„Bateria din Bagdad”, artefactul vechi de 2.000 de ani care reaprinde disputa dintre arheologie și știință

Un artefact descoperit în Irak în urmă cu aproape un secol continuă să provoace controverse aprinse în rândul cercetătorilor.

Cunoscut sub numele de „bateria din Bagdad”, obiectul, vechi de aproximativ 2.000 de ani, ridică o întrebare fascinantă: este vorba despre una dintre cele mai timpurii forme de stocare a energiei electrice sau doar despre un recipient ritualic interpretat greșit printr-o lentilă modernă?

Discuția a revenit în actualitate după publicarea unor experimente recente care susțin că dispozitivul ar fi putut produce o tensiune comparabilă cu cea a unei baterii moderne de tip AA.

Deși ipoteza nu este nouă, noile rezultate par să ofere argumente suplimentare în favoarea ideii că artefactul ar fi fost conceput intenționat pentru a genera electricitate.

Ce este, de fapt, „bateria din Bagdad” și cum ar fi putut funcționa

Artefactul a fost identificat inițial ca un vas de lut ce conținea un cilindru din cupru, în interiorul căruia se afla o tijă de fier.

Această configurație a dus la ipoteza că obiectul ar fi putut funcționa ca o celulă galvanică primitivă, un principiu asociat, în mod oficial, cu experimentele lui Alessandro Volta din secolul al XVIII-lea.

Problema majoră pentru cercetători este că obiectul original a dispărut după invazia Irakului din 2003. Astfel, toate studiile recente se bazează pe reconstrucții realizate pe baza documentației istorice și a descrierilor existente.

Vezi și:

Dacia și mersul exclusiv urban: ce piese îmbătrânesc repede chiar dacă nu faci mulți kilometri

Un YouTuber a cumpărat o „coajă” de Tesla la preț de bicicletă electrică premium și a descoperit cât de rezistent e sistemul de propulsie

Un studiu recent, citat de publicații de specialitate din domeniul chimiei, susține că structura vasului de lut ar fi jucat un rol-cheie: pereții poroși ar fi acționat ca un separator între un electrolit, posibil o substanță alcalină, și aer.

În această reconstrucție, cilindrul de cupru ar fi funcționat ca o componentă a unei celule externe, iar tija de fier ca un electrod intern.

Împreună, ele ar fi putut genera un curent electric de aproximativ 1,4 volți, o valoare surprinzător de apropiată de tensiunea unei baterii moderne. Autorul experimentelor afirmă că acesta ar fi fost cel mai eficient mod în care obiectul ar fi putut fi utilizat, dacă într-adevăr scopul său era producerea de electricitate.

Ipoteză revoluționară sau interpretare forțată a trecutului?

Chiar și în lumina acestor rezultate, scepticismul rămâne puternic. Mulți arheologi susțin că energia produsă ar fi fost prea mică pentru a justifica utilizarea intenționată a obiectului ca baterie.

Mai mult, teoriile mai vechi care sugerau că dispozitivul ar fi fost folosit pentru placarea metalelor sau decorarea bijuteriilor prin electroliță sunt respinse chiar și de unii dintre cei care acceptă posibilitatea funcționării electrice.

O interpretare alternativă propusă recent sugerează un rol simbolic sau ritualic: curentul electric ar fi fost folosit pentru a accelera coroziunea unor texte sau rugăciuni scrise, acest proces fiind perceput ca o dovadă vizuală a unei „energii” care a acționat asupra mesajului adresat divinității. În acest context, electricitatea nu ar fi avut o utilitate practică, ci una spirituală.

Pe de altă parte, arheologi care au studiat îndelung artefactul susțin că explicația religioasă este mult mai plauzibilă. Ei argumentează că obiectul ar fi fost un recipient sacru pentru depozitarea rugăciunilor, sigilat și îngropat în cadrul unor ritualuri dedicate divinităților subpământene.

Descoperirea unor obiecte similare în aceeași zonă, inclusiv vase care conțineau mai multe recipiente din cupru – imposibil de interpretat ca baterii, întărește această ipoteză.

În plus, tija de fier considerată de unii drept electrod ar fi fost, în realitate, un simplu cui utilizat în cadrul ritualului. Din această perspectivă, „bateria din Bagdad” nu ar fi un exemplu de tehnologie avansată pierdută, ci un caz elocvent despre cum cunoștințele moderne pot influența interpretarea artefactelor antice.

Dezbaterea rămâne deschisă, iar lipsa obiectului original face improbabilă o concluzie definitivă. Totuși, cazul demonstrează cât de subțire este granița dintre descoperire științifică și interpretare speculativă atunci când trecutul este privit prin instrumentele prezentului.

Bitcoin se prăbușește, iar piața cripto pierde trilioane de dolari. Legătura cu febra AI