Americanul care a revoluționat mâncarea de stradă din inima Bucureștiului: afacerea cu potențial de milioane

Americanul care a revoluționat mâncarea de stradă din inima Bucureștiului: afacerea cu potențial de milioane

Street food-ul (mâncarea de stradă) este foarte populară în ultimul timp. La festivaluri, la concerte, oamenii se îngrămădesc să mănânce ceva, în timpul petrecerii.

„Street-food american” înseamnă burgeri, însă puține locații din București au în menu adevăratul street food specific Statelor Unite: corndogs, funnel cakes și alte produse ”deep fried”, adică prăjite într-o baie de ulei.

Jeff Erickson, patronul restaurantului Sursa: Wall-street.ro

The Corndog Caravan a fost deschis Jeff Erickson, anul trecut și se bazează exclusiv pe această categorie de mâncare ”de carnaval”, cum o numește patronul american.

Mâncarea de stradă din inima Capitalei

The Corndog Caravan este o bucătărie de mici dimensiuni aflată în aceeași curte cu barul de bere Hop Hooligans Taproom, aflat în zona Parcului Grădina Icoanei din București.

”Îmi place foarte mult România, dar sincer nu am fost impresionat de burgerii din București, cu una sau două excepții. Nimic nu mi s-a părut însă că ar îngloba esența burgerului și al carnival food-ului american, așa că am decis să deschid The Corndog Caravan. Produsul esențial pe care îl vindem este corndog-ul, dar trebuie să recunosc că interesul cel mai mare este pentru burgeri. Bucureștenii sunt foarte interesați de burgeri”, spune Jeff Erickson, citat de Wall-street.

The Corndog Caravan Sursa: Wall-street.ro

Este o afacere cu potențial de milioane. Investiția inițială în deschiderea The Corndog Caravan a fost de aproximativ 10.000 de dolari. Majoritatea banilor s-au dus către echipamentul din bucătărie. Patronul spune că a avut nevoie de aproximativ patru luni pentru a deschide locația, timp în care a obținut autorizațiile necesare și a achiziționat echipamentul necesar bucătăriei.

”În mod normal probabil ar fi durat mai mult, însă unul dintre actualii angajați s-a ocupat de obținerea tuturor autorizațiilor și de toată partea birocratică a business-ului. Tot el m-a ajutat și cu achiziția echipamentelor de bucătărie, unele second-hand”, spune patronul american, conform acelaiși surse.

Restaurantul The Corndog Caravan este deschis șase zile pe săptămână. În trei dintre zile, este bucătar chiar Jeff, patronul, iar în celelalte zile el este și casier.