Volodimir Zelenski vrea avioane de fabricație rusească de la țările din Europa de Est. Președintele Ucrainei a vorbit din nou la telefon cu Joe Biden

Volodimir Zelenski vrea avioane de fabricație rusească de la țările din Europa de Est. Președintele Ucrainei a vorbit din nou la telefon cu Joe Biden

Volodimir Zelenski a vorbit pe aplicația zoom cu 50 de senatori americani și a cerut mai multe avioane și drone. Dar nu orice avioane, ci unele de fabricație rusească. Președintele Ucrainei a discutat în această dimineață la telefon și cu Joe Biden. I-a solicitat mai mult sprijin financiar și noi sancțiuni economice, care să lovească tot mai puternic economia Federației Ruse.

Volodimir Zelenski vrea avioane de fabricație rusească și sprijin financiar

Volodimir Zelenski încearcă tot mai mult să-i sensibilizeze pe americani. să-i ajute țara grav afectată de atacul armatei din Federația Rusă. The Guardian scrie de o discuție pe zoom la care au participat președintele Ucrainei și 50 de senatori americani. I-a rugat să-i ajute țara cu avioane și drone, dar a solicitat și un embargo total asupra petrolului din Rusia.

„Aceste avioane sunt foarte necesare. Şi voi face tot ce pot pentru a ajuta administraţia să faciliteze transferul lor”, a declarat  liderul majorităţii democrate din Senatul SUA, Chuck Schumer, într-un comunicat citat de AFP, scrie Agerpres.

Sursele CNN spun că Zelenski nu a cerut orice fel de aparate de zbor și ar vrea unele de fabricație rusească. Iar aceste avioane se află în special în dotarea armatelor țărilor din Europa de Est, implicit și în România. Președintele a explicat că piloții din armata Ucrainei știu să conducă în mod special acest tip de aparate, iar o pregătire pe alt timp de aeronave, într-un timp foarte scurt, nu ar fi posibilă.

CNN susține că această doleanță a lui Zelinski nu este foarte ușor de realizat pentru că nu există un consens între americani și partenerii din Europa de Est.

Volodimir Zelenski, o nouă discuție cu Joe Biden

Președintele Volodimir Zelenski a vorbit duminică dimineață din nou cu Joe Biden. A cerut sprijin financiar și mai multe sancțiuni împotriva Rusiei.

joe biden inaugurare

„În cadrul unui dialog permanent, am avut o nouă conversaţie cu @POTUS (preşedintele Statelor Unite). Ordinea de zi a inclus probleme de securitate, sprijinul financiar pentru Ucraina şi continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter.

Joe Biden l-a încurajat pe Zelenski și i-a spus că se lucrează la un sprijin financiar consistent.

„Președintele Biden a mai spus că administrația sa va crește asistența umanitară și economică pentru Ucraina și lucrează îndeaproape cu Congresul pentru a obține fonduri suplimentare”, se arată în comunicatul oficial.

Potrivit unor surse în Senatul american s-ar putea aproba un ajutor de 10 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Citește și: