Windows 11, un pic mai ușor „de înghițit”: actualizarea Microsoft care îți face viața mai ușoară

Windows 11, un pic mai ușor „de înghițit”: actualizarea Microsoft care îți face viața mai ușoară

Ca de fiecare dată, și Windows 11 a fost privit cu destul de mult scepticism de către utilizatori, imediat după ce Microsoft a făcut anunțul lansării sale. Iar dacă anumite îngrijorări s-au dovedit a fi inutile, altele s-au adeverit, materializarea lor dând naștere unui întreg val de nemulțumiri, după cum vom putea vedea în cele ce urmează.

Mai exact, la un moment dat, Microsoft a luat decizia lipsită complet de înțelepciune de a complica un pic modul în care utilizatorul își alege browser-ul, mulți dintre cei care s-au aventurat să-și instaleze Windows 11 aflându-se în imposibilitatea de a alege, rămânând blocați pe Edge, defaultul de Windows pe care gigantul se tot chinuie, de ani de zile, să „ni-l bage pe gât”.

Așadar, ca să alegi orice altceva, trebuia să operezi manual, o treabă care ar fi putut să-i pară anevoioasă unui utilizator entry-level.

De altfel, potrivit unor teorii care nu au fost confirmate ca fiind adevărate, în ciuda speculațiilor, s-a bănuit că Microsoft ar fi făcut acest lucru intenționat, astfel încât să crească popularitatea Edge (adică acel browser pe care, de regulă, îl foloseai pentru a descărca Firefox, Chrome sau orice altceva).

Microsoft Edge, urmașul de facto al lui Internet Explorer, nu pare să reușească deloc să restabilească reputația proastă a „bunicului” său, oricât s-ar chinui dezvoltatorii, în acest sens.

În urma „protestelor”, Microsoft a revenit la practici un pic mai loiale, cu un nou update menit să te lase, din nou, să alegi ce browser vrei tu.

Windows 11 a primit un nou update: unul util, de data aceasta

Mai nou, Microsoft pare să se fi răzgândit, așadar a lansat update-ul KB5012592, menit să rezolve problemele cu care s-au confruntat, recent, utilizatorii celui mai nou Windows 11. Cu alte cuvinte, update-ul cu pricina face posibilă alegerea mult mai simplă a browser-ului preferat de tine, fără alte bătăi de cap.