară extrem de rapidă.
De ce nu devine automat oraș
Aici apare una dintre confuziile frecvente. O comună nu se transformă automat în oraș atunci când depășește un anumit număr de locuitori.
Legea nr. 351/2001 stabilește clar că trecerea unei localități de la un rang la altul se face prin lege, la propunerea autorităților locale și cu consultarea populației prin referendum. În plus, trebuie respectată o serie de indicatori cantitativi și calitativi privind nivelul de dezvoltare al localității.
Cu alte cuvinte, 50.000 de locuitori nu transformă Floreștiul peste noapte în oraș și cu atât mai puțin în municipiu.
În clasificarea legală, lucrurile se fac în etape. Satele reședință de comună sunt încadrate la rangul IV, orașele la rangul III, iar municipiile de importanță interjudețeană, județeană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități sunt de rangul II.
Populația este doar unul dintre criterii
Pentru dobândirea statutului urban nu contează doar câți oameni locuiesc într-o localitate. Legea ia în calcul și gradul de urbanizare și dotările existente.
Printre indicatorii utilizați se numără populația ocupată în activități neagricole, dotarea locuințelor cu apă și canalizare, străzile modernizate, numărul de paturi din spitale, existența medicilor, unitățile de învățământ, spațiile hoteliere și alte elemente de infrastructură și servicii.
Tocmai aici apare diferența dintre o localitate foarte populată și una care îndeplinește formal criteriile necesare unui anumit rang administrativ. Statutul de oraș nu reprezintă pur și simplu o etichetă acordată în funcție de populație.
Ar trebui organizat și un referendum
Dacă autoritățile locale ar iniția procedura de transformare a Floreștiului în oraș, populația ar trebui consultată prin referendum. Abia după parcurgerea procedurilor și îndeplinirea criteriilor, schimbarea rangului ar putea fi făcută printr-o lege adoptată la nivel național.
Iar transformarea directă în municipiu este o discuție și mai complicată. Legea tratează separat trecerea unui oraș de rang III la statutul de municipiu de rang II și cere o documentație specifică. Astfel, faptul că Florești are mai mulți locuitori decât numeroase municipii nu îi conferă automat același statut.
O comună cu probleme de oraș mare
Creșterea spectaculoasă a populației a venit și cu provocări. Dezvoltarea accelerată a zonei rezidențiale a pus presiune pe infrastructura rutieră, transport, școli, parcări și servicii publice.
Florești reprezintă astfel unul dintre cele mai clare exemple ale diferenței dintre populația unei localități și statutul său administrativ. Poate avea dimensiunea demografică a unui oraș important, însă pentru a deveni oficial oraș este nevoie de mult mai mult decât atingerea unui prag de locuitori: inițiativă administrativă, îndeplinirea criteriilor legale, acordul populației și, în final, o lege care să consfințească schimbarea.