Yellowjackets, confirmat pentru un al doilea sezon: ce știm, până acum, despre acest serial

Yellowjackets, confirmat pentru un al doilea sezon: ce știm, până acum, despre acest serial

Primul sezon din „Yellowjackets” a fost extrem de bine primit de public, fiind considerat unul dintre cele mai bune seriale horror-thriller din această perioadă.

Showtime a confirmat: sezonul doi se va întâmpla. Nici nu avea cum să fie altfel, de vreme ce atât scenariul, cât și distribuția reușesc să atragă atenția, încă din primele minute de vizionare.

Ce se va întâmpla în sezonul al doilea din „Yellowjackets”

Firește, nu primim foarte multe detalii, legate de turnura pe care povestea narată în „Yellowjackets” ar putea să o ia. Însă ăsta este un lucru bun, de vreme ce nimănui nu-i plac spoilerele – însă cu toții ne dorim să primim suficiente teasere pentru a ști dacă un film sau un serial merită atenția noastră.

Ceea ce s-a întâmplat, de altfel, și în cazul sezonului cu numărul doi, din „Yellowjackets”.

Producătorii „Yellowjackets” au dezvăluit că, pe viitor, am putea să facem cunoștință și cu alți supraviețuitori ai accidentului aviatic, noile personaje alăturându-se celor deja cunoscute publicului, din primul sezon. Iar dacă nu ai apucat să-l vezi, poate ai fi interesat să știi că din distribuție fac parte nume mari ale cinematografiei mondiale, ca Juliette Lewis și Christina Ricci. 

Serialul spune povestea unor supraviețuitori, urmărind două perioade temporale: 1996, momentul producerii accidentului aviatic, însă și momentul prezent, în care aceștia încearcă să facă față traumelor suferite în trecut, în contextul accidentului care le-a schimbat viața pentru totdeauna. 

În primul sezon „Yellowjackets”, publicul face cunoștință cu doar patru membri supraviețuitori ai echipei de fotbal Yellowjackets: Shauna, Nat, Tai și Misty, iar scenariul dă de înțeles că ar putea să apară și alți supraviețuitori. 

Data oficială a lansării noului sezon nu este cunoscută, în acest moment. Cu toate astea, în mod evident, așteptarea merită, întrucât vorbim despre un serial (poate) la fel de bun ca „Lost”, dacă nu chiar mai bun.

Citește și: