Cum sărbătoreau românii Paștele în Evul Mediu: mergeau la biserică, îi iertau pe dușmani, cumpărau haine noi pentru soldați

Paștele, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinismului ortodox, avea în Evul Mediu o semnificație profund religioasă și socială în rândul românilor. Ritualurile și obiceiurile legate de această perioadă erau respectate cu strictețe, mai ales în rândul clasei conducătoare, unde domnitorii și boierii respectau canoanele pascale cu o rigoare aproape ceremonială. În contrast cu tendințele moderne de festivism și consumerism, sărbătorirea Paștelui în veacurile trecute însemna mai ales smerenie, iertare, participare la slujbe și chiar grija pentru soldați.

Românii începeau pregătirile de Paște din Duminica Floriilor

În Evul Mediu, pregătirea pentru Paște începea odată cu Duminica Floriilor, moment cu o încărcătură spirituală aparte.

În această zi, domnitorul mergea împreună cu boierii la biserica Curții Domnești pentru a participa la slujbă, unde primeau flori, ramuri verzi și lumânări de la patriarh.

Această participare la viața liturgică nu era doar un act de credință, ci și o demonstrație de rang și respectabilitate.

Cum elimini ușor gheața din congelator. Metoda rapidă care reduce și factura la energie

Horoscopul zilei de luni, 16 iunie 2025. Zodia care începe săptămâna cu stângul, trebuie să evite deciziile importante

Săptămâna Mare era marcată de post sever și de o prezență constantă la slujbele de la miezul nopții, începând cu utreniile, urmate miercurea de Maslu.

Acesta era un moment deosebit, la care participau toți boierii și arhiereii, fiind organizat în Spătăria cea mică, iar plata slujbei revenea vistiernicului domnesc. Totul era strict ierarhizat, fiecare gest având o semnificație aparte în cadrul ceremonialului religios.

Toți dușmanii făceau pace în Săptămâna Mare

Un moment esențial al Săptămânii Mari era Joia Mare, numită și „joia pocăinței”. Atunci, toți boierii erau obligați să se împace între ei, să lase deoparte neînțelegerile din timpul anului, ca pregătire pentru spovedanie și împărtășanie.

Acest gest nu era doar simbolic, ci avea o importanță canonică majoră: nimeni nu putea primi împărtășania fără această „împăcăciune”. Domnitorul era primul care mergea la spovedanie, urmat de boieri în ordinea rangului.

După împărtășanie, se desfășura ritualul spălării picioarelor, inspirat din gestul lui Iisus față de apostolii săi. Acest obicei solemn avea loc în curtea Palatului Domnesc, unde mitropolitul spăla picioarele a doisprezece preoți aleși să joace rolul apostolilor, în timp ce se citea Evanghelia lui Ioan.

Domnitorul și familia sa participau activ la acest moment, care sublinia ideea de smerenie și slujire.

Boierii le cumpărau soldaților haine noi

După încheierea ritualurilor religioase din Joia Mare, domnitorul avea și atribuții de ordin militar. El verifica personal starea gărzii domnești, formată din aproximativ 500 de ostași.

Fiecare soldat era chemat să defileze în fața sa, îmbrăcat în cele mai bune uniforme, și să tragă o salvă în aer pentru a demonstra că armele sunt funcționale. Pentru ca acești soldați să arate impecabil, domnul comanda din timp haine noi și echipament militar adecvat.

Pregătirile pentru ospățul de Paște începeau și ele. La curțile domnești și boierești, servitorii curățau locuințele, bucătăriile funcționau în regim intens, iar căruțele aduceau din timp alimentele necesare, în funcție de statutul și buzunarul fiecărei case.

Vezi și: Cum arată acum Grădina Ghetsimani, locul unde Iisus s-a retras înainte de Răstignire. Detaliul care îţi dă o stare aparte când ajungi aici

Boierii, domnitorii și oamenii de rând, toți mergeau la Slujba de Înviere

Slujba de Înviere era evenimentul culminant al sărbătorii. Aceasta începea sâmbătă seara, la ora 18:00, în biserica Curții Domnești. Participau nu doar domnul și familia sa, ci întreaga elită politică și religioasă a țării: marii boieri, mitropolitul, arhiereii și egumenii mănăstirilor.

Îmbrăcat într-o căbăniță somptuoasă, domnul mergea în fruntea procesiunii împreună cu mitropolitul, purtând Aerul, simbolul giulgiului lui Hristos.

După slujbă, cortegiul se muta în Sala Divanului, unde logofătul dăruia cruci prețioase și năframe brodate familiei domnitorului.

În final, întreaga curte ieșea în curtea Palatului, unde mitropolitul binecuvânta poporul, săruta crucea și Evanghelia. Încheierea ritualului era marcată de salve de tun — un omagiu adus Învierii.

La Ospățul de Paște, nobilii îi aduceau lui vodă daruri și demonstrații de loialitate

Dacă în vechime ospățul avea loc a doua zi de Paște, în timpul domniilor fanariote acesta se organiza chiar după slujba de Înviere, în Sala Tronului.

Domnul, mitropolitul, boierii și diplomații străini erau invitați la un festin care reflecta atât credința cât și puterea politică. Se serveau vinuri fine, cafea și dulciuri turcești, în timp ce se făceau schimburi de daruri și toasturi solemne.

În prima zi de Paște, avea loc ospățul oficial. Trei mese erau întinse: una pentru domn, una pentru cler și una pentru boieri. Mitropolitul binecuvânta mâncarea, iar domnul închina un toast în cinstea doamnei.

Boierii, la rândul lor, se ridicau în genunchi, cu capetele descoperite, și închinau în cinstea conducătorului. Cei favorizați primeau daruri din partea lui Vodă, iar osândiții puteau fi grațiați, în spiritul milosteniei pascale.

Vezi și: În ce zi se prepară pasca și cozonacii de Paște, potrivit tradiției. Obiceiuri pe care este bine să le respecte orice gospodină

Mâncăruri alese și influențe occidentale

Mesele de Paște nu erau doar religioase sau formale, ci adevărate banchete. Curcanul umplut, mielul haiducesc, purceii la proțap, cozonacii cu zeci de ouă și verzele umplute erau doar câteva dintre preparatele care stăteau pe mesele domnești.

Vinul curgea fără oprire, iar bucătarii se întreceau în rafinament. Sub influența domnitorilor cu legături occidentale, precum Brâncoveanu, erau introduse și preparate franțuzești sau italienești, alături de vinuri mediteraneene.

Mesele deveneau astfel un simbol al abundenței, dar și al statutului. Se păstrau toate vasele pe masă, astfel încât acestea deveneau adevărate fortărețe de ceramică și argint, printre care oaspeții își căutau privirile.

Tradiții religioase și gesturi de loialitate

Pe toată durata sărbătorii, participarea la slujbe continua. Oamenii din popor, dar mai ales boierii și clerul, se reîntorceau la biserici, iar la curțile boierești și domnești aveau loc petreceri discrete, dar încărcate de semnificație.

Plocoanele se împărțeau din toate părțile, de la domn către boieri, de la boieri către domn și de la egumeni către elitele politice. Era o formă de menținere a echilibrului social, a favorurilor și a loialității.

Astfel, Paștele în Evul Mediu românesc nu era doar o sărbătoare religioasă, ci și o adevărată demonstrație de rigoare morală, ierarhie, tradiție și putere.

Prin mersul la biserică, iertarea dușmanilor și grija față de soldați, românii din Evul Mediu transformaseră această sărbătoare într-un moment de reafirmare a valorilor creștine și de consolidare a ordinii sociale.

Vezi și: De unde provine numele de ”Paște” și când a apărut pentru prima oară